Primul deces la Cluj cauzat de noul coronavirus. Este vorba despre femeia de la care s-a îmbolnăvit asistenta medicală de la UPU

Foto: Dan Bodea

A fost înregistrat primul caz de deces în județul Cluj al unei persoane infectate cu noul coronavirus.

Decesul s-a produs, joi, 26 martie 2020, în jurul prânzului.

Este vorba despre o femeie în vârstă de 76 ani, din judetul Cluj, internată în data de 20 martie în Spitalul Huedin. Pacienta a fost transferată în data de 22 martie în secția ATI a Spitalului de Boli Infectioase Cluj, după ce a fost confirmată cu COVID-19. Pacienta avea afecțiuni pre existente: hipertensiune arterială, diabet zaharat.

Femeia este persoana de la care s-a infectat asistenta medicală de la UPU Cluj și care a generat izolarea Spitalului orășenesc Huedin.

Până astăzi, 18 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din Cluj, Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău și Timișoara, au decedat.

Postaţi un comentariu