Ministrul Sănătății, la Cluj: „Vârful epidemiei nu a fost atins, deci nu avem motive de relaxare”

Foto: Dan Bodea

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru s-a aflat în cursul zilei de miercuri la Cluj-Napoca pentru o întâlnire cu managerii de spitale și cu conducerea Direcției de Sănătate Publică și a Casei Județene de Sănătate Publică.

„Am venit și la Cluj pentru a evalua situația atât la nivelul spitalelor, cât și pentru a purta discuții cu administrația locală și județeană. Clujul este un exemplu de bună practică. În comparație cu multe alte orașe, așez Clujul undeva sus atât în ceea ce privește activitatea medicală, cât și ca implicare a administrației locale, că e prefectură sau că este primăria municipiului. Din discuții am înțeles că există și capacitate de testare și de tratament la nivelul unităților din Cluj-Napoca. Aștept ca orice sesizare să ajungă la minister pentru a completa orice deficiență sau necesitate”, a transmis ministrul Sănătății în declarație de presă pe care a avut-o cu jurnaliștii după întâlnirea de la Prefectura Cluj.

România se află  într-un scenariu în care tot ce înseamnă pacient este un suspect de infecție cu coronavirus, a mai spus ministrul. Ca urmare, prioritățile rămân aceleași: Echipament de protecție, precauții atât pentru personalul medical cât și pentru restul populației, asigurarea medicației, limitarea și izolarea voluntară și distanțarea socială.

„Nu există nici un motiv de relaxare. Încă nu am urcat în vârful epidemiei, pentru a putea coborî. Avem o perioadă în care românii se vor întoarce în țară. Vom avea o evaluare abia în 7-10 zile după Sărbătorile Pascale”, a spus ministrul.

Acesta a precizat că, în acest moment, Clujul are o capacitatea de testare de circa 1.000 de testări pe zi și poate asigura testarea și pentru localități din jur, inclusiv pentru Deva sau Suceava care își pot trimite testele pentru prelucrare la Cluj.

În ceea ce privește schema de tratament pentru infecția cu coronavirus care presupune transfuzia de plasmă cu anticorpi de la persoanele vindecate, Nelu Tătaru a precizat că, în acest moment, România are, prin donație, trei aparate care vor fi dirijate către Institutul Clinic Fundeni din București, Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. Matei Balș din București și la Timișoara.

„Urmează să mai primim o donație de încă zece aparate pe care le vom dirija conform Comisiei de Specialitate din Ministerul Sănătății”, a spus ministrul.

În privința ultimelor relatări din presă potrivit cărora criza COVID-19 suspendă întreruperile de sarcină la cerere, ministrul a declarat că s-a creat o confuzie. „Nu putem spune că un caz este cronic sau acut, până nu îl consultăm. Fiecare pacient trebuie să fie consultat și fiecare medic decide dacă pacientul trebuie tratat în regim de urgență sau dacă poate fi reprogramat”, a mai precizat ministrul sănătății.

În cursul acestei săptămâni vor ajunge în țară și primele 30 de ventilatoare din cele 200 achiziționate de statul român, a mai anunțat ministrul.

„Am avut greutăți pe piața internațională. Mai avem o licitație pentru alte 200 și la nivelul ministerului se efectuează licitații pentru alte 400 de ventilatoare. Urmează prin Ministerul Apărării să dezvoltăm și noi o linie de producție. Sperăm ca într-o lună să avem un necesar de 400 de ventilatoare”, a mai transmis Nelu Tătaru.

Cu privire la preluarea spitalelor private de către stat, fie în regim de închiriere sau de rechiziție, Nelu Tătaru a spus că discuțiile se află la un nivel doi și că multe dintre aceste spitale private au intrat deja în activitate în lupta cu epidemia.

„Spitalele private nu au secții de boli infecțioase. Păstrăm însă aceste spitale pentru terapie intensivă și pentru cazurile ușoare și medii pe care le pot gestiona. Fiecare autoritate locală își poate gestiona local modul în care poate prelua aceste unități medicale. Eu merg pe principiul colaborării cu unitățile medicale private”.

Nelu Tătaru a vorbit succint și despre situația de la Maternitatea Odobescu din Timișoara unde noua conducere a DSP va scoate la iveală neregulile în urma anchetei, dar și despre actul normativ pe care îl va iniția astfel încât și medicii de familie să aibă acces la plata compensatorie.

Tot astăzi, după vizita la Cluj-Napoca, ministrul Sănătății urmează să efectueze o vizită la Sibiu.

Distribuie:

Postaţi un comentariu