Fenomenul “Happy” a ajuns la Cluj. Capitala Europeană a Tineretului, promovată printr-un videoclip

Piesa de pe coloana sonoră a filmului “Despicable Me 2” în interpretarea lui Pharrell Williams plasează şi Clujul pe harta mondială a fericirii, după ce în cursul serii de luni a fost lansat videoclipul melodiei “Happy in Cluj”, adaptată după celebrul hit “Happy”.

Lansat în luna noiembrie a anului trecut videoclipul “Happy” a reuşit să strângă peste 75 de milioane de vizualizări pe canalul Youtube, iar melodia a fost nominaliazată la premiile Oscar din acest an la categoria Cel mai bun cântec.

Realizat pentru promovarea oraşului Cluj-Napoca în calitate de Capitală Europeană a Tineretului în 2015, “Happy in Cluj” a fost filmat în locurile reprezentative din oraş şi exprimă buna dispoziţie a zeci de persoane care îşi exterioriează fericirea prin dans.

Potrivit site-ului Wearehappyfrom.com, care contabiliează numărul videoclipurilor realizate după modelul “Happy” al lui Pharrell Williams, până în prezent au fost înregistrate 360 de videoclipuri în întreaga lume. Craiova, Alba Iulia, Bucureşti sau Galaţi sunt doar câteva dintre oraşele din România care s-au conformat modelului.

 

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu