Jurnal din timpul epidemiei (7). Vârstnicii, mai rebeli decât copiii. Ce e de făcut?

 

„Când i-am zis maică-mi azi – nu ai voie să ieși afară, mi-am simțit răzbunată toată copilăria!” – zicere anonimă.

Dacă ați văzut imagini cu parcurile goale, aflați că nu e chiar așa. Nu, Parcul Mare nu e gol de tot. Undeva, într-o oază umbrită, la aparatele de fitness, câțiva vârstnici fac sport. Opinia publică, în general, și autoritățile, în special, îi critică pentru curajul sau inconștiența lor de a se aventura afară când alții mai tineri chiar stau în casă. Am întrebat psihologii cum se explică îndrăzneala lor de a ignora pericolul, cu atât mai mult cu cât sunt și cei mai vulnerabili în fața noului virus.

Mi s-a răspuns că nu mai au o miză pe termen lung. Pe măsură ce înaintezi în viață, îți spui tot mai des: măcar zilele, anii pe care-i mai am să-i petrec cum îmi place. Sau: Am trăit eu multe, am văzut multe la viața mea, va trece și asta ca toate celelalte.

O altă explicație ține și de informare. Vârstnicii au mai puțin acces la internet, iar televiziunile și-au pierdut credibilitatea în ochii lor. Sunt agasante și, de regulă, exagerează, cam așa sunt percepute. Practic, bătrânii nu mai au repere solide, surse cu expertiză după care să se ghideze și atunci iau decizii după cum simt ei. Sau nu iau nicio decizie, ci practic își continuă viața ca mai înainte. Fără modificări.

Obișnuința, rutina, devine tot mai greu de întrerupt la o vârstă înaintată. Practic, ea este întregul lor mod de viață. Totul este o rutină.
Așadar, ce facem pentru ei?

Nu am găsit un răspuns al autorităților la această întrebare.

Cineva propunea să se întrerupă definitiv transportul în comun. Dar aceasta ar însemna să blochezi și cele câteva activități care au mai rămas, unele absolut vitale.

Sau să fie lipite afișe speciale pentru vârstnici, în stații, în magazine sau în parcuri. Să se difuzeze la TV mesaje adresate țintit acestui segment de vârstă. Să se închidă parcurile.

Primarul Iașului se gândește să suspende transportul public dacă nu se respectă regulile drastice impuse, iar despre parcuri, spune că ar putea fi închise.

De asemenea, primăria din Iași a început de săptămâna trecută igienizarea locurilor de joacă, iar pentru a evita apropierea oamenilor, băncile de pe domeniul public și din parcuri ar putea fi scoase.

În Serbia li s-a interzis să părăsească domiciliul persoanelor cu vârsta peste 65 de ani care locuiesc în zonele urbane și celor cu vârsta de peste 70 de ani din mediul rural. Pensionarii se pot aproviziona de la supermarket doar duminica dimineață, între orele 4.00 și 7.00. Interdicția de circulație nu se aplică persoanelor care au nevoie urgentă de asistență medicală, precum și anumitor grupuri de producători agricoli.

Nu trebuie să-i înspăimântăm, dar trebuie să-i conștientizăm. În China, doar 0,2 la sută dintre persoanele infectate de sub 40 de ani și-au pierdut viața în urma bolii, comparativ cu 8 la sută dintre cei cu vârste între 70 și 79 de ani și 14,8 la sută dintre persoanele de peste 80 de ani.

În Bergamo (Italia), sicriele au umplut morgile a două spitale și morga unui cimitir, iar secțiunea zilnică de decese a ziarului a crescut de la două la zece pagini, fapt comparat de editorul-şef cu un adevărat „jurnal de front”. 150 de anunțuri într-o singură zi.

Vârsta medie a celor morți era de 79 de ani.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu