Peste 400 de clujeni au participat la Crosul lui Moș Crăciun

Foto: Lucian Nuță

Peste 400 de clujeni s-au transformat sâmbătă seara în ajutoarele lui Moșului și au alergat în cadrul primei ediții a Crosului lui Moș Crăciun, pentru a-l ajuta pe cel mai iubit bătrânel să le aducă daruri copiilor orfani de la Centrul de zi UCR. Crosul a fost un real succes, întrucât numărul celor înscriși a ajuns la peste 400, cu toate că evenimentul este la prima ediție. Dacă la ora 13:00 erau înscrise peste 200 de persoane, în numai trei ore numărul participanților s-a dublat. De asemenea au fost persoane care s-a înscris pe ultima sută de metri, chiar în Piața Unirii, unde s-a dat startul.

În jurul orei 17:00, piața a fost invadată de moși, de crăciunițe, dar și de reni cu ținute ingenioase. Participanții au primit din partea organizatorilor căciuli de moș, dar unii nu s-au limitat la un articol vestimentar de sezon, alegând să improvizeze o ținută sau chiar să își achiziționeze un costum alb cu roșu. Cea mai veselă trupă din echipa moșului a fost de departe cea a renilor, care și-au improvizat chiar și o sanie cu ajutorul betelei argintii, alergând „legați” de „sanie” pe durata întregii curse prin oraș, strigând și cântând. „Sania” a fost condusă de Rudolf, un tânăr șaten, de statură medie, cu un nas roșu dotat cu un beculeț cu lumină intermitentă.

Foto: Lucian Nuță

Foto: Lucian Nuță

Crosul a avut loc pe o distanţă de  trei km, pe următorul traseu: B-dul Eroilor – Str. Baba Novac – Str. M. Kogălniceanu – Str. Universităţii – B-dul Eroilor, traseu care a fost parcurs de două ori.

Atât primele trei crăciunițe, cât și primii trei moși care au ajuns la linia de final au primit premii din partea organizatorilor. De asemenea, după cros, a avut loc o tombolă la care au fost înscriși toți participanții la competiție, iar patru norocoși s-au întors acasă cu premii din partea Moșului.

Cel mai emoționant moment al serii a fost cel în care cei 40 de copii din cadrul Centrului de zi UCR au urcat pe scenă costumați în îngerași și au susținut o mică serbare pentru toți cei prezenți în piață.

Acţiunea are avut ca scop sprijinirea a peste 40 de copii orfani sau cu risc de abandon din cadrul Centrului de zi UCR. Persoanele care au participat la cros au plătit o sumă de 30 de lei, iar cei care au dorit, fie că au alergat sau nu, au putut face donații. Fondurile colectate vor fi direcţionate către aceşti copii.

Crosul lui Moș Crăciun a fost organizat de Asociația Inceptis Movens (Proiecte în Miscare), o organizaţie nonguvernamentală  înfiinţată în Cluj-Napoca în septembrie 2015, la iniţiativa unui nucleu format din tineri anteprenori care vor să contribuie la o lume mai bună prin diferite proiecte sportive, culturale sau de divertisment.

Distribuie:

Postaţi un comentariu