Seminar „La muncă egală, salariu egal”, în prezenţa preşedintei organizaţiei de femei a PES
Aproape 250 de femei social-democrate din ţară şi din Ungaria au participat sâmbătă, la Oradea, la seminarul „La muncă egală, salariu egal”, alături de Zita Gurmai, preşedintele organizaţiei de femei a Partidului Socialiştilor Europeni (PES), şi vicepreşedintele Rovana Plumb.
În cadrul seminarului s-a discutat despre diferenţele salariale între femei şi bărbaţi, Zita Gurmai, amintind despre campania europeană „La muncă egală, salariu egal” demarată la Sofia în anul 2007 şi care se va derula până în luna mai 2014.
„Am dorit să atragem atenţia că sărăcia va avea chip de femeie, atâta vreme cât diferenţa salarială este de 16, 2%, media europeană, ceea ce înseamnă că femeile lucrează 52 de zile gratuit”, a declarat Zita Gurmai.
Campania urmăreşte reducerea decalajului de salarizare, care în România se cifrează la 13, 5%, în Ungaria – 16, 2%, în Germania – 25%, iar în Estonia – 28%.
Potrivit Rovanei Plumb, campania „La muncă egală, salariu egal” va fi lansată la nivel naţional, în România, cu ocazia organizării Conferinţei naţionale a OF PSD la Iaşi, pe 12 octombrie.
Campania va cuprinde dezbateri şi consultări cu partenerii sociali, astfel încât să se poată iniţia şi elabora, după cum a afirmat Rovana Plumb, cele mai bune politici publice pentru ca, până în anul 2020, să se elimine diferenţa salarială sau să fie redusă cât se poate de mult.
În calitate de preşedinte al Organizaţiei de femei a PSD, Rovana Plumb este invitată la conferinţa judeţeană a Organizaţiei Femeilor Social-Democrate Bihor, care îşi vor alege conducerea.