Bogdán Zsolt de la Teatrul Maghiar de Stat Cluj, distins cu Premiul Uniter pentru cel mai bun actor în rol secundar

Foto: www.huntheater.ro

La 100 de ani de la Marea Unire, Cetatea Alba Carolina a găzduit luni, 7 mai, evenimentul Gala Premiilor UNITER, ajunsă la cea de-a 26-a ediție. Motto-ul ediției din acest an a fost „Gala UNITER unește Teatrul!”. András, de la Teatrul Maghiar de Stat Cluj a primit premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru rolul Roy M. Cohn din spectacolul serial „Îngeri în America”, regia Victor Ioan Frunză. De asemenea, Premiul pentru întreaga activitate i-a fost acordat actorului Teatrului Național din Cluj-Napoca, Anton Tauf. Cel mai bun spectacol a fost delcarat Rambuku de Jon Fosse, adaptarea Anca Măniuțiu, regia Mihai Măniuțiu la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara. Mihai Măniuțiu este, totodată, director al Teatrului Național din Cluj-Napoca. Criticul de teatru clujean Doina Modola a fost distinsă cu premiul Uniter la categoria Critică de teatru.

Conform statutului Uniunii Teatrale din România, Senatul UNITER acordă în cadrul Galei Premiilor UNITER premiul de excelenţă, premiile pentru întreaga activitate şi premiile speciale.

Pe baza propunerilor primite din partea teatrelor şi a propunerilor membrilor Senatului UNITER, în şedinţa din data de 26.02.2018, Senatul a acordat următoarele premii:

Premiul de Excelenţă: HORAȚIU MĂLĂELE

Premiul pentru întreaga activitate:

Actriţă: ILEANA STANA-IONESCU

Actor: ANTON TAUF

Regizor: ALEXANDRU DABIJA

Scenograf: DORU PĂCURAR

Critică şi istorie teatrală: SORINA BĂLĂNESCU

PREMII SPECIALE

Premiul special acordat Universității de Arte din Târgu-Mureș pentru contribuţia întregului corp universitar la dezvoltarea vieţii teatrale şi culturale naţionale

Premiul special acordat Festivalului Internațional de Teatru „POVEȘTI” organizat de Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia, ridicat de Ioana Bogățan

Premiul special acordat echipei Teatrului Ion Creangă pentru diversitatea și mobilitatea proiectelor dedicate spectatorilor de toate vârstele, în condițiile lipsei unui sediu propriu din anul 2009. Premiul a fost ridicat de Lucian Ghimiși, directorul teatrului.

Pentru a XXVI-a ediție a Galei Premiilor UNITER, juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru Ludmila Patlanjoglu, Călin Ciobotari, Alina Epîngeac. Spectacolele care au intrat în atenţia juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2017. Juriul final format din Dragoş Buhagiar, Marina Constantinescu, Marcel Iureş, Ana Ularu și Alexa Visarion va decide cele 11 premii.

Nominalizările și câștigătorii pentru anul teatral 2017 sunt:

Debut:

CÂȘTIGĂTOR Codrin Boldea pentru rolul Laertes din spectacolul Hamlet de William Shakespeare, direcția de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Metropolis Bucureşti

Andrei Dinu pentru regia spectacolului Edmond, scenariu bazat pe textul lui David Mamet la Teatrul Municipal Baia Mare

Mădălin Hîncu pentru regia spectacolului Noaptea ursului de Ignacio del Moral la Teatrul de Comedie Bucureşti

Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic:

Dialogurile lui Platon. Criton, regia artistică Attila Vizauer, producție a Societății Române de Radiodifuziune

CÂȘTIGĂTOR Ovidiu, exilatul de la Pontul Euxin. O biografie poetică dedicată împlinirii a 2000 de ani de la moartea poetului Publius Ovidius Naso. Scenariul de Emil Boroghină după Tristele şi Ponticele, scenariul radiofonic și regia artistică Gavriil Pinte, producție a Societății Române de Radiodifuziune

Quo Vadis de Henryk Sienkiewicz, dramatizarea radiofonică Rodica Suciu Stroescu, regia artistică Diana Mihailopol, producție a Societății Române de Radiodifuziune

Cel mai bun spectacol de teatru TV:

CÂȘTIGĂTOR Visul unei nopţi de iarnă de Tudor Mușatescu, regia artistică Silviu Jicman, producție a Societății Române de Televiziune (Casa de producţie a TVR)

Premiul pentru critică de teatru:

Oana Borş

Cristiana Gavrilă

CÂȘTIGĂTOARE Doina Modola

Cea mai bună scenografie:

Romulus Boicu pentru decorul spectacolului Wolfgang, după Yannis Mavritsakis, adaptarea și regia Radu Afrim la Teatrul Tineretului Piatra Neamţ

CÂȘTIGĂTORI Helmut Stürmer (decorul) și Ioana Popescu (costumele și desenele în nisip live) pentru spectacolul Incredibila și trista poveste a candidei Eréndira și a bunicii sale fără suflet de Gabriel García Márquez, regia Yuri Kordonsky la Teatrul German de Stat Timişoara

Vanda Maria Sturdza pentru decorul spectacolului Dacă am gândi cu voce tare de Adnan Lugonić, adaptarea și regia Radu Afrim la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova

Cea mai bună actriţă în rol secundar:

Natalia Călin pentru rolul Tania din spectacolul Şi negru şi alb şi gri, textul și regia Mimi Brănescu la Teatrul Metropolis Bucureşti

Emőke Kató pentru rolurile din spectacolul serial Îngeri în America (Partea I: „Sfârşitul lumii e aproape” și Partea a II-a: „Perestroika”) de Tony Kushner, direcția de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Maghiar de Stat Cluj

CÂȘTIGĂTOARE Ada Lupu pentru rolul Fiica din spectacolul Măcelăria lui Iov de Fausto Paravidino, regia Radu Afrim la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi

Cel mai bun actor în rol secundar:

CÂȘTIGĂTOR Zsolt Bogdán pentru rolul Roy M. Cohn din spectacolul serial Îngeri în America (Partea I: „Sfârşitul lumii e aproape” și Partea a II-a: „Perestroika”) de Tony Kushner, direcția de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Liviu Pintileasa pentru rolul Sganarel din spectacolul Don Juan, adaptare după Molière, regia Andrei și Andreea Grosu la Teatrul de Comedie Bucureşti

Rareş Florin Stoica pentru rolul Moritz Stiefel din spectacolul Deşteptarea primăverii de Frank Wedekind, poem teatral rock, regia Vlad Cristache, la Teatrul Mic Bucureşti

Cea mai bună actriţă în rol principal:

Silvana Mihai pentru rolul Wendla Bergmann din spectacolul Deşteptarea primăverii de Frank Wedekind, poem teatral rock, regia Vlad Cristache la Teatrul Mic Bucureşti

CÂȘTIGĂTOARE Mariana Mihuţ pentru rolul Regina Marguerite din spectacolul Regele moare de Eugène Ionesco, regia Andrei și Andreea Grosu la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti

Olga Török pentru rolul Eréndira din spectacolul Incredibila și trista poveste a candidei Eréndira și a bunicii sale fără suflet de Gabriel García Márquez, regia Yuri Kordonsky la Teatrul German de Stat Timişoara

Cel mai bun actor în rol principal:

Andrei Huţuleac pentru rolul titular din spectacolul Hamlet de William Shakespeare, direcția de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Metropolis Bucureşti

CÂȘTIGĂTOR Victor Rebengiuc pentru rolul Bérenger întâiul din spectacolul Regele moare de Eugène Ionesco, regia Andrei și Andreea Grosu la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti

Ervin Szűcs pentru rolul Prior Walter din spectacolul serial Îngeri în America (Partea I: „Sfârşitul lumii e aproape” și Partea a II-a: „Perestroika”) de Tony Kushner, direcția de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Cea mai bună regie:

Radu Afrim pentru regia spectacolului Dacă am gândi cu voce tare de Adnan Lugonić, în adaptarea regizorului la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova

Victor Ioan Frunză pentru regia spectacolului serial Îngeri în America (Partea I: „Sfârşitul lumii e aproape” și Partea a II-a: „Perestroika”) de Tony Kushner, la Teatrul Maghiar de Stat Cluj

CÂȘTIGĂTOR Yuri Kordonsky pentru regia spectacolului Incredibila și trista poveste a candidei Eréndira și a bunicii sale fără suflet de Gabriel García Márquez la Teatrul German de Stat Timişoara

Cel mai bun spectacol:

Deşteptarea primăverii de Frank Wedekind, poem teatral rock, regia Vlad Cristache la Teatrul Mic Bucureşti

Oraşul nostru, după piesa lui Thornton Wilder, regia Cristian Ban la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad

CÂȘTIGĂTOR Rambuku de Jon Fosse, adaptarea Anca Măniuțiu, regia Mihai Măniuțiu la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara

CONCURSUL UNITER „CEA MAI BUNĂ PIESĂ ROMÂNEASCĂ A ANULUI 2017”. Juriul a desemnat câştigătoare a Concursului piesa 50 DE SECUNDE de DANIEL OLTEAN. Programul Piesa Anului al Uniunii Teatrale din România-UNITER se desfăşoară sub egida şi cu sprijinul Casei Regale a României. Editura UNITEXT a UNITER va publica un volum cu piesa câştigătoare.

Premiul Președintelui UNITER Ion Caramitru i-a fost acordat criticului de teatru Marina Constantinescu, directorul Festivalului Național de Teatru

Premiul Mecena i-a fost acordat de UNITER lui Steven van Groningen, președinte Raiffeisen Bank

Premiul acordat de Consiliul Britanic, prin Nigel Bellingham, Directorul British Council România, centrului Replika, reprezentat de Radu Apostol și Mihaela Michailov.

Distribuie:

Postaţi un comentariu