900 de oameni la proiecția filmului „Vertical”, povestea ascensiunii pe Cerro Torre: „Nu veți vedea eroi, ne veți vedea pe noi luptând, suferind, bucurându-ne”

Foto: Arhiva personală

Filmul celei mai importante expediții românești de la începutul acestui an, în urma căreia doi alpiniști au reușit prima ascensiune românească pe unul dintre cele mai dificile și tehnice vârfuri din lume, a fost prezentat vineri, 30 martie, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, în fața a nu mai puțin de 900 de oameni.

Expediția a avut loc la sfârșit de ianuarie, anul acesta, în ținutul îndepărtat al Patagoniei (America de Sud), când echipa formată din clujeanul Vlad Căpușan (27 de ani) și arădeanul Zsolt Török (44 de ani) a reușit în premieră pentru România ascensiunea faimosului vârf Cerro Torre (3160 m.) Mai mult, cei doi au deschis o nouă variantă a traseului spre vârful Cerro Adela Sur („Variantă Românească”), un vârf care deși are „doar” 2860 m a fost extrem de greu de urcat.

„Este un film în care nu veți vedea eroi, nu veți vedea oameni cu puteri supranaturale, ne veți vedea pe noi luptând, suferind, bucurându-ne”, a spus alpinistul Vlad Căpușan pe scena Casei de Cultură a Studenților.

Citiți și:

Zsolt Török și Vlad Căpușan, la întoarcerea din Patagonia: „Nu suntem supraoameni. Doar am adăugat o filă importantă în istoria alpinismului românesc”

Filmul „Vertical”, realizat de InFocus Production, are o durată de 35 de minute și a fost realizat cu imagini surprinse de cei doi alpiniști în Patagonia. Filmările din timpul antrenamentelor în România au fost realizate de Tudor Păsat, operator imagine, iar montajul îi aparține lui Ovidiu Sîrbu. Filmul îl are ca scenarist pe Constantin Trofin.

„Eu nu sunt nici alpinist, nici măcar pasionat de munte, dar sunt de 27 de ani jurnalist vizual. După ce i-am cunoscut pe Zsolt și pe Vlad și am încercat să înțeleg realitatea lor și să pun totul într-o poveste care să fie pe înțelesul nostru, al profanilor. Aceasta este de fapt, frumusețea jurnalismului. De a avea șansa să construiești în jurul unor oameni, povești care să le placă și altora. Acest film nu este genul de producție facilă. Se știe că atunci când nu tu, ca producător, realizezi filmările, trebuie să lucrezi cu materialul clientului și trebuie să reconstruiești din interviuri și imagini, o poveste coerentă. Sper că am reușit să transmitem prin acest documentar măcar o parte din ceea ce au trăit cei doi alpiniști în aventura lor. Un film vorbește prin ceea ce este și nu trebuie noi să-l povestim”, a spus Constantin Trofin.

Experiența în Patagonia a fost prima în această parte a lumii pentru cei doi alpiniști români. În Patagonia, munții și tot ceea ce înseamnă condiții meteorologice sunt foarte diferite față de orice alt loc din Europa sau din Asia. „Uneori ai impresia că ești pe o altă planetă”, mărturisește Vlad Căpușan în primele minute ale documentarului.

„Cred că cel mai bun cuvânt care să descrie acest film este autenticitatea. Frumusețea lui stă în imaginile naturale care redau bătălia pe care am avut-o de purtat acolo. Alpinismul nu este un sport de stadion, ci o activitate în care lupți cu tine însuți. Iar Patagonia a confirmat acest lucru. Când am ajuns în Patagonia îmi era dor de altitudine, îmi era dor de acea suferință când nu ai oxigen. Nu credeam că poate exista un vânt atât de puternic cum am trăit pe Cerro Torre, dar aveam să aflu. Sincer, din punct de vedere meteorologic Himalaya e un vis în comparație cu Patagonia”, a precizat Vlad Căpușan înainte de proiecția filmului.

Foto: Arhiva personală

„Eu mi-am propus să practic alpinismul în toată complexitatea lui, atât alpinism de mare altitudine, tehnic, cât și ascensiuni tehnice verticale, adică alpinism pur. Alpinismul are mai multe ramuri. Sunt alpiniști care abordează vârfuri de 8.000 de metri, mai ales în Himalaya. Acum, în noua eră a explorării deja vârfurile de peste 8.000 de metri, se abordează pe trasee din ce în ce mai tehnice și sunt alpiniști care le-au încercat pe toate, cum suntem și noi. Veți vedea în film imagini fantastice, veți vedea de toate. Personal, aproape o viață întreagă am visat să ajung acolo, să urc acel munte. Nu mi-a venit să cred când l-am văzut prima dată cu ochiul liber. Este ceva fantastic să citești despre ceva, să vezi în filme, să vezi în fotografii, în cărți poștale și la un moment dat să îți apară toate acestea în față. Ți se taie respirația. Nici un obiectiv de aparat foto nu poate reda măreția muntelui, dar am încercat cu tot talentul nostru să facem un film prin care măcar parțial să îi redăm muntelui măreția și frumusețea”, a spus, la rândul său, Zsolt Torok.

În documentarul care prezintă ascensiunea lor pe Cerro Torre, alpiniștii vorbesc despre importanța prieteniei și a respectului reciproc, despre testarea limitelor și luarea deciziilor responsabile.

Verticalitatea aproape intangibilă a munților din Patagonia este surprinsă în imaginile spectaculoase pe care Vlad și Zsolt au reușit să le filmeze în condiții extrem de vitrege. Vuietul puternic al vântului, care a ajuns la 70-80 km/h (chiar și la 110 km/h), se poate auzi pe aproape toată durata documentarului, iar cadrele cu fețele celor doi protagoniști spun totul despre oboseala și efortul fizic pe care le-au avut de îndurat. În cele șapte zile ale ascensiunii propriu-zise alpiniștii au fost într-o mișcare continuă și au dormit maxim 15 ore. Momentul urcării pe vârful Cerro Torre, surprins cu emoție în imagini, a fost îndelung aplaudat de cei 900 de spectatori aflați în sală.

Foto: Arhiva personală

Proiecția filmului a fost urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu protagoniștii, în timpul căreia unul dintre spectatori a propus ca cei doi alpiniști să devină „măcar” cetățeni de onoare ai orașului, având în vedere că expediția nu a primit ajutor financiar din partea administrației publice. Vlad și Zsolt au vorbit despre fricile lor, dar și despre riscurile pe care le implică, de fiecare dată, o astfel de ascensiune. „Dacă vreți să vă apucați de alpinism, să nu începeți cu Cerro Torre”, au glumit cei doi alpiniști.

„Ar fi o ipocrizie să spun că nu există riscuri. Dar absolut ceea ce facem noi toți, dincolo de zona noastră de confort, când ieșim afară din casă, presupune niște riscuri. Ce ați văzut voi în film, poate să reprezinte vârful carierei unui alpinist. Când ajungi acolo, riscul este deja stăpânit și foarte bine controlat”, a spus Zsolt Török. Alpinistul arădean a vorbit și despre momentele în care s-a lăsat furat de peisajul din Patagonia, dar și despre modul în care timpul lucrează, de cele mai multe ori, împotriva ta pe munte.

Următoarea expediție pe care Vlad Căpușan și Zsolt Török o vor realiza împreună va fi pe Muntele Pumori (7160 m). Cei doi alpiniști au parcurs deja o parte din peretele sudic al acestui munte, în 2017 și au fost aproape de realizarea unei premiere mondiale, însă din cauza furtunii și a avalanșelor au fost nevoiți să renunțe. În această toamnă, însă, alpiniștii români vor reveni în regiunea Nepal-Tibet pentru continuarea performanței care ar putea aduce României cea mai importantă recunoaștere în alpinism, trofeul Pioletul de Aur.

Distribuie:

Postaţi un comentariu