Istoria universității care te formează. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Transilvania Reporter realizează în prima săptămână a noului an universitar câte un scurt istoric pentru fiecare universitate de stat clujeană. Poate chiar tu ești, ai fost sau vei fi unul din cei de pe băncile uneia dintre ele și nu știai istoria din spatele instituției care te formează.
Cu începuturi din secolul XIX, se remarcă ca și instituție de învățământ superior, în anul 1920 când prinde viață Școala Superioară Industrială. Această instituție se transformă în numai 2 ani în Școala de Conductori Tehnici.
„Înainte de înființarea Școlii Superioare Industriale, vedem că în 1777 are loc înființarea Școlilor de Mecanică, Arhitectură, Hidrotehnică și Geodezie”, a declarat Mirela Boțan, putătoare de cuvânt a UTC-N.
O alta scoală cu profil tehnic creată în 1920, care este de altfel precurosarea Facultății de Construcții de astăzi a fost Școala de Conductori de Lucrări Publice, cu specific de Drumuri și Poduri, care s-a bucurat de un important prestigiu în cadrul industriei românești, fiind reorganizată în 1937 ca Școală de Subingineri Electromecanici.
Politehnica din Cluj
În 1947 se creează prima instituție care poartă denumirea de Politehnică. Avea trei facultăți, mai exact Facultatea de Construcții, Facultatea de Electromecanică și Facultatea de Silvicultură.
În 1948, s-a creat Institutul de Mecanică din Cluj , având o facultate cu două secții: Termotehnică și Mașini de Lucru. Creșterea nevoii de cadre tehnice a făcut ca, în anul 1953, Institutul de Mecanică să se transforme în Institutul Politehnic din Cluj.
Schimbarea denumirii în Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
După 1989, au avut loc mari schimbări în învățământul românesc, iar printre instituțiile care au fost reorganizate s-a aflat și actuala UTC-N. Denumirea și-a schimbat-o în 1992, iar din cele trei facultăți existente la momentul respectiv s-au „construit” șapte: : Automatică și Calculatoare, Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, Inginerie Electrică, Construcții, Construcții de Mașini, Mecanică, Știința și Ingineria Materialelor (devenita în anul 2011 Ingineria Materialelor și a Mediului), precum si Colegiul Universitar Tehnic, Economic și de Administrație.
„Cronologia este de fapt o operație de memorie, în UTC-N există o mulțime de nume și personalități care au marcat istoria institutului, am să mentionez doar o parte dintre ei: Prof. Traian Dragos, Alexandru Domșa, Andrei Ripeanu, Popa Bazil, Dezideriu Maros, Mircea Mihăilescu, Vasile Ille, Gheorghe Lăzărescu, Nicolae Pata, Ioan Drăgan, Horea Colan, Igor Tertea, Teodor Angheluta și lista poate continua”, a explicat Mirela Boțan.
În ’98 s-a completat cu Facultatea de Arhitectură și Urbanism și în 2007 cu Facultatea de instalații.
„Ultimul pe lista evenimentelor este fuziunea cu Universitatea de Nord Baia-Mare”, a concluzionat purtătoarea de cuvânt.
Doamna Botan!
Facultatea de Electromecanica s-a infiintat in 1964, deci in 1947 nu putea exista.
Fuziunea cu UBM ce rost mai avea?