Crina Luciana Onaca, sufleor: Rolul meu nu este să fiu văzută că exist

Foto: Dan Bodea

Se împlinesc zece ani de când doamna Crina Luciana Onaca este sufleor la Teatrul Național din Cluj-Napoca, iar atenția pe care a primit-o în tot acest timp din partea publicațiilor culturale, sau a presei, în general, a fost aproape egală cu zero. „Nu este cazul ca lumea să știe foarte multe despre sufleori. Până la urmă, rolul meu nu este să fiu văzută că exist. La sfârșitul zilei, satisfacția cea mai mare este când am reușit să fac câte o corecție la timp, când am văzut că actorul care a avut nevoie de ajutor a depășit stresul momentului”, consideră, cu modestie, doamna Onaca. Mulțumită de ceea ce este și cu ceea ce face, doamna sufleor nu a avut niciodată sentimentul că este inferioară actorilor de pe scenă. A avut chiar și un „rolișor” într-un spectacol regizat de Andrei Șerban, dar nu și-a făcut un scop în a căuta experiența scenei. Rolul l-a jucat cu același firesc pe care îl impune, de fapt și profesia ei.

Despre această profesie, legată prin excelență de energiile sufletului, pe care a practicat-o pentru o perioadă și poetul Mihai Eminescu, nu se cunosc foarte multe deși, atunci când este practicată cu devoțiune, se poate transforma în artă. Unui sufleor nimeni nu-i închină ode dar, uneori, un simplu mulțumesc la finalul reprezentației, venit din partea actorilor, este suficient pentru a o lua de la capăt, cu același devotament, a doua zi.

Absolventă a Facultății de Horticultură în 1989 și a Facultății de Teatru și Televiziune, în 2000, la clasa profesorului Miklós Bács, Crina Luciana Onaca este unul dintre cei doi sufleori ai Teatrului Național, alături de colega ei, Ana Maria Moldovan.

Crina Luciana Onaca,   sufleor/Foto: Dan Bodea

Crina Luciana Onaca, sufleor/Foto: Dan Bodea

Punct și de la capăt

La vârsta de 33 de ani a decis să urmeze o a doua facultate pentru că tatăl ei, deși lucra în teatru, nu i-a permis să facă de la început actoria. Visând din copilărie la această lume și având tangență în mod constant cu scena, Crina Luciana Onaca își împlinea o dorință. Din păcate, perioada facultății s-a dovedit a fi una foarte grea, cu atât mai mult cu cât, la 35 de ani, Crina Onaca a trecut și prin experiența unei morți clinice. „Mi-a fost greu să mă integrez. Mi-am dat seama că, la acea vârstă, actoria era o meserie care se rezuma doar la studiul individual și mai puțin la munca de echipă. În funcție de aptitudinile de memorare și de redare, de la o anumită vârstă, poți urma această facultate doar la nivel de artă. Îmi plăcea totul, pentru că era un vis pe care mi-l împlineam, dar la final mi-am dat seama că nu are rost să intru în ceva care nu mi-ar crea o plăcere maximă și ar fi un stres perpetuu” povestește Crina Onaca.

După absolvire, ținând cont de îndrumările profesorilor săi, a realizat că nu avea talentul necesar pentru a fi actriță. „Chiar renunțasem la ideea asta. Am făcut, astfel, un proiect la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj în care am intenționat să îl invit pe domnul Ion Vartic, care pe atunci era director al Teatrului Național, să vorbească despre Caragiale. Atunci, în 2001, mi-a propus să vin în teatru ca impresar și ulterior, în 2005, s-a ivit postul de sufleor. Acest post l-am preluat de la o colegă, alături de spectacolele pe care ea le lucrase”, își amintește doamna Onaca.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Astfel, primul spectacol pe care l-a preluat și la al cărei joc reușit al actorilor a contribuit, a fost „Slugă la doi stăpâni”, în regia Monei Chirilă. Deși au trecut zece ani de atunci, Crina Onaca mărturisește că avea emoții pentru că știa ce înseamnă scena din teoriile de la facultate. Era mult mai simplu pentru cineva care venea și nu cunoștea așteptările. Acesta nu a fost însă cazul doamnei Onaca. „Nu există nici un fel de curs pentru această meserie. Este o profesie legată prin excelență de energii ale sufletului. Este adevărat că există, într-adevăr, o tehnică de șoaptă timbrată care se folosește pentru a emite în așa fel încât să te audă doar actorul, în funcție de distanța pe care o are față de tine în momentul acela, astfel încât să nu te audă publicul. Dar nu e suficient o tehnică fără a avea o deschidere sufletească pentru scenă. Tehnica o învățasem la cursul de vorbire din Facultate și din această tehnică am început să caut în mine resursele necesare pentru a reda ceea ce trebuia actorilor”, povestește doamna Crina.

Ca urmare, profesia de sufleor nu urmează pași bătuți în cuie ci, la nivel personal, fiecare sufleor își ordonează munca. „Eu mi-am format obiceiul ca toate indicațiile regizorale să le notez, astfel încât la sfârșitul unui travaliu pentru o premieră să rămână un text al meu cu tot ce s-a lucrat. Este o muncă în plus care îmi dă sentimentul că nu am irosit anii de facultate. Pentru a fi sufleor nu trebuie să faci o facultate, sau cel puțin nu trebuia. Cu noile studii ale noii generații este foarte bine să o ai, nu atât că te ajută, dar înțelegi altfel procesul scenic”, explică Crina Onaca.

Cu ochii la scenă

Misiunea cea mai importantă a unui sufleor este de a asista la toate repetițiile unui spectacol, de la început, până se memorează textele și până la fixarea tuturor punctele mai dificile. Un sufleor nu poate lucra în mod mecanic și identic cu toți actorii, sau cu toate textele. „În repetiții un sufleor își dă seama unde este porțiunea sau locul unde textul nu s-a fixat, pentru că actorul nu a putut să o fixeze. Dacă la repetiții nu se fixează, în spectacol tot acolo se va greși. Trebuie să fiu pregătită că acolo e posibil să se greșească sau să se scadă ritmul. Pentru că actorul, știind că acolo are o problemă, va încetini pentru a-și face punțile de legătură și atunci trebuie să îi dau anumite cuvinte să poată face legăturile. Pe lângă acestea se pot ivi lucruri total neprevăzute, cum ar fi o zi nefastă pe care o are acel actor. Depinde de la individ la individ, sau depinde de text, dacă este nevoie șoptirea începutului de frază sau doar a unui cuvânt”, a precizat Crina Onaca.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Orgolii și mici dumnezei

În general, locul doamnei sufleor este în partea dreaptă a scenei sau, dacă decorul permite, poziția alternează. „Când este posibil alerg în decor ca să fiu la distanța optimă de jocul actorului ca privirea sau acustica, să nu fie nevoit să facă o mișcare în plus pentru mine. Atunci mă deplasez să fiu în spațiul lor vizual. Pe tot parcursul spectacolului trebuie să mă gândesc cărui actor urmează să îi fie cel mai greu. Sunt actori care consideră că pot lucra fără sufleor. Dar eu nu cred. Orgolii avem cu toții și de aceea cred că nu este bine să se știe că se lucrează cu sufleori, dar pe măsură ce fiecare actor se maturizează, încep să accepte realitatea că și un computer se poate defecta. Actorul, prin structură este dual, nu pentru că dorește să fie, ci pentru că așa este. Nu este corect ca după un spectacol terminat în glorie, să crezi că ești un mic Dumnezeu. Nu ești. Pentru că mâine o iei de la capăt”, explică Crina Onaca.

Clipă de clipă, în calitatea sa de sufleor, Crina Onaca încearcă să empatizeze cu fiecare actor, să îl accepte în totalitate cu defecte și calități, cu starea lui specială, unică și nerepetabilă fiecărui moment din destinul personal. „Reușind să îl ridic în momentul de ezitare, sau de cădere, de fapt mă înalț pe mine. Desăvârșirea mea ca sufleor, implicit ca om, impune o imensă încărcătură de iubire și la fel de mare bunătate sufletească, iar pentru aceasta se cere un antrenament zilnic sever”, mărturisește Crina Luciana Onaca.

Detalii subtile

În cei zece ani de activitate în calitate de sufleor, Crina Onaca a avut ocazia să lucreze cu diferite generații de actori, începând de la debutanți, la nume consacrate ale scenei. „Mi-a părut foarte bine că am avut șansa să lucrez în cinci spectacole cu domnul Florin Piersic, într-un spectacol în care îmi înlocuiam colega. M-a chemat la dânsul la cabină să repete un cuvânt pe care nu îl putea fixa într-un text. Am avut ocazia să observ că actorii din generația maestrului Florin Piersic erau altfel formați în studenție. Acum, cu noua generație, într-un asemenea vârtej de diversitate a informației, de viteză, de rate bancare, de chirii, de întrețineri, actorii s-au schimbat. Pe mine mă ajută foarte mult lucrul cu actorii tineri, valoroși, pentru că fiind formați după 1990, unii dintre ei au puterea să îți spună adevărul în față. Sorin Leoveanu și Ionuț Caras mi-au spus două adevăruri care m-au trezit și m-au făcut să mă transform. Mă ajută o astfel de generație care ce gândește, simte și spune, ori generația noastră una gândea, alta trebuia să spună și alta să simtă. Trebuie să fiu astăzi competitivă cu cei tineri, să învăț cât mai pot. Le recunosc valoarea și am încercat să văd cum pot să învăț de la ei”, mărturisește Crina Onaca. „În 2005 am lucrat cu domnul Marian Râlea, în Regele Lear, spectacol regizat de Gábor Tompa. După părerea mea, Marian Râlea lucrează cel mai bine cu sufleorul și este un artist și din acest punct de vedere. Acum, din nou, am șansa să lucrez cu domnul Marian Râlea, în Zeul Măcelului și este fascinant. Are sinceritatea de a spune că aici nu pot, aici nu știu. Mă trage după dânsul ca să reușească spectacolul. Trecând la noua generație, datorită faptului că joacă de la 14 ani, Cristian Grosu integrează sufleorul în textul al piesei. În acel moment, eu nu mai exist pe scaun. Se vede în el că pentru a nu strica imaginea de ansamblu a spectacolului îți face semn prin detalii subtile în personaj”, mărturisește doamna sufleor.

Sala Mare a Teatrului Național Cluj/Foto: Dan Bodea

Sala Mare a Teatrului Național Cluj/Foto: Dan Bodea

Dintre toate textele pe care le-a repetat, până în prezent, alături de actori, doamnei sufleor cel mai mult i-a plăcut să lucreze pe textul piesei „Spectatorul condamnat la moarte”, în regia lui Răzvan Mureșan. „Poate a fost spațiul Studio-ului Art Club, poate generația lor de actori, colegi la catedră, nu știu de ce m-a atras în mod deosebit acest spectacol. M-am simțit minunat acolo. Textul îl găsesc perfect și după părerea mea este genial. Merge pe nivelul de înțelegere al fiecărui spectator de la nivelul cel mai de jos, până la cel superior al sacrului”, precizează Crina Onaca.

Următorul spectacol în care este implicată doamna sufleor, alături de actorii din distribuție, este „12 oameni furioși”, în regia lui Tudor Lucanu, a cărei premieră este programată în data de 28 februarie la Teatrul Național Cluj.

„Scena, ca și viața, îți dă posibilitatea, dar te și obligă să fii asemeni lui Bèrenger din Pietonul văzduhului de Eugène Ionesco. Te agăți de o cracă imaginară, pe urmă de alta mai de sus și din cracă în cracă fictivă, te ridici. La început este greu și obositor, dar cu cât urci mai mult ți se pare mai ușor dacă îți asumi constant maxima umilință”, Crina Luciana Onaca, sufleor


Publicitate

1 Comentariu

  1. Lucia Sirbu Patcas spune:

    Te iubim Crinoiuuuu….

Postaţi un comentariu