Galerie foto | Alte câteva sute de români pleacă astăzi la muncă în Germania de pe aeroportul din Cluj

Foto: Consiliul Județean Cluj

După haosul de ieri când aproape două mii de oameni au luat cu asalt aeroportul clujean pentru a pleca la muncă în Germania, astăzi alte câteva sute așteaptă în parcarea aerogării pentru a fi preluați de cele șase curse charter care vor decola cu aceeași destinație.

Spre deosebire de ziua de ieri, când la aeroport au existat premisele unei bombe epidemiologice, astăzi situația este total diferită. E adevărat că numărul celor care așteaptă să fie îmbarcați în aeronavele care-i vor transporta în Germania este mult mai mic față de ziua precedentă, iar cei de la aeroport au luat astăzi măsurile de distanțare socială pe care trebuiau să le aplice și joi.

Prefectul Clujului spune că în cursul zilei de joi vor decola spre Germania șase curse charter, operatorii primind astăzi acordul de zbor din partea Autorității Aeronautice, asta în ciuda faptului că Ordonanța Militară nr.8 prevede că orice zbor trebuie anunțat autorităților cu 48 de ore înainte.

„Noi am făcut toate demersurile necesare pentru ca aceste zboruri se plece astăzi. S-a primit acceptul din partea autorităților”, a declarat prefectul Mircea Abrudean.

Galerie foto: Consiliul Județean Cluj

04d6232f-b593-46b8-beac-d83f1bae644d 7a67d0ab-28af-4852-9e33-74588ab61c61 27b6aaf7-8ff3-4bb7-bf9f-3314ba608a98 45e7f07e-35bf-4c51-82f9-b9295e9ff2eb 70ec4540-cf85-4ea0-bf76-cb74aab75b3e 25449ee7-b3cd-4d19-ad3d-1a534aec126e 754822f5-12f1-4f09-a16e-35fa83c568bf a3f54000-2095-49f1-b746-046ad9cfd4eb c62e9f7b-4933-41ef-b250-5aa2ef5ad793 ddb74ab9-9cfa-4989-bac5-ffb28f5aadb8
<
>
Distribuie:

Postaţi un comentariu