Fost şofer, artizan cu mâini de aur

Are 71 de ani şi mai bine de trei decenii a fost şofer la Mina Cavnic. Ca oricărui maramureşean care se respectă, îi plac lucurile făcute bine, lemnul, tradiţia dar şi să-şi omenească musafirii cu o horincă bună, făcută chiar de el. Diferenţa este că Gheorghe Mihuţ, originar din Şurdeşti, a ridicat modul de prezentare al pălincii la rangul de artă pentru că le aduce celor care îi calcă pragul casei licoarea în sticle care sunt mici bijuterii. O pălincă bună trebuie savurată şi băută cu măsură. Contează foarte mult şi modul de prezentare. Altfel se uită un musafir la sticlele mele, spune bătrânul.

 

A lucrat de când era mic cu lemnul

Din mâinile lui Gheorghe Mihuţ ies sticle pentru păstrat pălinca în care sunt scăriţe, fusuri, porţi maramureşene, dar şi greble, coase sau furci, adevărate opere de artă pe care are răbdare să le migălească ore întregi. Spune că a învăţat de mic să lucreze cu lemnul, meşteşug deprins de la tatăl lui, dar face micile sculpturi în sticle doar de vreo zece ani. „De la 12 ani am lucrat cu tata în lemn pentru că el era un meşter tare priceput. Până la 20 de ani când m-am dus ca şofer, l-am ajutat să ridice case, porţi şi multe alte acareturi din lemn”, povesteşte Gheorghe Mihuţ. Nu a urmat meseria învăţată de la tată, dar nici nu a renunţat la ea. S-a reîntors „la prima dragoste – lemnul” abia după ce s-a pensionat.

 

Ore întregi de migălelală pentru fiecare creaţie

Prima sticlă asemănătoare cu cele pe care le face a văzut-o în urmă cu 10 ani şi, împins de ambiţie, şi-a spus să încerce şi el să facă aşa ceva. Nu i-a luat foarte mult timp să se dumirească ce şi cum şi s-a apucat de muncă. „Pot să spun că am fost autodidact pentru că nu am văzut efectiv la nimeni cum se face aşa ceva. Am tot studiat singur sticla, mi-am făcut eu ustensilele de lucru şi m-am apucat de lucru”, povesteşte Gheorghe Mihuţ. Şi-a confecţionat singur, din fier beton „de 4, 6 şi 8” un fel de pensete şi cârlige rudimentare care îl ajută să-şi desăvârşească micile creaţii. Spune că migăleşte ore întregi în fiecare zi, dar nu poate cuantifica în oră cam cât îi ia lucrul la fiecare sticlă. „Prima dată îmi pregătesc materialele, micile bucăţi de lemn care formează mai apoi ceea ce vreau să iasă şi lucrez în paralel la mai multe sticle o dată. De multe ori le las şi plec să muncesc în grădină pentru că nu mai am răbdare cu ele. Nu mă ţine mult pentru că revin la ele”, spune Gheorghe Mihuţ, zâmbind cu tâlc.

 

Zeci de sticle în colecţii din toată lumea

Mâinile bătătorite nu trădează munca migăloasă pe care o face, dar dovadă stau zecile de sticle aflate în baruri din întreaga lume. A pierdut de multă vreme şirul comenzilor pe care le-a primit de la străini. „Prima dată am făcut sticle pentru mine, apoi pentru rude şi prieteni dar de fiecare dată rămâneam fără ele. Cine îmi venea în casă şi vedea sticla din care le dau să bea îmi cerea recipientul şi rămâneam fără ele. Aşa am decis să fac o mică afacere din asta. M-am înscris în Asociaţia Artiştilor  de la centrul Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale şi particip periodic la târgurile de produse tradiţionale şi meşteşuguri din întreaga ţară. Am fost şi în străinătate, iar sticlele mele au fost la mare trecere”, arată şurdeşteanul. Sticlele ieşite din mâinile lui sunt acum în America, în majoritatea ţărilor din Europa şi chiar Asia. „Am făcut pentru o firmă din America sigla firmei cu litere şi tare le-a plăcut ce a ieşit. Prima dată am făcut trei asemenea sticle şi mi-au mai comandat zece. De fiecare dată când este un festival în Maramureş sunt invitat şi eu şi niciodată nu mă întorc acasă cu marfa. Turiştii români dar şi cei străini se minunează şi cumpără”, spune acesta plin de mândrie.

 

Sticle reciclate

Pentru că îşi găseşte destul de greu sticlele necesare pentru a-şi desăvârşi creaţiile, apelează la prietenii şi cunoştinţele care au restaurante şi baruri. „Mă duc periodic la bar şi la restaurant dar nu ca să beau ci pentru sticle goale”, râde Gheorghe Mihuţ. De atâţia ani de când lucrează ştie deja secretul fiecărei bucăţi de lemn şi explică: „Folosesc doar lemn de salcâm şi de paltin. Salcâmul îi dă ţuicii o culoare aurie, iar paltinul rămâne alb în sticlă”. Nu lasă nimic la voia întâmplării, de la modul în care se prezintă el până la modul de sigilare al sticlei. „Mulţi dintre turiştii care cumpără de la mine îşi doresc sticla plină şi le satisfac şi această dorinţă. Am pălincă de mere şi de prune făcută la mine în gospodărie. Fiecare sticlă făcută de mine este legată la gât cu tricolor şi sigilată cu dop de «cocean». Pentru turiştii care duc sticlele în străinătate însă, am pregătite dopuri de plută care închid mai bine ca să nu rămână fără pălincă până acasă şi port întodeauna straiele tradiţionale din Zona Chioarului”, povesteşte Gheorghe Mihuţ.

 

A transmis meşteşugul şi nepoţilor

Nu face foarte mulţi bani din aceată afacere dar este încântat că a reuşit să-i înveţe pe doi dintre nepoţi meşteşugul „sticlelor cu scară”. „Doi dintre nepoţii mei au deprins meşteşugul acesta. Poate nu vor face o afacere din asta, dar cel puţin sunt împăcat că am învăţat pe cineva ce ştiu. Şi eu la rândul meu am învăţat să lucrez cu lemnul de la tatăl meu”, arată maramureşeanul. Soţia şi copiii l-au încurajat şi îl încurajează să lucreze şi chiar îl sprijină. „Soţia mă admiră pentru răbdarea de care dau dovadă şi mă încurajează să lucrez dar şi copiii. Sunt mândri de lucrările care ies din mâinile mele chiar dacă nu fac foarte mulţi bani din asta”, conchide Gheorghe Mihuţ.