Dirijorul Gabriel Bebeșelea: „Simt o lipsă aproape fizică a sălii de concerte. E greu de crezut că vom mai avea săli pline curând”

Foto: Filarmonica de Stat „Transilvania”

În urmă cu doi ani, dirijorul Gabriel Bebeșelea, care conduce în prezent, de la pupitru, orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania” și unul dintre cei mai solicitați dirijori români în sălile internaționale de concerte, acorda un interviu Revistei Sinteza în care vorbea, printre altele, despre principalele provocări ale orchestrelor secolului XXI.

„Pentru a avea un viitor, trebuie mai întâi să construim un prezent. Principala provocare a orchestrelor este să fie relevante. Într-o societate în care noi suntem în concurenţă cu mersul la mall, cu filmele de la Hollywood sau de pe Netflix ş.a.m.d., orchestrele trebuie să îşi înţeleagă menirea de a se implica în societate, de a face parte activ din comunitate”, spunea Gabriel în 2018.

La doi ani distanță, timpul pare că a încremenit pentru artiștii care își desfășoară cea mai mare parte a vieții pe scenă. În aceste zile se văd în imposibilitatea de a-și practica arta, iar ziua reîntoarcerii pe scenă rămâne în continuare o mare necunoscută. Dacă în cazul unora dintre noi perioada aceasta este asociată cu o „vacanță” ceva mai lungă decât în mod obișnuit, Gabriel nu știe cum să se comporte în această „vacanță”.  S-a îndreptat spre studiul unor manuscrise, dar cel mai mult timp îl petrece lucrând la o serie de proiecte online care, spune el, sunt de fapt doar un surogat al sălii de concerte.

Filarmonica de Stat „Transilvania” iniţia la începutul anului un proiect deosebit la nivel mondial, coordonat și dirijat chiar de dirijorul principal Gabriel Bebeşelea şi intitulat „Beethoven în ROGVAIV”. Ar fi fost vorba de șapte concerte pe parcursul cărora publicul putea asculta toate cele nouă simfonii de Beethoven (anul 2020 fiind declarat Anul Beethoven), alături de lucrări ale unor compozitori care au avut, declarat sau nu, abilități sinestezice – capacitatea de a asocia sunete cu culori.

E greu de crezut că vom mai vedea săli pline curând, după redeschiderea lor, este de părere dirijorul Gabriel Bebeșelea. Dar cei care fac demersuri online în această perioadă sunt cei care de fapt păstrează contactul cu comunitatea.

„Sunt cei care construiesc punţi dincolo de distanțarea fizică şi unesc lumea prin muzică”, precizează Gabriel Bebeșelea în interviul pentru Transilvania Reporter.

Foto: Filarmonica de Stat „Transilvania”

Ce înseamnă închiderea sălilor de concerte pentru un dirijor? Cât de complicat este la nivel profesional? La nivel emoţional?

Nu doar pentru dirijor, dar pentru orice artist care-şi desfăşoară o mare parte a vieţii pe scenă e un moment dificil. Practic ne-am pierdut raţiunea a ceea ce facem, pentru că arta noastră este destinată împărtăşirii cu publicul. În ceea ce mă priveşte, cu trecerea fiecărei zile, o simt ca pe o lipsă aproape fizică, asemeni pierderii unui membru, iar asta se acutizează mai ales din lipsa unui pronostic real privitor la reîntoarcerea noastră în sălile de concert.

Crezi că artiştii în această perioadă se confruntă cu sentimentul că lumea îi uită?

Nu cred asta. Oamenii se întorc spre frumos şi spre arte în momente dificile. Dovadă că publicul e doritor şi avid de cultură este faptul că toate iniţiativele online, indiferent de formă, au fost îmbrăţişate şi transmise mai departe, rapid, în număr extrem de mare. Frica mea e că nu lumea o să uite artiştii, ci statul. Cultura este întotdeauna primul domeniu afectat de tăieri bugetare şi nu cred că această criză, de o amploare nemaiîntâlnită, va face excepţie. Artiştii care sunt angajaţi vor fi puţin mai norocoşi, chiar dacă nu foarte mult, noroc nefiind cel mai potrivit cuvânt în contextul actual. Însă există a categorie adânc lovită – artiştii independenţi, care au pierdut orice sursă de venit din arta lor. În muzică, aproximativ 40% din cei afiliaţi unor orchestre europene nu sunt de fapt angajaţi, aceştia au contracte strict pe perioadele în care cântă; nu li se asigură salariul pentru pauzele dintre stagiuni, sărbători etc. Pe lângă marea majoritate a soliştilor şi un mare procent al dirijorilor nu au posturi, ci sunt independenţi. Aceştia sunt în clipa de faţă loviţi de un tsunami, pentru că spiritual şi-au pierdut esenţa a ceea ce făceau şi financiar au pierdut sursa de venit. Există iniţiative, atât ale unor state, cât şi private, care vor să ajute această categorie. Chiar şi în România s-au deschis câteva sesiuni de proiecte în această direcţie. Mă bucur că Ministerul Culturii a sesizat problema şi a făcut câţiva paşi în această direcţie şi mai sunt câteva fundaţii care fac ce pot pentru a-i ajuta pe artiştii afectaţi. E nevoie de cât mai multe iniţiative de acest gen, pentru că din această criză sanitară rezultă o criză economică şi de aici una socială de mari proporţii.

Ce ai descoperit în această perioadă despre profesia ta? Ai descoperit, poate, o anume fragilitate a ei?

În primul rând am redescoperit faptul că nu se poate desfăşura fără parteneri: orchestră, solişti, public. Asemenea tuturor, şi noi, dirijorii, trebuie să ne adaptăm situaţiei. Dar în acelaşi timp am descoperit oportunitatea de a mă implica în câteva proiecte care doresc să ajute. Cred că solidaritatea trebuie să fie motorul care ne face să mergem înainte. Chiar dacă în situaţia de acum rolul dirijorului este extrem de diminuat, cred că acesta are datoria să se adapteze şi să-i ajute cu „know-how” pe cei în mare impas. Da, suntem puternic afectaţi, dar cred că numai aşa putem ieşi din criză.

Ai mai trecut prin perioade aşa de lungi de pauză? Cum încerci să compensezi mersul la repetiţii, la spectacole? Te întorci spre anumite partituri pe care poate le amânai, spre anumite lecturi sau proiecte de cercetare?

Ca să fiu corect, nu am trecut niciodată prin pauză, nu ştiu cum să mă comport într-o „vacanţă”. Relaxarea mea era întotdeauna făcând altceva. Aşadar, m-am îndreptat spre studiul unor manuscrise, spre câteva lucrări pe care aş fi vrut de mult să le studiez sau care sunt programate în viitor (sperând că o să le dirijez curând). Ce mai mult timp îl petrec lucrând la o serie de proiecte online care, subliniez cu cât mai multe linii groase, sunt doar un surogat al sălii de concert.

Cum ar fi arătat programul tău în această perioadă în materie de concerte? La reluarea activităţii, care vor fi priorităţile sau proiectele pe care le vei continua? Ce semnale ai dinspre filarmonicile cu care colaborai?

Pe lângă concertele cu Filarmonica de Stat „Transilvania” din seria „Beethoven în ROGVAIV”, până acum mi s-au anulat oficial concerte la Viena, Belfast, Skopje, în Cehia. Din păcate mă aştept să se mai anuleze concerte, iar de-a dreptul terifiant e faptul că nu ştiu până când. Proiectul Beethoven de la Cluj o să fie cu certitudine reprogramat, chiar dacă nu ştim cu exactitate când. Toate concertele din străinătate care mi s-au anulat până acum erau cu orchestre cu care deja sunt programat stagiunile viitoare, deci nu vor fi reprogramate, lucrurile vor continua aşa cum erau planificate. Asta doar dacă lucrurile vor reveni la normal, ceea ce nu cred că se va întâmpla în viitorul apropiat. Cu majoritatea orchestrelor străine la care sunt programat începând din toamnă discuţiile au continuat normal.

Cum crezi că va fi afectată lumea muzicii clasice după această perioadă? Ce înseamnă această întrerupere? Care ar fi gândul cel mai optimist şi gândul cel mai pesimist cu privire la viitor?

Cel mai optimist gând e că lucrurile vor reveni foarte curând la normal. Din păcate, cred că e doar o speranţă şi nimic mai mult. Chiar dacă epidemia va fi ţinută sub control, noi ne facem datoria morală respectând acum regulile de distanţare fizică (nu-mi place să folosesc cuvântul social în acest context actual apropierea socială e mai necesară ca oricând, bineînţeles fără contact fizic), protejăm categoriile de risc, ajutăm sistemul medical să nu sucombe sub apăsarea a prea multor cazuri de COVID-19, dând şansa şi pacienţilor cu alte afecţiuni să fie trataţi, nu sunt foarte încrezător că în următoarele luni lucrurile se întorc precum au fost. Chiar dacă se reuşeşte ţinerea sub control, până la apariţia unui vaccin şi a unui tratament cu eficienţă maximală, e greu de crezut că vom mai avea săli pline curând. Tocmai de aceea cred că e necesar să arătăm publicului că-i suntem alături chiar şi în aceste momente dificile pentru noi toţi, în speranţa că o să reuşim să ne revedem curând în săli. Doar acolo poate fi trăită muzica cu adevărat!

Cum trăieşti experienţa concertelor în online? Ne poţi spune mai multe despre Musica Ricercata şi proiectul Better Together Global Orchestras Network?. Ce alte alternative ar mai putea „funcţiona” pentru ca muzica să ajungă la publicul din online? Ce fel de public este acesta, comparativ cu cel din sălile de concert?

După cum spuneam mai devreme, acestea sunt doar o modalitate de a ţine legătura cu publicul. În acelaşi timp, demersurile de acest gen sunt pornite şi din dorinţa noastră tot mai ardentă de a face muzică, indiferent de situaţie. „Better together Global Orchestras Network” a pornit la iniţiativa mai multor orchestre partenere şi şi-a propus să aducă prin intermediul internetului laolaltă muzicieni din toată lumea. În această situaţie, izolarea a devenit o oportunitate la care înainte nu ne-am fi gândit: aceea de a reuni pe scena virtuală muzicieni de pe toate continentele într-un mesaj comun de unitate, solidaritate. La lansarea proiectului au participat 140 de muzicieni din peste 30 de ţări de pe toate continentele, inclusiv muzicieni din Musica Ricercata şi Corul Filarmonicii de Stat „Transilvania”. Proiectul continuă şi în acest moment, fiind pregătite mai multe colaborări online. În paralel, atât Filarmonica de Stat „Transilvania” cât şi Musica Ricercata continuă acest tip de abordare şi de a face muzică. E o modalitate de a transmite mesaje publicului, de a-i ajunge la suflet prin muzică făcută sincer şi din intimitatea casei fiecăruia. Dar aceste proiecte îşi doresc în primul rând să transmită nerăbdarea de a ne revedea în sălile de concert, acolo unde atât muzicienii, cât şi publicul iau parte pe viu la creaţie. Personal, refuz să cred că acesta este viitorul şi că este mai mult decât o tranziţie între izolare şi săli pline.

Într-un interviu anterior te întrebam care sunt principalele provocări ale orchestrelor secolului XXI şi spuneai că, pentru a avea un viitor, trebuie mai întâi să construim un prezent. Ce simţi că se construieşte acum în comunitatea din care faci parte?

Îmi menţin afirmaţia şi, fără să fi anticipat ce avea să urmeze, cred că e mai valabilă ca oricând. Societatea a fost forţată să se digitalizeze rapid, să intre cu adevărat într-o epocă a tehnologiei, iar orchestrele nu fac excepţie. În continuarea răspunsului meu anterior spusesem că orchestrele trebuie să înţeleagă ca trebuie să-şi demonstreze relevanţa în acest secol. Iar aici mă refeream în primul rând la perspectiva prezenţei în mediul virtual pentru a avea o prezenţă fizică în sălile de concert. Cei care au făcut paşi în direcţia apropierii online de public au reuşit mai uşor să se adapteze, cei care nu, ori o fac rapid, ori riscă să piardă meciul cu istoria, aşteptând ca uşile sălilor să se deschidă, cu iluzia că sălile o să fie din primul moment pline. Dar cei care fac aceste demersuri online, sunt cei care de fapt păstrează contactul cu comunitatea. Sunt cei care construiesc punţi dincolo de depărtarea fizică şi care aduc împreună persoane de la mare depărtare, unite prin muzică. Tot aşa, muzica poate să fie liantul unor campanii extrem de importante în clipa de faţă. Aşadar, dacă reuşim să facem astfel parte din comunitate, sunt sigur că mai târziu vom avea din nou concerte sold-out.

[stextbox id=’custom’]

Gabriel Bebeşelea este dirijor principal al Filarmonicii de Stat „Transilvania” şi a dirijat sau a fost invitat să dirijeze orchestre precum Royal Philharmonic Orchestra din Londra, Rundfunk-Sinfonieorchester şi Konzerthausorchester din Berlin, Tonkünstler-Orchester Niederösterreich, Ulster Orchestra Belfast, Orchestra Simfonică Academică de Stat „Evgeny Svetlanov” din Rusia, Orchestra Naţională Filarmonică Rusă şi Singapore Symphony Orchestra. De asemenea, momente remarcabile ale stagiunilor 2017/18 şi 2018/19 le reprezintă debuturile sale la Konzerthaus din Berlin, Musikverein din Viena, la Cadogan Hall din Londra şi la Palatul Artelor din Budapesta. Alături de Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Gabriel Bebeşelea a înregistrat un CD cu Pastorale-Fantaisie pour petite orchestre şi opera Strigoii de George Enescu, lansat la casa de discuri Capriccio în 2018. A fost numit dirijor principal al Operei din Iaşi în 2011, devenind cel mai tânăr şef de orchestră într-o astfel de postură din România. În 2015, a fost numit dirijor principal al Operei Române din Cluj. În afara României, a dirijat producţii ale operelor Il viaggio a Reims la Festivalul de Opera „Rossini” din Pesaro (2016) şi Mireasa ţarului de Rimski-Korsakov la Opera din Perm (2017). Este câştigător al concursurilor de dirijat „Lovro von Matačić” (2015) şi „Jeunesses Musicales” (2010), precum şi semifinalist al concursurilor de dirijat „Donatella Flick” al London Symphony Orchestra (2014) şi „Gustav Mahler” al Bamberger Symphoniker (2016). În cadrul Premiilor Operelor Naţionale Române din 2014, lui Gabriel Bebeşelea i-a fost decernat premiul pentru „Cel mai bun dirijor”.

În 2011 a obţinut o bursă la renumita Royal Concertgebouw Orchestra din Amsterdam, unde a avut posibilitatea să participe la repetiţii şi concerte şi să înveţe de la câţiva dintre cei mai importanţi dirijori ai zilelor noastre: Mariss Jansons, Bernard Haitink, Herbert Blomstedt, Christoph von Dohnányi, Philippe Herreweghe, David Zinman şi Eliahu Inbal. În prezent doctorand al aceleiaşi universităţi, sub îndrumarea prof. univ. dr. Dan Dediu. Gabriel Bebeşelea este stabilit la Viena, unde a absolvit studiile postuniversitare la Universitatea de Muzică şi Artele Spectacolului, la clasa prof. Mark Stringer.

[/stextbox]

Distribuie:

Postaţi un comentariu