Angela Oltean, alergătoare de cursă lungă la 72 de ani: „La Cluj nu am cu cine alerga. Generația mea abia merge, iar tinerii sunt mereu ocupați”

Foto: Dan Bodea

Doamna Angela Oltean este ceea ce putem numi o prezență discretă în peisajul Clujului. Cu siguranță v-ați intersectat cândva privirile atunci când v-ați plimbat pe malul Someșului sau în Parcul Rozelor. I-ați citit în ochi bucuria, ați zâmbit și v-ați văzut mai departe de drum.

Angela Oltean este o alergătoare de cursă lungă. Nu ne referim aici la distanța curselor la care a participat de-a lungul timpului, ci la pasiunea pe care continuă să o aibă pentru alergat la o vârstă la care mulți bunici resimt fiecare an care se adaugă vârstei de pensionare. A început să alerge doar la 50 de ani și de atunci a participat la cel puțin 170 de competiții sportive de alergare, cele mai multe în America unde a locuit 25 de ani. În Houston și Las Vegas, chiar și în Honolulu, Angela Oltean a fost mereu prezentă la diverse competiții sportive, majoritatea pentru cauze nobile. Fiecare cursă din State a alergat-o pe muzică simfonică. Acum aleargă în medie 5 kilometri ascultând EBS Radio și acumulează până la 20.000 de pași. Este, printre altele și o susținătoare a inițiativei Walking Month.

„Am adus cu mine la Cluj patru albume cu fotografii și câteva medalii. Din cele 170 de curse, la 100 am obținut locul întâi la categoria mea de vârstă. Fericirea la sfârșitul unei curse nu se compară cu nimic”, a precizat Angela Oltean pentru Transilvania Reporter.

Foto: Dan Bodea

„Mulțumesc că nu aruncați chiștoacele pe jos!”

Ne-am întâlnit cu doamna Angela Oltean într-o zi de frumoasă de octombrie, după ședința de yoga pe care a avut-o în Parcul „Babeș”. Era îmbrăcată în negru, cu părul prins în două codițe, cu căști în urechi și cu o mănușă portocalie pe o mână care făcea notă discordantă. Asculta EBS Radio, postul la care lucrează fiul ei, Tudor Runcanu. În ceea ce privește mănușa de pe mâna, aceasta o folosea pentru a aduna gunoaiele de pe traseul zilnic de alergare.

„Prima dată când am venit din America, înapoi în Cluj-Napoca, era prin anul 2000 și, pe malul Someșului, era o cârciumă unde își mai pierdeau vremea cei care aveau grijă de parc. Țin minte că într-o zi am adunat o plasă cu sticle goale de bere și le-am lăsat în fața acelor oameni. Astăzi nu pot să mă plâng, pentru că sunt îmbunătățiri mari în ceea ce privește curățenia în zonă, dar există încă peste tot pe jos chiștoace de la țigări pe care oamenii de la salubrizare pur și simplu le ignoră. Să nu mai spun de cei care le aruncă. Nu înțeleg de ce primăria nu pune afișe sau mici pancarte cu avertismente prin care să le amintească să nu arunce chiștoacele de țigări pe jos”, precizează Angela Oltean.

„Vreau să devin balerină”

Doamna Oltean s-a născut în Sighișoara și a venit destul de devreme în Cluj-Napoca pentru a urma școala de balet. Părinții nu au avut nimic împotrivă, iar dorința era prea mare pentru a o face să se răzgândească. Au urmat patru ani duri, de umilință și severitate, departe de părinți.

„În anii 50’-’60 Clujul era frumos și îl băteam la pas cât era de mare. Am stat în internat dar la un moment dat mi-am dat seama că nu asta e vocația mea. Am venit acasă în Sighișoara, am terminat Liceul Teoretic „Mircea Eliade” și m-am întors la Cluj abia mai târziu, la Facultatea de Filologie. Dacă nu am putut să devin balerină am prins drag de franceză la școala de balet de la o profesoară de franceză care ne-a învățat franceza cântând. Au fost vremuri grele, dar până la urmă am ajuns să predau franceza la Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia” cum se numește astăzi și am intrat în papucii acelor copii pe care i-am iubit așa cum noi nu am fost iubiți”, își amintește Angela Oltean.

I-a fost profesoară și balerinei Simona Noja și, pentru că nu avea multe ore de franceză, a predat inclusiv Istoria baletului și alte arte. Necazul cel mai mare a fost pierderea soțului înainte de a împlini 40 de ani. Dădea ore particulare și în același timp preda la un liceu și la o facultate particulară. Școala de balet a învățat-o să fie foarte dură și să nu se plângă. Avantajul a fost că putea vedea spectacole de operă și balet la discreție, ceea ce a ajutat-o să își formeze o cultură muzicală pe care a transmis-o mai departe copiilor și elevilor săi.

Angela Oltean a crescut din copilărie cu muzica întotdeauna aproape. Fratele ei, Adrian „Puiu” Ivanițchi, este compozitor și interpret de muzică folk și mai mult, în anii ’60, a apărut și într-un videoclip pe muzica lui Sandy Deac, în interpretarea lui Adrian Berinde.

„Videoclipul l-am văzut mai târziu, după ce mi-a spus de el fiul meu, Tudor. Știu că l-am arătat atunci elevilor mei”, își amintește doamna Oltean.

În Sighișoara, familia ei deține în proprietate o casă pe care a avut puterea financiară și privilegiul să o cumpere, chiar în Cetate. Este o casă de 500 de ani unde a stat inclusiv Michael von Melas, general al lui Napoleon.

25 de ani în America

În 1995 Angela Oltean a avut posibilitatea să plece în vizită în SUA și tot acolo s-a recăsătorit după pierderea mult prea devreme a primului soț.

„Cât am fost profesoară în Cluj, 20 de ani, nu erau concursuri pe post și eram aruncați de la o școală la alta fără a putea avansa. Eram tratați ca ultimii oameni și nu îndrăzneam să ridicăm vocea. Astfel, nu am ezitat prea mult înainte să plec. Deși am cerut viză pentru o lună, am primit pentru zece ani. Copiii mi i-am lăsat acasă crezând că îi pot aduce mai repede. Am primit cetățenia în anul 2000 și copiii au primit abia după 11 ani. Unul dintre băieți, Radu, este în prezent acolo și lucrează la Muzeul de Artă din Houston, Texas”, precizează Angela Oltean.

Când a ajuns în America, nu i-a fost deloc ușor. A făcut mâncare într-o creșă, a fost apoi și vânzătoare pentru că diplomele de studiu nu erau echivalate cu sistemul american. Până la urmă, a intrat în învățământ și a predat, inițial, limbile franceză și latină. Pentru că făcuse școala germană în Sighișoara și-a obținut și certificatul de limbă în germană. Așa a ajuns să predea trei limbi străine în America, fără să știe că poate fi o profesoară așa bună. Plecase din țară cu sentimentul inutilității. La 70 de ani s-a pensionat și s-a întors în România.

Foto: Dan Bodea

„I-am învățat pe elevii de acolo ce înseamnă baletul, i-am dus la operă, i-am dus la alergat. Cât am stat în America am fost fericită. Dar ieșind la pensie nu mai aveam nici un motiv să stau. Mergeam cu soțul meu, care era profesor de fizică, la antrenamente, dar nu îmi plăcea în mod deosebit. Anul trecut ne-am luat bilete să venim în 15 martie în România și, dintr-un motiv anume, în ianuarie, mi-am schimbat biletul pentru 1 martie. Nu știu cine m-a pus, dar a fost sincronizarea perfectă pentru că după aceea s-a declanșat tot”, mai precizează Angela Oltean.

A avut cea mai bună intuiție să se întoarcă în Cluj înainte de pandemie. În același timp, a avut noroc cu Parcul Rozelor și cu malul Someșului. Cele două ore de în care avea voie să părăsească locuința în starea de urgență erau sfinte. În restul timpului, își petrecea orele pe balcon, la etajul 9, pe banda de alergat. Astfel a reușit să facă față cu seninătate celei mai dificil de suportat perioade din an.

„La Cluj nu am cu cine alerga. Tinerii sunt ocupați dimineața, iar generația mea abia merge. Eu am foarte multă energie dimineața. De multe ori, după ce termin de alergat, îmi iau salteaua și fac yoga. În urmă cu doi ani mi-am luat și certificatul de yoga”, mărturisește Angela Oltean.

Chiar dacă s-a apucat relativ târziu în viață de alergat, mișcarea i-a plăcut doamnei Oltean dintotdeauna. La Cluj, în anii ’80, când s-a deschis pe strada Dubălarilor o sală de aerobic, după ce își ducea copiii la școală, doamna Oltean mergea la cursuri de aerobic cât de des putea.

„Exersam după metoda Jane Fonda și îmi plăcea enorm de mult”, își amintește Angela Oltean.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Tinerețe fără bătrânețe

În America nu a intrat într-un fast-food niciodată și foarte ocazional consumă carne. Îi place somonul, însă alimentația zilnică se bazează pe fructe și legume.

Plimbarea prin Parcul „Babeș” ne duce până lângă pista de atletism unde soțul doamnei Oltean, în vârstă de 87 de ani, își făcea exercițiile zilnici. „Nu este loc mai bun. După 42 de ani în America, Clujul rămâne cel mai bun loc din lume”, precizează acesta de după gard, completat imediat de soția lui.

„În Cluj apreciez calmul. În America tot timpul era agitație, te aștepți să fii împușcat în școală. Este cu totul altă cultură. Colegele mele nu fuseseră niciodată în Europa, iar unii copii nu fuseseră niciodată în centrul Houstonului. Doar familiile bune au mașină. Soțul meu, Dumitru, s-a pensionat cu 12 ani înaintea mea, în 2001. Venea la Cluj să caute apartament și când a găsit a început să stea mai mult aici. La Cluj nu îmi place traficul. Prea mult circulă lumea cu mașina. Mă supără lipsa curățeniei și nepăsarea oamenilor. Dar așa condiții ca aici nu am niciunde. Aici am tot ce vreau. De fapt ce altceva să vrei la vârsta pensionării?”, se întreabă domna Angela.

Angela Oltean și-a propus să rămână la vârsta de 55 de ani și se simte chiar mai tânără de atât. Uneori ca o elevă cu codițe. Deocamdată nu manifestă niciun semn al vârstei. Este în continuare determinată să își pună corpul și mintea în mișcare și să fie un exemplu în familia ei. A investit într-o bandă de alergat și, dacă va fi nevoită din nou să rămână în casă în cazul revenirii la starea de urgență, se va conforma. Își va pune căștile în urechi, va porni EBS Radio și va privi cerul de la etajul 9 al blocului în care locuiește. Se va gândi la plajele generoase de pe litoralul românesc, unde poate va alerga anul viitor și va zâmbi așa cum s-a obișnuit să zâmbească în fiecare zi din pandemie.

Distribuie:

Postaţi un comentariu