Masteratul de Traductologie-Terminologie al UBB, singurul din România intrat în reţeaua European Master’s in Translation
Site-ul Comisiei Europene a publicat săptămâna aceasta lista universităților europene care au primit eticheta de calitate EMT (European Master’s in Translation) pentru programele de traducere la nivel de masterat pe care le oferă şi, din nou, METT UBB (Masteratul European de Traductologie-Terminologie din cadrul DLMA-Departamentul de Limbi Moderne Aplicate-Facultatea de Litere), este singurul program de master românesc selecţionat în reţeaua EMT
Au fost evaluate 114 candidaturi, dintre care au fost selecţionate 65. Acestea sunt programele de masterat din 21 de state membre care vor forma noua rețea EMT din următorii cinci ani. În cadrul rețelei EMT, universitățile partenere se întâlnesc, fac schimb de bune practici definesc competenţele traducătorilor şi ale formatorilor de traducători de nivel înalt, stabilesc strategii și dezbat evoluțiile viitoare în domeniu.
Citiţi şi:
„Fabrica de traducători” din Cluj face ordine în Turnul Babel al UE
În vederea selecţiei, universitățile au demonstrat că programele lor de formare în traduceri respectă o serie de criterii de calitate, acoperind o gamă largă de competențe și fiind adaptate cerințelor pieței.