Lapte din belşug, în inima Ardealului

În timp ce în luna mai a anului 2013 se colectau aproximativ 70000 de tone de lapte, în mai 2014 cantitatea a depăștit 100.000 de tone. (Foto: Dan Bodea)

Creşterea animalelor pentru lapte rămâne un mod de viaţă pentru clujenii din mediul rural. Nu mai puţin de 14.000 de ferme de vaci de lapte, bivoliţe şi capre sunt în judeţul Cluj, potrivit datelor comunicate de Direcţia Judeţeană Agricolă. În calcul intră atât fermele familiale, cât şi societăţile comerciale, primele fiind, după cum era de aşteptat, mult mai multe. Toate produc aproape 150.000 de hectolitri de lapte pe lună.

De altfel, trendul ascendent se remarcă şi la nivel naţional unde, potrivit datelor statistice ale Institutului Naţional de Statistică, producţia de lapte şi produse lactate creşte de la an la an. De exemplu, în 2013 creşterea a fost de 0, 8% faţă de 2012, iar în total au fost produşi anul trecut aproape 49 de milioane de hectolitri de lapte.

În 2014 creşterea se arată şi mai semnificativă, mai ales că am ajuns la „sezonul de vârf”, lunile aprilie-iulie, când se înregistrează cea mai mare producţie de pe parcursul anului. Dar creşterea s-a înregistrat încă de la începutul anului, în ianuarie 2014 fiind cu 2, 9% mai mult lapte produs faţă de decembrie 2013 şi cu 7, 4% mai mult faţă de ianuarie 2013. Cele mai recente date centralizate de INS sunt pentru mai 2014 şi arată că creşterea s-a accentuat şi mai mult. Astfel, s-a colectat cu 19, 6% mai mult lapte decât în aprilie şi cu 17, 4% mai mult decât în mai 2013. Dintre principalele produse lactate cea mai mare creştere a producţiei în luna mai comparativ cu  luna aprilie a avut loc la lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi altele) cu 17, 3%, urmat de brânzeturi inclusiv brânza obţinută exclusiv din lapte de vacă cu 4, 6% şi lapte de consum cu 4, 4%. Scăderea producţiei, în luna mai 2014 comparativ cu luna precedentă, poate fi menţionată la unt cu 10, 2%) şi smântâna de consum cu 0, 8% . Ca atare şi cantitatea de lapte brut importat a scăzut de la 5.516 tone în luna aprilie 2014 la 5.087 tone în luna mai 2014. adică 7, 8%. Comparativ cu mai 2013, importurile de lapte au scăzut în mai 2014 cu peste 31%, iar comparaţia între primele cinci luni din 2013 şi ianuarie-mai 2014, arată o scădere totală de 14, 4% .

grafic lapte

Sursa: Institutul Național de Statistică

Revenind la judeţul Cluj, în cele aproape 12.000 de ferme familiale cresc 46.824 de vaci de lapte care dau 118.658 hectolitri de lapte pe lună. Mult mai puţine sunt societăţile comerciale, numai 40 la număr, cu 2.655 de capete şi o producţie de 7.695 hectolitri pe lună.

Pe lângă fermele de vaci, în judeţ există şi 1.174 de ferme de bivolite de lapte, toate familiale, cu un efectiv de 1.973 de capete, producţia ajungând aici la 3.267 de hectolitri pe lună. Cât priveşte fermele de capre, există 917 ferme familiale cu 15.810 capete şi o producţie de 13.500 de hectolitri pe lună.

Producţie în creştere, consum „modest”

România ocupă penultimul loc din Uniunea Europeană la consumul de lapte de vacă ambalat, cu numai 32 de mililitri de lapte pe zi per capita, adică circa 12 litri de persoană anual, conform datelor companiei de cercetare Euromonitor, publicate la începutul acestui an, de o companie din domeniu.

Cercetarea a arătat că românii şi-au pierdut obişnuinţa de a consuma zilnic lapte. Primele ţări la consumul de lapte de vacă ambalat sunt Irlanda (396ml/zi/persoană-145 de litri anual per capita), Finlanda (341ml/zi/persoană-124 litri anual), Suedia (251ml/zi/persoană-92 de litri anual) şi Spania (245ml/zi/persoană-89 de litri anual). La polul opus, ultimele trei locuri din Uniunea Europeană la consumul de lapte de vacă ambalat stau Cipru (63, 8 mililitri per capita/zi-23 de litri anual per capita), România (32 de mililitri-12 litri anual) şi Bulgaria (23, 3 mililitri -9 litri anual).

În acelaşi timp, potrivit uni alt studiu realizat toamna trecută la comanda unei companii importante de pe piaţa de lapte a României, ţara noastră este pe ultima poziție la nivel european, din punct de vedere al consumului de iaurt. Conform statisticilor, un român consumă în medie 1 produs lactat proaspăt pe săptămână, față de francezi – 5 produse pe săptămână, bulgari – 3 produse pe săptămână și polonezi – 2 produse pe săptămână.

Distribuie:

Postaţi un comentariu