Nu ratați în ediția tipărită: „Dragostea de Școala Altfel” durează trei ani

E la al treilea an şi pare că şi-a trăit traiul. O iniţiativă îndeobşte salutată, „Săptămâna Altfel”, se întoarce în cotidianul conformist al şcolii româneşti. La sfatul liderilor de sindicat, puţini profesori au mai îndrăznit să-i roage pe părinţi să susţină financiar activităţi care presupun costuri. Bani de la buget n-au venit, aşa încât „Săptămâna altfel” se limitează în multe cazuri la ocupaţii de curtea şcolii. O centralizare a activităţilor şcolare „mai altfel” din şcolile clujene apare ca o listă de activităţi „de bifat”. Mulţi profesori inhibaţi de acuzaţiile de negustorire a banilor părinţilor şi-au limitat implicarea. Elevii sunt oricum indiferenţi şi inactivitatea le face plăcere. „Orice, doar să  scăpăm de matematică”, spun elevii unui liceu de elită din Cluj.

Atmosfera de vacanţă din „Săptămâna Altfel” validează sentimentul că în învăţământul românesc orice întreprindere nouă eşuează. Trei ani este chiar un interval lung de existenţă a unei inovaţii. În cicluri mult mai scurte, modificările care se succed în şcoala românească descumpănesc pe toată lumea şi din confuzie se naşte blazarea. O „profesoară altfel” care se distingea prin entuziasm anul trecut este astăzi mult mai sceptică. Un reputat psiholog clujean denunţă reformele care sar dintr-o extremă în alta şi nu sunt adecvate modelelor din străinătate. Şi acestea sunt în schimbare, după cum arată directorarea unei şcoli Cambridge din Cluj, dar modificările sunt discutate în prealabil şi par a avea noimă. Par a fi altceva. Nu doar un „altfel” care nu schimbă nimic. Sumarul pe larg:

PROFIL. „Dr. Adrian Molnar face EKG-ul unei profesii de-a lui Dumnezeu”. Ţine inima suferindă în mâini şi îi simte zbaterea, ca unui pui de găină speriat. O opreşte! O peticeşte şi apoi o porneşte din nou în maratonul ei de circa 2, 5 miliarde de bătăi într-o viaţă de 70 de ani. O face iar să pulseze viaţă prin artere şi vene. Parcă ar fi un mic Dumnezeu în mâinile căruia stau viaţa şi moartea… De mâinile şi priceperea chirurgului cardiovascular Adrian Molnar şi a colegilor săi de la Institutul Inimii depind zilnic vieţile a sute de persoane. Dr. Adrian Molnar chiar glumeşte şi spune că diferenţa între Dumnezeu şi un chirurg e că Dumnezeu nu se crede niciodată medic. (Marius Avram)

AFACERI PUBLICE. „Turn de control SF la Aeroportul Internațional Cluj”. Investiţie nouă şi spectaculoasă la Aeroportul Internațional Cluj, aflat în continuă dezvoltare. După ce anul trecut aici s-a inaugurat o pistă nouă de 2100 de metri, de curând a fost aprobat proiectul pentru un complex ce va include, printre altele, un turn de control de 42 de metri. (Radu Hângănuț)

SOCIAL. „Pisoiul Alun, sfâşiat de câini, a fost salvat de şoareci”. Felină vânătoare de șoareci, atacată de zece câini, ținută în viața cu sânge de câine și salvată în mod aproape miraculos cu un extract de oregano testat inițial doar pe șoareci; astfel ar putea fi rezumate ultimele săptămâni din viața lui Alun, un pisoi care și-a epuizat toate cele nouă vieți dar a mai primit o șansă mulțumită unei tinere doctorande de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj și a echipei de medici veterinari care își pun zi de zi toată energia în slujba salvării micilor companioni ai iubitorilor de animale. (Radu Hângănuț)

ECONOMIC. „Antreprenori la 17 ani. Doi elevi au primit finanțare pentru ideile lor de afaceri”. S-au pus pe afaceri încă de pe băncile şcolii. Mai mulţi elevi ai Transylvania College au demonstrat la ediţia din acest “My Money Week” că au idei de afaceri pe care ştiu, cu ajutor bineînţeles, să le pună în practică. Starp Up Competition a fost noutatea absolută a celei de a patra ediţii a acestui program derulat de Şcoala Internaţională la Cluj-Napoca. Iar premiul a fost pe măsură. Două idei de afaceri au primit de la Banca Transilvania finanţarea pentru un an pentru a deveni cu adevărat afaceri. (Claudia Romitan)

ECONOMIA PĂMÂNTULUI. „Solariile și mulcirea, un «must have» în 2014”. Cultura legumelor in solarii prezinta numeroase avantaje. In primul rind se pot obtine productii mai timpurii cu 3-5 saptamani fata de cultura de camp, mai ales la speciile pretentioase la temperatura, cum sunt tomatele, ardeii, vinetele, pepenii galbeni, fasolea. Culturile sunt ferite de intemperii, obtinerea productiei fiind mult mai sigura”

CULTURĂ. „Viaţă de elev: Teze, lecţii şi mult rock”. Pentru unii elevi clujeni programul “Şcoala altfel” este singura modalitate prin care se distanţează pentru o săptămână de ceea ce înseamnă cursuri în timpul zilei şi stat în faţa calculatorului în timpul după-amiezii. Pentru alţii, acest program vine doar să completeze activităţile extraşcolare pe care le practică cu regularitate în timpul anului. O astfel de activitate le-a intrat deja în sânge celor 35 de tineri care urmează cursuri de chitară, tobe, bass sau alte instrumente la Academia de Rock din Cluj. (Cristina Beligăr)

ȘCOALĂ. „Daniel David: În România, facem reformele sărind dintr-o extremă în alta”. „Reforme ale reformelor”, astfel caracterizează reputatul psiholog clujean, Daniel David schimbările din ultimii ani din învățământului românesc . Problemele de mentalitate și viziune ale celor care conduc destinele educației au adus soluții învechite pentru probleme actuale și ca rezultat, o izolare de realitățile cotidiene.  De la delicata problemă a religie în școli, la mult-mediatizatul program Școala Altfel, citiți în cele ce urmează un interviu cu Daniel David, profesor de psihologie clinică și psihoterapie al Universității Babeș-Bolyai și director al Institutului Internațional de Psihoterapie al UBB. (Radu Hângănuț)

DOSAR. „Şcoala altfel a intrat la apă”. Cea mai aşteptată săptămână din anul şcolar se apropie cu paşi repezi. Fiecare dascăl şi elev din România va  participa timp de cinci zile, în perioada 7-11 aprilie, la programul ”Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!” ediţia 2014. După ce în luna februarie a acestui an acuzele adresate profesorilor că ar solicita bani de la părinţi şi elevi, fără a putea să justifice modul în care sunt cheltuiţi, se intensificau de la o zi la alta, mulţi profesori ameninţau că se vor retrage din implicarea în oricare dintre activităţile cuprinse în programul „Şcoala Altfel”. (Cristina Beligăr, Ruxandra Hurezean)

ȘCOALA ALTFEL. „Programa Cambridge se modifică”. Una dintre cele mai moderne programe de studiu din lume, programa Cambridge, după care se predă şi la Transylvania College din Cluj-Napoca va suferi de anul viitor unele modificări. Directorul Şcolii Internaţionale, Gillian Greenwood a explicat că modificările sunt menite a da mai multă libertate profesorilor referitor la conţinutul pe care îl predau în şcolile britanice de pe diverse continente, dar şi referitor la metodele de învăţare pe care le aplică. (Claudia Romitan)

PAȘAPORT DE ARDEAL. „Povestea românească a lui Menno Schouten”. Înalt, chiar foarte înalt, zvelt şi blond, olandezul Menno Schouten face parte din acel tip de străini pe care îi distingi dintr-o mie de români. Totuşi, e românizat bine de tot, după cum nu se sfieşte să recunoască. Râde cu poftă si spune: „ca să o zic pe româneşte, de când am ajuns aici, m-am adaptat, m-am descurcat. Ca românii”. (Bogdan Stanciu)

RESTITUIRI. „Onisifor Ghibu, condamnat la moarte de unguri şi trimis în lagăr de români”. Onisifor Ghibu este considerat de istorici unul dintre marii pedagogi ai Transilvaniei. S-a nascut în Mărginimea Sibiliul, la Sălişte, în 31 mai 1883, într-o familie de ţărani meşteşugari. Şcoala primară a urmat-o în satul natal, apoi a frecventat cursurile şcolilor din Sibiu şi Brasov, după care a studiat pedagogia, filozofia,   istoria si filologia la universităţile din Bucureşti, Budapesta, Strassbourg şi Jena. În oraşul german a obţinut şi titlul de doctor in pedagogie, în 1909.

DOSAR. „Ziua Păcălelilor – o istorie a farselor de 1 aprilie”. Ziua în care ne putem aştepta la orice şi în care ar trebui să punem totul la îndoială – cam aşa ar trebui să fie „tradusă” ziua de 1 aprilie, tradiţional recunoscută ca Ziua Păcălelilor şi… păcăliţilor. În limba engleză, termenul este mai dur: April Fools Day, adică „ziua proştilor”, sau, hai să le spunem „păcălicilor”. (Mădălina Kadar)

SPORT. „Sportul clujean, tot mai aproape de colaps”. În urmă cu exact doi ani de zile toate echipele sportive din Cluj-Napoca evoluau în primele ligi unor discipline precum fotbal, handbal, baschet, volei, rugby, atât la feminin cât şi la masculin. Nu-i putem uita nici pe poloiştii de la Politehnica Cluj. Între timp numărul prim-divizionarelor a scăzut, iar sportivii multor echipe au statut mai degrabă de amatori decât de profesionişti, din cauza lipsei finanţărilor adecvate marii performanţe. După ce „”U” Cluj a intrat în procedură de insolvenţă încă de la începutul anului trecut şi CFR a fost la câteva ore de această contraperformanţă, dar a fost salvată în ultima clipă de Ştefan Gadola, unul dintre acţionarii clubului. (Patrice Podină)

Distribuie:

Postaţi un comentariu