Deţinuţii au talent. Talentul de a fi şi ei oameni

Grupul deținuților care s-au calificat mai departe la concursul „Vedete după gratii”/ Foto: Dan Bodea

Toată lumea râde, cântă şi dansează, ca să redăm succint atmosfera din Penitenciarul Gherla prin numele unui film rusesc de acum 80 de ani. Poate că de puţine ori în istoria de aproape 230 de ani a închisorii a fost atâta veselie pe locurile unde altă dată, de exemplu în timpul regimului comunist, îşi cărau suferinţele deţinuţi politici precum Dinu Pillat, Vladimir Streinu, Vasile Voiculescu. Acum, personajele sunt altele, şi pentru alte fapte. Unul, condamnat pentru tâlhărie, bate pe picior, ca maşina de cusut, într-un aprig dans ţigănesc. Altul, Manix, îl chiar întrece. Altuia, lui Averosc, îi vibrează corzile vocale pe o frecvenţă care gâdilă plăcut timpanul. Unii îşi exersează simţul umorului şi creativitatea în texte satirice. Alţii îşi arată chiar ce n-au. Iar cei din sală privesc, ascultă şi aplaudă. Sunt deţinuţi care participă la un concursul de talente, abilităţi şi aptitudini ”Vedete după gratii”, organizat de Penitenciarul Gherla. Alţi talentaţi – din administraţie şi politică- au plecat între timp, înainte să ne arate faimoasele lor numere de prestidigitaţie prin care au făcut să dispară milioane de lei din buzunarele noastre în buzunarul lor. Dar îi mai aşteptăm pe la noi.

Echilibru, ca pe bicicletă

Cu mai mult sau mai puţin talent, deţinuţii de la Gherla îşi duc cu ei vieţile şi faptele de până acum. Poveştile lor. În unele cazuri s-ar putea scrie cărţi sau s-ar putea face filme. Dar oricât ar părea de captivante pentru cei care la ascută, cei mai mulţi dintre deţinuţi ar vrea să-şi rescrie povestea vieţii lor. S-au maturizat, s-au copt, văd altfel viaţa şi ar vrea să mai îndrepte, să mai repare, să mai finiseze câte ceva. Măcar de dragul celor apropiaţi. Măcar de dragul libertăţii, pomenită într-un fel sau altul în toate interpretările şi creaţiile lor artistice.

Adrian Ionuţ Pop e unul dintre membrii trupei de teatru Phoenix. A fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru omor. A strâns de gât o vecină. Îl creşteau bunicii, după ce tatăl său a murit când avea 11 ani şi după ce mama sa se recăsătorise. Povesteşte: ”Alcoolul, anturajul, n-am fost tras de urechi când a trebuit, de mic copil am fost o persoană liberă, mie nimeni nu mi-a comandat. Tata a murit când aveam 11 ani, mama s-a recăsătorit şi m-au crescut bunicii, care n-au prea avut control asupra mea. N-am ascultat de nimeni”. E deja de 9 ani în închisoare, acum are 33 de ani şi vede altfel viaţa: ”Am zis: hai să facem şi altceva, nu să facem numai manele. Prin teatru am considerat că putem face şi altceva, chiar dacă suntem închişi aici şi ori de câte ori avem posibilitatea arătam şi la alţii că putem fi şi altfel. Atât la colegii noştri din penitenciar, cât şi la cei de afară, când avem posibilitatea, să arătăm că nu suntem cei mai răi dacă am făcut cândva ceva rău. Se poate învăţa din greşeli, din întâmplări şi vrem să arătăm că suntem oameni”.

O scenetă despre prețurile mari de la magazinul penitenciarului/ Foto: Dan Bodea

Toţi cei cinci membri actuali ai trupei au condamnări pentru fapte foarte grave, omoruri mai ales. Cea mai mică pedeapsă e de 15 ani, iar cea mai mare de 30 de ani de închisoare. O viaţă de om. Trupa de teatru a avut şi câţiva componenţi care erau condamnaţi la închisoare pe viaţă. Nu e unul care să nu-şi regrete fapta.

Adi vorbeşte despre coarda sensibilă: ”Şi noi suntem oameni. Şi noi avem o latură sensibilă, şi noi plângem, şi noi râdem, chiar dacă suntem aici. Ştiţi cum e: omul bolnav ia medicament, aşa şi noi, o piesă de jale, o doină frumoasă ne aduce aminte de ce am lăsat afară şi ce am pierdut în timpul acesta. De aceea suntem un pic mai sensibili faţă de unele lucruri. Orice om, oricât ar fi de rău are undeva acolo în inimă ceva bun. Orice om. Poate majoritatea din anumite accidente am ajuns aici”.

Nu s-ar mai întoarce la puşcărie pentru nimic în lume, deşi are şi temeri pentru când va fi să fie iarăşi în libertate: ”Când ies afară le e frică de schimbare. Aici li se spune în orice moment ce să facă, când să se trezească, când să mănânce. Afară nu-ţi mai spune nimeni cum să-ţi câştigi pâinea. Şi atunci cel mai uşor e să fure. Aşa revin aici. Că aici se descurcă. Probabil că şi societatea ar trebui să fie mai atentă cu noi, care ne eliberăm, să nu ne arate cu degetul sau dacă mergi undeva să te angajezi să nu spună că acesta e puşcăriaş şi că nu-l ia. Şi noi suntem vinovaţi, dar eu zic că şi societatea e de vină. E foarte greu să te eliberezi, să faci 12-13-14 ani de puşcărie şi când mergi afară… Şi mie mi-e frică… Mi-e frică să nu fiu abandonat de societate…”.

Şi pentru mama sa are un gând: ”Vreau să-i transmit un mesaj la mama, să-i mulţumesc că a fost aproape în aceşti 9 ani, a fost lună de lună şi m-a susţinut cu orice. Am avut un foarte mare noroc cu mama. Sunt multe cazuri în care familia te uită şi cel mai mult contează susţinerea familiei, trece timpul mai uşor, ştii că speri la ceva, ai pe cineva afară când mergi”.

Dar ştiţi ce-şi doreşte cel mai mult Adi? ”Să merg pe bicicletă. Cel mai mult… Pe bolovanii de pe uliţa noastră…”.

Concurenţii care merg mai departe

Din 11 concurenţi înscrişi în etapa a III-a a preselecţiei concursului „Vedete după gratii”, cinci au trecut în faza următoare: Moldovan Marius Ovidiu (dans ţigănesc), trupa Phoenix – Motll Ioan, Movileanu George, Lingurar Florin Dorin, Kodobo Florin, Pop Adrian Ionuţ (moment artistic), Lacatus Manix Ioan (dans ţigănesc), Rakos Alexandru Simion (interpretare vocală), Covaci Aversoc (interpretare vocală). Au mai concurat Vişovan Ciprian, Tofănel Ilie, Dumitru Constantin Mădălin, Raţ Cornel, Gergely Andrei Aurelian şi Luneam Marcel Eugen.[/stextbox]

[stextbox id=”custom” caption=”Gânduri”]

Moldovan Marius Ovidiu, 26 de ani: ”Am învăţat de copil mic să joc, toată familia joacă bine. Am greşit pentru o prietenă de-a mea. A fost din păcate prostituată şi domnul cu care a vrut să meargă fata n-a vrut să o mai lase. Nu mă mai caută nimeni. Sunt solo. Sunt sigur”.

Covaci Averosc, 27 de ani: ”Fraţii mei ştiu foarte bine să cânte. Sunt cu tentativă de omor, a fost o provocare, m-a ameninţat că mă bate pe mine şi pe concubina mea Lăcătuş Margareta. El a spus că are o ură foarte mare pe tâgani. Am întrebat pentru ce, ce v-au făcut ca să ţineţi asemenea genă pe aceşti oameni, fiindcă fiecare avem câte un suflet şi câte o inimă şi avem tăt acelaşi sânge. Deci, nu ne-a făcut Dumnezeu să fim alţii cu sânge verde şi alţii cu sânge roşu. Suntem tot acelaşi suflet, asta consider. Mi-aş dori să fiu alături de copii şi de concubina mea şi alături de măicuţa mea, fiindcă e bătrână şi n-are nici un ajutor”.

Rakos Alexandru, 29 de ani: ”Provin dintr-o familie modestă din Sighet şi de mic mi-a plăcut să cânt. Am făcut o faptă pe care o regret. Cel mai mult mi-aş dori libertatea, să fiu alături de familia mea şi de fetiţa mea, care s-a născut la o săptămână de la arestare”.[/stextbox]