Criza migraţiei e mai periculoasă decât cea financiară

Consilierul prezidenţial Leonard Orban a declarat, joi, în cadrul unei dezbateri organizate la Cluj, că migraţia masivă din 2015-2016 şi criza provocată de aceasta în UE a fost mai periculoasă decât criza economică şi financiară: “Am avut în experienţa mea lungă în afaceri europene posibilitataea să văd situaţii în care UE s-a confruntat cu mari crize. Vreau să vă spun că, din punctul meu de vedere, criza migraţiei din 2015-2016 a fost chiar mai periculoasă decât criza economică şi financiară în care chiar existenţa zonei euro a fost pusă sub semnul întrebării. Pentru că a pus sub semnul întrebării toate fundamentele construcţiei europene şi efectele se resimt acum şi se vor resimţi inclusiv în negocierile pe alte zone, de exemplu în ceea ce priveşte bugetul post 2020 al UE şi în multe alte chestiuni. Migraţia a alimentat anumite evoluţii, inclusiv la nivel politic. Sunt state membre în care în campania electorală s-a discutat aproape numai despre acest subiect (…), sunt lideri europeni care câştigă masiv voturi drept urmare a acestei chestiuni şi drept urmare a faptului că încă nu se găsesc soluţii”.

Potrivit acestuia, ca urmare a ratei foarte mari a natalităţii în Africa şi Asia, orientul Mijlociu, nicio ţară europeană nu va scăpa de problema migraţiei: „Problema migraţiei nu este una pe termen scurt, ci una pe termen mediu şi lung, cu care ne vom confrunta cu toţii din UE. Nu este doar problema Germaniei. (…) Pe termen mediu şi lung, nici o ţară din Europa, fie ea în UE sau în afara UE, nu va fi scutită de această chestiune. (…) Este fundamental pentru noi să asigurăm controlul migraţiei. Asemenea evenimente precum cele din 2015 şi 2016 nu mai trebuie să se repete. În măsura în care vom reuşi să o ţinem sub control, vom putea rezista”.

În cadrul aceleiaşi dezbateri, ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Cord Meier-Klodt, a declarat că UE trebuie să facă faţă tuturor provocărilor ca o echipă: Tema mea este Germania şi reforma UE. UE trebuie să facă faţă provocărilor ca o echipă, fie că e vorba de criza migraţiei, de Brexit şi trebuie să definim rolul Europei în această lume nouă, care se schimbă cu o viteză foarte mare. Ce trebuie să facem? În primul rând să înţelegem care sunt marile interese europene şi cum să le protejăm. (…) Rusia este şi va rămâne un vecin, unul important. Asigurarea securităţii europene şi în alte puncte ale lumii, inclusiv în Siria, nu este posibilă fără Rusia. Deci deschiderea spre dialog este unul dintre interesele noastre fundamentale. Germania rămâne, ca şi România, din mai multe motive, pe deplin angajată spre parteneriatul transatlantic şi suntem dispuşi să investim mai mult pentru păstrarea acestui interes comun. România reprezintă o ancoră de stabilitate pentru flancul sud-estic al NATO. Nu vă întrebaţi ce poate face Europa pentru voi, ci întrebaţi-vă ce puteţi face voi pentru Europa”

Ambasadorul Germaniei, Cord Meier-Klodt, și consilierul prezidențial Leonard Orban, au participat, joi,  la dezbaterea „Viitorul Uniunii Europene: de la scenarii la reforme”, organizat de Facultatea de Studii Europene a Universității Babeş-Bolyai, Institutul de Cercetări Europene și Grupul de Reflecţie CITADEL.

Distribuie:

Postaţi un comentariu