Ţinta declarată a oficialilor americani este să menţină cifra victimelor pandemiei sub 240.000

Foto: news.yahoo.com

În acest moment, nici cel mai bun scenariu în privinţa răspândirii coronavirusului în SUA nu arată foarte bine, conform celei mai recente analize a publicaţiei New York Times. Vorbind marţi la Casa Albă, Anthony Fauci și Deborah Birx, principalii oficiali medicali responsabili de criză, au spus că ținta lor era să mențină numărul de morţi provocate de infecţia cu coronavirus la sub 240.000. Dr. Anthony S. Fauci, principalul expert în boli infecțioase din țară și dr. Deborah L. Birx, care coordonează răspunsul guvernamental la coronavirus, au prezentat această cifră sumbră la o conferinţă de presă la Casa Albă, numind-o  „cifra reală” şi angajându-se să facă tot posibilul să o reducă.

Cei doi au spus că numărul deceselor ar putea fi mult mai mare dacă americanii nu ar respecta liniile directoare vitale pentru a împiedica răspândirea virusului. Modelele analitice prezentate la conferinţa de de presă de la Casa Albă arată că peste 2,2 milioane de oameni ar putea muri în Statele Unite dacă autorităţile şi populaţia nu ar întreprinde nimic.

Aceste concluzii se bazează pe o analiză continuă a cazurilor din Statele Unite și se potrivesc în general cu cele ale altor modele similare date publicităţii de cercetătorii de sănătate publică de pe glob. Cei doi oficiali din sănătatea publică i-au îndemnat pe oameni să ia în serios restricțiile. La fel a făcut-o şi preşedintele Trump, într-un moment necaracteristic de nelinişte.

„Vreau ca fiecare american să fie pregătit pentru zilele grele care urmează”, a spus domnul Trump, care a răspuns întrebărilor mai mult de două ore și a prezis că „va exista lumină la capătul tunelului”, dar a avertizat că  americanii vor trece prin două săptămâni foarte grele, notează New York Times.

Doctorul Fauci spune că în New York sunt vizibile unele semne (limitate) de optimism, adăugând că numai prin limitarea expunerii oamenilor la virus, țara va fi capabilă să țină sub control mortalitatea provocată de coronavirus.
Distribuie:

Postaţi un comentariu