INTERVIU | Electric Castle, festivalul care schimbă mentalități

Organizatorii Electric Castle au anunțat data la care va avea loc festivalul din 2015, an în care Clujul va fi Capitală Europeană a Tineretului – între 25 şi 28 iunie. 

Anul acesta, 79.000 de persoane au participat la festival, care, astfel, a devenit cel mai mare eveniment muzical din România. Transilvania Reporter publică în continuare un interviu exhaustiv cu organizatorii festivalului, preluat din revista „Sinteza”, numărul 7 (august).

Au venit cu un concept nou, cu o experienţă de ani buni în organizarea de evenimente şi cu un profesionalism pe care din modestie încă îl neagă. S-au asociat, au riscat și au reuşit performanţa de a organiza un festival care la a doua ediţie a adunat 80.000 de persoane. Clujenii Teodor Negrea (34 de ani) – director artistic, Vlad Sulea (33 de ani) – director executiv şi Andi Vanca (25 de ani) – PR manager, alături de directorul general Mihai Păun sunt „responsabili” pentru transformarea localităţii Bonţida, timp de patru zile, în reşedinţa judeţului Cluj. În doar doi ani, Electric Castle a devenit un festival de referinţă în Estul Europei, în care juxtapunerea dintre istorie şi contemporaneitate a început să schimbe mentalităţi şi să responsabilizeze comunităţi de zeci de mii de tineri. Electric Castle nu a fost gândit doar ca experienţă singulară, ci este un proiect pe termen lung, cu credibilitate. Situat într-un cadru „de poveste” asigurat de complexul de edificii al domeniului Bánffy, festivalul Electric Castle este primul din România care a adus muzica electronică şi concertele live pe scenele în aer liber ale unui castel. A doua ediţie a festivalului Electric Castle, desfăşurată între 19-22 iunie, a stabilit noi standarde în materie de organizare de evenimente, devenind o experienţă senzorială şi spaţială complexă, asemenea unei festivităţi a artelor contemporane. Ce îşi doresc organizatorii pentru „copilul” lor este să crească şi să devină, „bigger, stronger, better”.

Reporter: Cum s-a născut ideea Festivalului Electric Castle?

Andi Vanca: Totul a început cu organizarea evenimentelor în Booha Bar, apoi a apărut parteneriatul cu Boiler Club şi evenimentele au tot crescut până în momentul când au fost mutate în afara cluburilor. Am început să facem evenimente la Hotel Continental din Cluj sau în parcarea de la Cluj Arena, conceptul fiind de la început să alegem locaţii neconvenţionale. Festivalul Electric Castle a fost următorul pas.

Vlad Sulea: Festivalul nu este unul făcut neapărat de oameni de specialitate, ci de oameni cărora le place să meargă la evenimente, să facă evenimente şi care au înţeles organic cum trebuie să crească un eveniment şi ce vrea lumea de la acel eveniment.

Teodor Negrea: Noi ne-am conturat festivalul pe efectivul de oameni de care dispuneam şi pe banii pe care îi aveam anul trecut, în jur de 500.000 de euro. Nu am făcut un festival doar de dragul de a-l face. În prealabil ne-am gândit cum să-l împachetăm, am studiat terenul, ne-am proiectat un plan pe termen mediu şi lung. Aproximativ am gândit tot proiectul timp de doi ani pentru a-i da drumul.

R: Aţi făcut cercetări în piaţă pentru a stabili profilul festivalului şi publicul căruia urma să vă adresaţi?

V. S.: Noi am fost şi suntem în piaţă. Teo face evenimente de ani de zile, Andi şi Mihai, la fel, astfel încât contactul cu piaţa şi know-how-ul a fost mult mai organic decât o cercetare.

R.: Eraţi nemulţumiţi de ceea ce oferea piaţa de evenimente din România?

T. N.: Am simţit că există un gol pe piaţa de evenimente. Am mers la multe festivaluri din străinătate şi simţeam cumva că publicul din România tinde să migreze spre alte locuri, spre Ungaria, Serbia, Germania. Motivul ar fi fost că nu li se oferea ceea ce trebuie, respectiv atenţia la detalii, raportul calitate-preţ, artişti buni, concert şi poveste. Când am venit noi cu ideea festivalului, am simţit acel gol pe piaţă pe acest segment şi de acolo a pornit totul. Mulţi oameni de pe piaţa de evenimente au un fel de aversiune faţă de publicul român, cum că românii nu plătesc bilet sau că sunt foarte cârcotaşi. Eu dimpotrivă cred că, dacă tu le oferi oamenilor ceea ce le trebuie, dacă eşti atent cu ei şi le oferi ce îşi doresc de la un festival, românii vor veni, îi vei fideliza, vor fi alături de tine şi vor plăti şi bilet.

R.: Care este profilul spectatorului care vine la Electric Castle?

T. N.: Genul de muzică pe care l-am ales are o tentă electronică, dar nu este un festival cu muzică electronică. Profilul omului care vine la festivalul nostru şi spre care ţintim este omul inteligent căruia îi place diversitatea. Ne place să ne punem în locul publicului nostru şi, dacă şi nouă ne place să ascultăm Thievery Corporation şi Massive Attack, dar şi Notes & Ties Orchestra, atunci le va plăcea şi oamenilor. Mizăm întotdeauna şi pe o pată de culoare.

R.: Mizaţi şi pe atenţia pentru detalii.

T. N.: Atenţia pentru detalii este un input foarte important. Dacă am trăit experienţa, să zicem, a zece festivaluri am simţit şi ce nevoi am eu. Atunci am încercat să le aplic în propriul meu festival.

R.: Au existat comentarii post-festival cu privire chiar şi la cât de curate erau toaletele.

T. N.: Aşa este, am încercat să fiu cât mai selectiv. Am sunat la firma care ne aduce toaletele şi mi-am exprimat dorinţa să aducă toalete cât mai noi şi să îmi dau eu acordul final în privinţa lor. Doamna manager nu înţelegea concret cerinţa mea şi i se părea chiar bizară. Până la urmă au fost aduse loturile bune. Un alt exemplu al atenţiei noastre pentru detalii a fost faptul că în acest an am avut echipe foarte discrete care mergeau în timpul concertelor să strângă toate paharele goale de plastic. Vroiam tot timpul să fie curat.

R.: De ce aţi ales Castelul Bánffy de la Bonţida ca loc de desfăşurare a Festivalului Electric Castle?

V. S.: Tot festivalul avea nevoie înainte de toate de un proiect şi de o implementare. Având în vedere că festivalul se desfăşoară într-un sit cu valoare istorică, avem o colaborare foarte bună cu Transylvania Trust, fundaţia care administrează locaţia. Ei întotdeauna sunt vocea istoriei şi a valorii locului. Ne consultăm cu ei ce este bine şi ce nu este bine să se facă în locul respectiv. Am învăţat anul acesta, mai mult decât anul trecut, că trebuie să avem o atitudine diferită atât noi cât şi partenerii, în faţa locaţiei. Este un efort de convingere şi amprenta noastră acolo este foarte vizibilă.

T.N.: De locul pe care l-am ales a depins inclusiv modul cum am implementat proiectul. Noi nu avem voie să batem un cui unde nu trebuie, sau să săpăm mai mult de zece centimetri în pământ. Atunci trebuie să găsim soluţii cum să ridicăm o terasă, spre exemplu, fără a bate ţăruşi în pământ.

V. S.: Niciodată nu am ales soluţiile simple. Am fi putut discuta cu sponsori sau cu parteneri să ne dea 200 de umbrele colorate dintr-o parte în alta şi să facem acolo terase cu mese de lemn, de bere şi arată ca pe terenul de la Sala Sporturilor din Cluj. În primul rând, lângă zidul acela de cărămidă trebuia să venim cu un element foarte diferit. E o lege a contrastelor, care cere întotdeauna să nu semeni cu altceva. Dacă tu vii dintr-o lume diferită şi propui o lume diferită, nu trebuie nici să îi omori cu vizualul tău, nici să semeni cu ceilalţi. Acest proiect se referă la foarte multe lucruri, de la estetică, la implementare, timing. Challenge-ul cel mai mare este să te încadrezi în timing cu soluţii noi. În plus, nu ai un an de zile să tot lucrezi în interiorul castelului. Noi intrăm cu două săptămâni înainte şi tot planul trebuie să fie implementat.

R.: De ce v-aţi „complicat” cu acest loc?

T. N.: Eu am văzut prima dată locul şi am simţit vibe-ul pozitiv. Din experienţa mea de organizator ştiu că există locuri care transmit o energie.

A.V.: În plus, ne place să îi punem pe oameni în alte contexte, într-un hotel părăsit, într-o parcare a unui stadion, mergem în ţară cu party-uri de promovare în parcări de mall-uri. De altfel, Boiler Club a pornit la subsolul spaţiului de artă contemporană, Fabrica de Pensule.

V.S.: Muzica este atracţia principală, afişul, scânteia care atrage oamenii. Un concert poate da mult mai mult în contextul în care spectatorul este mişcat de locul în care este chemat. Tot festivalul este o experienţă completă şi castelul este o parte importantă în povestea pe care încercăm să o creăm. Tot festivalul este un mix între locaţie, concerte şi activităţile din timpul zilei.

R.: Când aţi adresat invitaţiile către artişti, cât de mult aţi mizat pe loc în sine pentru a-i atrage?

T. N.: Anul trecut pe asta am mizat în primul rând pentru că eram un festival nou. Aveam totuşi o anume credibilitate pentru că ne recomandau celelalte evenimente pe care le organizaserăm anterior. Când a venit vorba de artişti, a trebuit să-mi scot aşii din mânecă. Anul trecut Morcheeba, care a fost headline-ul festivalului, a acceptat mult mai puţini bani decât în mod normal doar datorită faptului că aveau o bază de fani în România şi datorită locaţiei. Eu îmi începeam mailurile promovând locul şi se gândeau la Castelul lui Dracula, dar le spuneam că nu este vorba de acesta. Am încercat să le explicăm artiştilor să nu asocieze castelul cu Dracula. Nu suntem festival medieval, noi venim cu elemente urbane într-un context care musteşte de istorie.

R.: Cât de greu este să transformi Bonţida în reşedinţă de judeţ pentru câteva zile?

V.S.: Festivalul are şi un scop mai mare decât un eveniment şi se văd efectele. Comunitatea din Bonţida trebuie să crească. Stă acolo pe o nestemată şi e foarte greu pentru ei să se promoveze. Probabil este vorba şi de formaţia lor de istorici, de oameni care nu ies foarte mult în faţă. Dacă li se oferă posibilitatea, au un spirit foarte întreprinzător şi acest festival le oferă o foarte bună expunere, atât lor cât şi castelului. Se vede de la an la an că sunt mai multe locuri de cazare şi sperăm ca infrastructura să ajungă din urmă festivalul. La acest capitol încă există mari deficienţe, în ceea ce priveşte iluminatul public, căile de acces, parcările. Acolo avem noi o nemulţumire, pentru că acestea sunt lucrări de infrastructură în beneficiul comunităţii. Cu ocazia festivalului pot fi făcute, dar autorităţile întârzie să răspundă. Faţă de anul trecut, prin demersurile noastre, s-a instalat un punct de transformare nou pentru castel, pe care îl împarte cu satul. Astfel, castelul poate suporta evenimente de amploare. Până acum orice eveniment funcţiona pe generator. Nivelul Electric Castle este mare din punct de vedere al consumului, dar e un plus semnificativ.

T. N.: Autorităţile trebuie să realizeze dimensiunea festivalului. Poate au rămas surprinşi. Noi mergem înainte, evoluăm, încercăm să facem lucrurile „bigger, stronger, better”, să ajungem de nivel internaţional, dar ei nu se mişcă tot atât de repede. Ar trebui să înţeleagă că este o muncă de echipă. Noi ne ocupăm de perimetrul festivalului dar nu avem pârghiile necesare să facem noi căile de acces, să tragem apă sau curent. Trebuie să înţeleagă că un astfel de eveniment se termină astăzi, dar mâine încep pregătirile pentru următoare ediţie. Nu putem să ne facem planurile şi să ne stabilim bugetele dacă nu ştim că drumurile sunt făcute de Primărie, spre exemplu. Nu putem să stăm şi să aşteptăm până în ultimele două-trei săptămâni. Am ajuns noi, organizatori de evenimente, să ştim ce este un compactor, un greder, ce înseamnă o canalizare.

R.: Cum s-a desfăşurat amenajarea spaţiului pentru festival?

V. S.: Locaţia trebuia pusă în valoare, fără a se interveni foarte mult. Am lucrat cu echipa Atelier Mass, un studio de arhitectură din Cluj care a mai avut proiecte de intervenţii temporare în spaţii vechi. Ca viziune am găsit la ei un punct comun. Împreună cu ei dezvoltăm proiectul şi conceptul vizual. Noi avem viziune şi ei vin cu implementarea concretă. Până la urmă, este o direcţie în care reuşim să integrăm lumea noastră de advertising şi comunicare şi susţinerea unui flux mare de oameni într-un spaţiu care trebuie după plecarea noastră să rămână intact.

T.N.: Noi am mers de la început pe ideea de prefabricat, o expresie urbană foarte uzuală, pe care o găsim în foarte multe forme. Una dintre problemele noastre concrete era, spre exemplu, cum poţi funcţiona ca şi punct de vânzare de băuturi fără să te plouă. În loc să baţi stâlpi în pământ sau să te bazezi pe ancore care ocupă mult spaţiu, am venit cu ideea de a amplasa  containere, fără pereţi, doar ca structură şi structura să îţi ofere podea, acoperiş şi iluminare. Anul trecut am exploatat ideea de paleţi vopsiţi ca să nu ajungem într-o zonă de similaritate, de cheapness şi nici să nu semene lemnul cu ce găsim în jur.

R.: Spre deosebire de multe alte festivaluri aţi optat pentru varianta no brand.

V. S.: Aşa este. În spatele scenei am ales să vedem cât se poate de mult castelul şi scenele au fost dispuse întotdeauna în relaţie cu clădirile. Pentru noi scena este castelul. Am venit doar cu funcţionalităţile, dar castelul este scena, toată coregrafia a fost îndreptată spre castel.

Marele lucru pe care l-am realizat a fost că am reuşit să convingem sponsorii. Un sponsor care se duce într-un spaţiu aglomerat de informaţii vizuale îşi produce de obicei, la rândul lui, materiale foarte aglomerate. Noi le-am spus să nu vină cu bannere, să nu vină cu flyere. Atunci cu ce să venim? Ne-au întrebat. Ca urmare, am construit obiecte şi spaţii pentru ca sponsorii  să aibă posibilitatea să facă  activări. Am încercat să îi facem să înţeleagă semnificaţia „less is more”. Anul acesta am dus la un alt nivel această relaţie. Am adus nişte containere de marfă astfel încât să poată fi transformate în standuri ale partenerilor. Branding pe exterior nu a fost pe niciun container şi sponsorul a înţeles dorinţa noastră. Cei mai mulţi fani ai EC stau patru zile acolo, non-stop şi cu siguranţă vizitatorul devine conştient de prezenţa unui anumit sponsor acolo. Doar un banner, o prezenţă vizuală nu înseamnă nimic, dar dacă reuşim să asociem un sponsor cu o funcţionalitate a festivalului rămâne mult mai bine întipărit în minte.

T.N.: Pe oameni îi scoţi greu din zona lor de confort. Mulţi manageri sunt obişnuiţi să fie puternic agresivi într-o locaţie, sponsorul principal să domine locul şi dintr-o dată tu vii şi le oferi ceva discret. Până la urmă oamenii au înţeles. Principiul nostru este să continuăm parteneriate pe care le avem, ca furnizori şi sponsori şi astfel, de la an la an creşte încrederea în noi şi în ce propunem noi. Nu vrem să ne facem bugetul gândindu-ne că un anumit procent din sponsorizări ne revine. Noi suntem atipici şi la acest aspect în România. Paradoxal, mergem pe vânzarea de bilete. Sponsorii nu au fost luaţi în calcul pentru că nu vrem să depindem de ei şi să facem compromisuri. Dacă înţeleg condiţiile noastre batem palma.

R.: Ce aţi învăţat după prima ediţie a EC şi aţi aplicat în ediţia a doua?

T. N.: Am învăţat că trebuie să îi oferi publicului calitate. La a doua ediţie am vrut să demonstrăm că anul trecut nu a fost o întâmplare şi că nu facem lucrurile „pe genunchi”. Sunt convins că erau temeri că vom mări preţurile biletelor sau că nu vom mai oferi calitate. Electric Castle este un plan pe termen lung. Vrem să fim aici 10-20 de ani.

R.: În cât timp credeţi că EC va deveni reper pentru festivalurile din afară?

T. N.: Este pe cale să ajungă reper internaţional. Feedback-ul pe care l-am avut din partea artiştilor ne face să credem că anul viitor sau în doi ani festivalul va ajunge unul dintre cele mai importante din Europa. Avem locaţie incredibilă, producţie bună şi cel mai bun public. Mulţi artişti ne-au spus după festival că depăşim 90% din festivalurile din Anglia.

R.: De obicei un festival începe de jos şi devine în timp tradiţie. În cazul Electric Castle prima ediţie a avut din start un succes neaştepat.

T.N.: Aşa facem noi lucrurile: Atipic.

V.S.: Sunt festivaluri care la prima ediţie au 2.000 de oameni, dar noi facem evenimentele de promovare ale festivalului Electric Castle cu 2.000 de oameni şi astfel publicul la festival este foarte mare.

T. N.: Oricum, în primul an am riscat foarte mult. Am gândit totul la nivel mare, cumva am ars etapele anterioare, având deja experienţa şi contextul dinainte. Nu multe festivaluri încep cu patru scene şi 100 de artişti.  Nu este o chestie de aroganţă, dar când ai încrederea că faci nişte lucruri bune fără să transmiţi mesaje eronate, este uşor să livrezi publicului un eveniment de calitate.

R.: Organizarea unui festival implică şi multe situaţii neaşteptate. Cum le gestionaţi?

T. N.: În momentul în care îţi doreşti să aduci 138 de artişti într-un festival este normal să intervină situaţii neprevăzute. DJ Rusko, unul dintre headlineri, s-a îmbolnăvit şi cu cinci zile înainte de festival a anunţat că nu mai poate veni în Europa. Eram puşi în situaţia de a ne împăca cu ideea sau de a încerca să găsim un înlocuitor de acelaşi nivel. Ne-am dat de trei ori peste cap şi l-am găsit pe Dub Fx. Mesajul pe care am vrut să îl transmitem a fost acela că încercăm să rezolvăm orice problemă în timp real. Totul ţine de pasiune şi de a avea grijă de „copilul” nostru. Orice aspect care ţine de imagine negativă pe mine mă afectează sufleteşte.

R.: A devenit Electric Castle, în cele două ediţii, un fenomen social?

T. N.: Da. Oamenii îşi fac tricouri, îşi fac grupuri şi e important că s-au format comunităţi. Am dezvoltat în Cluj, comunitatea Boiler-Booha prin petrecerile noastre şi acum este formată şi comunitatea Electric Castle.

Oamenii din Timişoara sunt pe locul trei ca participanţi la eveniment, urmaţi de cei din Iaşi şi din Bucureşti. De aceea mergem la ei cu evenimente Electric Castle mai mici, să simtă un vibe din Electric Castle, să vadă cum ne facem treaba şi să câştigăm credibilitate. Atunci avem fani peste tot. La fiecare eveniment pe care îl facem vin 2000 de oameni. Vorbim despre aproximativ 12 promo party-uri pe parcursul unui an, incluzând Clujul. La aceste party-uri aducem un artist relevant la nivel de festival sau un artist pe care l-am „crescut” noi, Dj Shiver. Apelăm la ambele concepte.

Fanii din afară se formează. Am fost surprinşi să aflăm că special pentru festival au venit oameni din Argentiana, Australia, SUA şi din toată Europa, mai ales din Anglia, Germania, Ungaria, din ţările nordice. Ei sunt într-un fel corul festivalului, avizi de nou, oameni foarte deschişi şi ambasadori ai noştri. Ca strategie ne propunem cât mai mult să pătrundem pe pieţele internaţionale.

R.: Cât de mult a contat nominalizarea la European Festival Awards 2013 în categoria „Medium-Sized”, imediat după prima ediţie a festivalului?

A.V.: A ţinut foarte mult de fani pentru că ei au fost de fapt forţa care a pus în  mişcare totul, prin vot. Se dădeau o notă din partea juriului şi una pe baza voturilor primite. Noi am ajuns de la prima ediţie în primii zece la categoria festival mediu. Nici noi, nici alţii nu se aşteptau la asta şi am concurat inclusiv cu festivaluri din România precum Bestfest, Summer Well, Peninsula şi am ajuns în finală alături de festivaluri precum Melt, VOLT, Balaton Sound, I Love Techno, festivaluri poate cu 20 de ani în spate, plus forţă financiară.

R.: Aveţi un model de festival din afară la nivelul căruia v-aţi propus să ajungeţi, bineînţeles păstrându-vă propria identitate?

T. N.: Festivalul EXIT din Serbia poate fi un reper pentru noi. Este un festival care se întâmplă într-o fortăreaţă şi cumva de acolo ne-a venit ideea de poveste şi concept din spatele festivalului Electric Castle. Ca şi abordare artistică suntem destul de similari, mergem pe muzică electronică şi mainstage unde se întâmplă live-urile.

V.S.: În cazul nostru există o hartă care ne-a fost dată, setup-ul clădirilor, chiar şi copacii, aşa că este clar că avem identitate proprie la care şi lucrăm. Propriu-zis ce am împrumutat a fost ideea de juxtapunere a unei piese de istorie cu un eveniment contemporan.

R.: Aţi ales foarte atent şi activităţile din timpul zilei care să ofere o alternativă participanţilor la festival.

A.V.: Într-adevăr. Am avut în ediţia din 2014 concursul Dirt on fire şi skatepark-ul Burn, cu evenimente care s-au adresat bikerilor şi skaterilor. Peste 50 de oameni au venit doar pentru concurs şi evident că au stat şi la festival. Anul viitor vor veni, cu tot cu prietenii, peste 200.

Am mai făcut un amfiteatru din lăzi de Cola şi au fost aduşi artişti de street dance. Tot acolo am amplasat nişte hinte şi balansoare, am mai organizat momentele de silent cinema în timpul zilei, în care oamenii mergeau şi se uitau la filme, workshop-uri de producţii audio, de spacepainting.

Un concept interesant a fost eco-pointul, proiect pilot care încurajează oamenii să fie conştienţi de impactul pozitiv pe care îl pot avea asupra Castelului şi a mediului în care se desfăşoară tot festivalul, începând cu campingul. Erau activităţi în care i-am încurajat să recicleze, să-şi încarce telefonul în timp ce pedalau o bicicletă, să aducă un sac de gunoi, activităţi în urma cărora primeau puncte şi se puteau înscrie în tombola pentru o bicicletă. S-au strâns câteva zeci de mii de pahare goale, ceea ce este extraordinar.

T.N.: Eu sunt foarte, foarte mândru şi vreau să laud publicul nostru. E senzaţional de educat şi civilizat. Şi anul trecut şi anul acesta am avut un public jos pălăria. Noi ne temeam anul trecut că vor exista distrugeri, că vor dărâma castelul, că se vor arunca în lac. Punându-i pe oameni în contextul în care le oferi tot ce au nevoie, nu au existat stricăciuni. Oamenii trebuie să înţeleagă când vin la festivalul acesta că nu vor avea condiţiile de acasă. Trebuie să vii cu inima deschisă şi să trăieşti experienţa de Electric Castle chiar dacă mai plouă sau e frig, sau mai stai la coadă la duşuri. În puţine festivaluri ai condiţii ca la Electric Castle. La Glastonbury, în Anglia, stau oamenii în noroi până la genunchi şi nu au nicio problemă. Trebuie venit cu mintea deschisă şi noi vom face toate eforturile să mulţumim pe toată lumea.

R.: Cum decurge pentru voi prima zi după festival?

V. S.: Noi multă vreme după ultima zi de festival suntem într-o atmosferă post-festival. Imediat după feedback-ul din acest an încep pregătirile pentru ediţia următoare. În zilele după Electric Castle trebuie să eliberăm toată zona pentru că acel castel trăieşte şi după noi. Trebuie să lăsăm exact aşa cum am găsit. Adunarea mucurilor de ţigară este o problemă mare şi de aceea avem şi proiectul de ecologizare a zonei. Prevenţia este o soluţie. Am avut câteva mii de scrumiere portabile pe care le împărţeam oamenilor, dar nu au funcţionat foarte bine.

A. V.: Eu de obicei sunt obosit, nostalgic şi nerăbdător. Sindromul post-festival este o combinaţie între a fi trist că s-a terminat, a fi fericit că poţi să te odihneşti, dar parcă vrei să o iei de la capăt.

T. N.: Noi sperăm ca acest sindrom să îl aibă mulţi pentru că înseamnă că suntem acolo printre fanii noştri.

R.: Cum menţineţi relaţia cu fanii pe parcursul unui an?

T. N.: Comunicăm constant cu fanii, îi ţinem aproape, facem concursuri, le arătăm poze, video-uri, ca şi cum ai menţine o prietenie. Nu-i corect să-l ignori pe om un an întreg şi după aceea să te aştepţi să vină la ediţia următoare. La baza oricărei relaţii dezinvolte stă comunicarea şi asta facem şi noi cu prietenii noştri. Le înţelegi dorinţele, îi întrebi ce ar schimba ei, le răspundem la mesaje şi învăţăm foarte multe de la ei. Prietenii noştri impun standardul.

V.S.: Oamenii de festival sunt foarte adaptabili. Ani de zile au trăit foarte bine cu evenimentele care li se ofereau şi sunt curios ce se va întâmpla de acum înainte. Mi se pare o schimbare de mentalitate sau de perspectivă şi cred că toate festivalurile ar trebui să vină cu ceva nou. Fiecare om care vine la festival aşteaptă o experienţă. Este o dată pe an când ai patru zile şi trebuie să trăieşti intens.

R.: Cum vedeţi voi piaţa de evenimente din România?

T.N.: Noi ne dorim să crească, dar nu aş intra în polemici. Problema este că, dacă promiţi, trebuie să şi dai. S-a săturat lumea ca descrierea unui eveniment să nu corespundă cu realitatea, vine omul plăteşte bilet şi până la urmă nu are încredere în promoter. A doua oară nu mai merge. Omul trebuie să aibă încredere în tine, să ştie că nu exagerezi, că nu îl păcăleşti. În plus, dacă mergi doar la un concert, nu mai este suficient pentru consumatorul de evenimente de astăzi. La Electric Castle seara sunt 12 ore de muzică, iar ziua te trezeşti şi simţi altceva. Vrem să insuflăm oamenilor ideea de a simţi festivalul ca o vacanţă, ca un concediu, câteva zile în care să trăiască acolo. E o vacanţă vibrantă, iar unii oameni caută asta, nu doar vacanţe de şapte zile în Grecia.

R.: 80.000 de spectatori au fost în 2014 la Electric Castle. Va suporta festivalul mai mulţi participanţi?

V. S.: Opţiunile de extindere sunt foarte mari şi mizăm pe acest lucru. Anul acesta a fost un test, să vedem ce se poate întâmpla cu mai mulţi oameni. Anul viitor vor fi şi mai mulţi. Probabil vor mai apărea scene la anul şi astfel vom extinde suprafaţa festivalului.

T.N.: Ce mi-a plăcut mie a fost că anul trecut publicul a fost surprins, dar anul acesta chiar au gustat festivalul. În acest an am văzut lume care descoperea fiecare colţişor din festival, fiecare scenă. Au fost într-un fel lacomi. Pe noi ne stimulează să investim în mai multe zone de genul acesta şi să mărim festivalul şi ca activităţi, dar şi să mergem pe profilul fiecărui om. Locaţia ne permite lucrul acesta, are un layout complicat şi lumea se plimbă acolo ca într-un labirint. Ediţia a doua a oferit nişte repere oamenilor. Îi auzeam pe oameni spunând că anul trecut era ceva şi acum e altceva. Încercăm să upgradăm şi să motivăm oamenii să fie într-un quest, ca pe o hartă.

La următoarele ediţii schimbările nu vor fi drastice, pentru că oamenii au nevoie de repere, dar vor exista plusuri. Noi sondăm de fiecare dată noi teritorii şi vedem reacţia oamenilor.

V. S.: Să nu uităm că avem un an la dispoziţie să îl pregătim şi în patru zile trebuie să se vadă ce am planificat tot anul.

R.: Cum aţi ajuns la numele Electric Castle?

T. N.: Prietena mea este copywriter, ea m-a ajutat şi cu numele clubului pe care îl conduc şi, când am avut nevoie de un nume pentru festival, ne-a dat variante de nume. A patra opţiune este întotdeauna scrisă mai mare şi pe aceea o alegem. Denumirea a fost foarte naturală. Eu aveam în minte un nume foarte războinic Burn the Castle (râde). Numele actual ne duce un pic spre zona muzicii electronice, dar noi l-am gândit mai mult ca atmosferă electrizantă, diversificată de diferite genuri fresh şi actuale.

R.: Cine se ocupă de alegerea lineup-ului festvalului?

T. N.: Cheia lineup-ului este consistenţa, dar uneori vii cu ceva pentru suflet. Cum a fost anul acesta Thievery Corporation, aşa mai old school sau Morcheeba anul trecut. Anul acesta eu am avut statementul Die Antwoord, mi-a trebuit Die Antwoord şi am zis că ăştia suntem noi, ca să întăresc cumva impactul de Electric Castle ca fiind ceva diferit, actual, nou, fresh. Am propus Die Antwoord care sunt controversaţi.Nu trebuie neapărat să-ţi placă.

Spectatorii au auzit multe despre ei şi au avut ocazia să îl şi asculte. El a fost headineul dar  a fost susţint de muzică de calitate, ca Thievery Corporation, Bonobo.

Nu am invitat 138 de artişti, români sau străini, ca să bifăm un număr. Omul trăieşte Electric Castle şi descoperă poate un artist foarte talentat, la scena Dance Garden de la ora 12.00 la 14.00, într-o vineri. Asta e o experienţă pe care am trăit-o şi eu la alte festivaluri. Eu am descoperit Parov Stelar, la Sziget, acum nouă ani, într-un cort unde cântau în faţa a trei sute de oameni. Acum cântă în faţa a a zeci de mii de oameni. La noi nu vin neapărat cele mai mari nume din lume. Oameniii trebuie să înţeleagă că lineup-ul este compact, consistent, cu forţă şi foarte bine distribuit şi cu care noi credem că nu dăm greş în sensul de show. Trebuie să se gândească şi la raportul preţ. În festivalurile din afaraă preţurile artiştilor nu diferă în funcţie de ţară. Preţul unui bilet dincolo este de 100-200 de lire, noi vindem biletul la 30 de euro la presale. Trebuie găsită o formulă corectă vizavi de raportul preţ bilet-artişti.

R.Cât de receptivi sunteţi la propunerile fanilor în privinţa invitaţilor din festival?

T. N.: Suntem, cred, primul festival care încurajăm propunerile. Ascultăm de îşi doresc oamenii, unele mai realizabile decât altele. Nu ştiu cât de repede vor veni Daft Punk la Electric Castle, sau Coldplay, dar cine ştie. Anul viitor sigur nu. (râde).

V. S.: Festivalul nu trebuie să graviteze în jurul unui singur pivot. E o experienţă de patru zile, echilibrate şi niciodată nu vor vedea un singur nume care îţi va mânca trei sferturi din buget.