Aeroportul Avram Iancu a avut 2,7 milioane de pasageri la sfârşitul anului

Aeroportul Internaţional ‘Avram Iancu’ a încheiat anul 2017 cu 2,7 milioane de pasageri, ceea ce a însemnat o creştere cu 50 la sută a faţă de anul anterior.

“Am finalizat anul 2017 cu 2,69 milioane de pasageri. Am avut o creştere de aproape 50% anul trecut. Ne bucurăm că a crescut foarte mult şi componenta de trafic turistic. (…) În ce priveşte traficul, avem creştere importantă şi la numărul de mişcări, 32%, avem o creştere importantă şi la marfă, 39%. 22% creştere pentru charterele turistice. Considerăm că încă avem potenţial pentru că deservim întreaga Transilvanie, deşi competiţia este tot mai mare. Avem o competiţie foarte mare. Numărul de pasageri pe charterele turistice a crescut permanent. O să sprijinim în continuare noile destinaţii care vor fi, o să le mediatizăm tot mai mult astfel încât să ne adresăm tot mai mult şi  judeţelor învecinate”, a spus directorul aeroportului, David Ciceo.

Potrivit acestuia, topul celor cinci destinaţii charter în 2017 a fost: Antalya, Heraklion, Hurghada, Corfu, Rhodos. În momentul de faţă, de pe aeroportul clujean se poate călători către 45 de destinaţii din 20 de ţări.

Potrivit directorului, prioritatea conducerii aeroportului este modernizarea infrastructurii în vederea atingerii limitei de 7 milioane de pasageri, lucru care, potrivit estimărilor, se va întâmpla în 2032: “Cel mai important pentru Aeroportul Cluj este planul de dezvoltare pentru 7 milioane de pasageri. Noi considerăm că în 2032 vom atinge 7 milioane. Am finalizat în 2017 extinderea parcării pentru aeronave cu trei locuri de parcare, aproximativ 20.000 de metri pătraţi. Deja construim încă 3 locuri de parcare aeronave. Anul acesta vom începe o cale de rulare cu pista şi avem nevoie de un terminal nou. Cel mai important pentru dezvoltarea aeroportului este extinderea pistei. Pentru asta sperăm şi o să solicităm sprijin de la autorităţile locale şi naţionale pentru finalizarea devierii râului Someş”.

El a subliniat că lucrările de deviere a râului Someş, care au început deja, sunt foarte importante pentru dezvoltarea aeroportului şi că, în caz că nu se vor putea finaliza, va fi compromisă extinderea pistei, ceea ce va duce la pierderea avantajului competitiv pe care aeroportul din Cluj îl are faţă de celelalte aeroporturi din regiune. Ciceo a precizat că este o competiţie foarte mare între aeroporturile din România, deoarece toate au înregistrat creşteri şi se dezvoltă.

Aeroportul Internațional “Avram Iancu” Cluj, Consiliul Județean Cluj și Prestige Tours au lansat luni un zbor de tip charter Cluj-Napoca-Antalya.

Distribuie:

Postaţi un comentariu