Comisar al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor trimis în judecată

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a inculpatei Afloare Cristina Eugenia sub acuzația de luare de mită a sumei de 2.500 de lei.

Conform unui comunicat de presă, comisarul din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, a pretins de trei ori suma de 3.000 de lei de la o societate comercială la care a efectuat niște controale, descoperind nereguli. Pentru a nu extinde ancheta, Afloare a pretins sume de bani sub formă de mită.

În 20 iulie, Afloare Cristina Eugenia a fost pusă sub acuzație de luare de mită, Tribunalul Bihor luând măsura de arest preventiv. Curtea de apel Oradea a admis recursul față de inculpată şi a aplicat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea pentru o perioadă de 30 zile.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la  Tribunalul Bihor,  această etapă a procesului penal reprezintă situaţia care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Distribuie:

Postaţi un comentariu