Ilarie Ivan, inginer agricol: „Contracararea marilor companii se poate face prin investiţii mici în făbricuţe locale”

Reporter: Domnule Ilarie Ivan, aş vrea să ne vorbiţi despre soarta agricultorului clujean, ardelean, perspectivele pe care le are, pornind de la vestea –infirmată oarecum ulterior- că Friesland, Napolact, ar cam vrea să se retragă din regiune, să renunţe la achiziţia laptelui din zonă pentru laptele importat din Ungaria.

 

Ilarie Ivan: Ei au avut o astfel de intenţie, dar au fost discuţii purtate cu vicepreşedintele Oleleu şi în urma discuţiilor am fost asiguraţi că o să rămânăîn continuare. Eu sunt convins că n-o să se retragă din această zonă, pentru că în zona aceasta a noastră e un lapte curat, sănătos şi mult mai ecologic decât laptele din altă parte, pentru că terenurile de pe care se hrănesc vacile în zona noastră sunt mai puţin fertilizate artificial, deci se folosesc mai puţine îngrăţăminte chimice, mai puţine substanţe de combatere a dăunătorilor etc.

 

  Dar aceste firme sunt interesate atât de mult de calitatea laptelui, a altor produse animale?

Îi interesează foarte tare şi se ştie că produsele lactate româneşti, şi cele din carne, au o bună desfacere pe piaţa vestică, tocmai datorită acestui lucru. Se ştie –şi cei din vest ştiu mai bine decât mulţi de la noi-, că terenurile noastre, datorită lipsei resurselor financiare sunt mai puţin chimizate. Sigur, este o economie de piaţă, ei au cumpărat fabrica de lapte din Cluj şi nu numai. Din nefericire pentru noi, nu am ştiu, atunci când am făcut privatizările, că pentru privatizări este nevoie de bani. Sau n-am ştiut căîn capitalism este nevoie de capital.

 

  Am greşit privatizând?

Discutând despre cele două mari greşeli făcute în privatizarea românească am putea să spunem de cea de până în 1996, când s-au privatizat numai la valoarea din contabilitate. Atunci s-au privatizat şi fabrica de bere Ursus, care, după cum ştim, nu prea mai funcţionează, Moara Baciu, Napolact etc. Privatizarea aceea a fost făcută cu salariaţi. Cealaltă enormă prostie s-a făcut după 1997, când de la valoarea de contabilitate a firmei, cu cât era înscrisă ea în acte, s-a ajuns la privatizarea cu un euro. A fost a doua mare gogomănie, urmată de a treia, şi cea mai cumplită, cu semnarea acelor acorduri de privatizare, cu stabilirea de termene clare de privatizare a tot ceea ce înseamna economia românească, PSAL 1, PSAL 2. Deci, tot ce am făcut pe linie de privatizare am făcut greşit. Ei fiind acum proprietari deplini, deşi au cumpărat Napolact de la asociaţia salariaţilor, care era privatizatăînainte de 1996, cu salariaţii, prin aşa-numita metodă MEBO. Aceste societăţi au fost ţinute în sistem închis şi s-au vândut acţiunile numai între membrii asociaţiei. Cei cu salariile mai mari, cei din conducere, au cumpărat mai multe acţiuni, şi la un moment dat a apărut această presiune, hai s-o desfacem, s-o punem pe burtă, pentru că la unul îi trebuia maşină, la altul pentru că i s-a căsătorit fiica. În momentul în care s-a pus pe burtă, în scurtă vreme s-a constatat că la Friesland e capitalul majoritar, cel de la Ursus la o firmă din Germania etc. Din nefericire pentru români, privatizarea şi capitalismul se face cu capital şi bani. Nu cu frumoase poveşti. Ce putem noi face acum -pentru că am înţeles că se mai aduce şi ceva lapte din afară- este să facem un control mai strict la intrările de materie primă din afara ţării; se controlează numărul de microorganisme, alţi indicatori de calitate. Vreau să repet că laptele produs aici, la un nivel de producţie cu mult sub 20 de litri pe zi, este mult mai sănătos din toate punctele de vedere decât cel obţinut de la vaca din Olanda, unde producţia de lapte nu scade niciodată sub 20 de litri pe zi.

 

Gustul matrice şi brânză ca la mama acasă

 Din câte am înţeles, argumentul acestor firme ar fi că aici se produce prea puţin lapte iarna şi prea mult vara şi atunci ar recurge şi la importuri. Cum ar putea producătorii din zonă să contracareze aceste riscuri la care sunt expuşi?

Ştiu că aduc şi din afara ţării, dar lucrurile sunt un pic diferite. E vorba în primul rând de eficienţa liniei de transport. Dacă transportul laptelui este mai scump… Să aduci, de exemplu, din Mărgău sau Mărişel, 500 de litri până în Cluj, sigur că nu se acoperă cheltuiala, nu este sustenabilă, atunci ei vor renunţa la acele puncte de colectare. După părerea mea, acest lucru se poate contracara într-un singur fel, realizând investiţii mici în făbricuţe de lapte locale, în puncte de lucru de industrie alimentară locale, aşa cum există în toată lumea. Şi unde să se facă nişte produse specifice. Acest lucru este permis în toată Europa –am văzut şi în Franţa, Spania, Germania. Aceste făbricuţe să deservească populaţia din zona respectivă, pe de o parte, pe de altă parte pe cei care s-au deplasat din zona respectivă. Eu, dacă, de exemplu, sunt din Scărişoara, judeţul Alba, în copilărie m-am învăţat cu gustul de acolo al brânzei, caşului. Acela a rămas gustul matrice, toate celelalte gusturi de brânzeturi le compar cu cele din copilărie. Aici este o piaţă virtuală, care încă nu este pregătită, în care se spune că mă duc să cumpăr de acolo, căîmi cumpăr produsul pe care îl făcea mama sau tata. Acest lucru se poate face şi la prelucrarea laptelui, şi a cărnii, şi ar putea menţine activitatea economică în picioare.

În rest, noi sperăm încăîn împuterirea asociaţiilor de producători, care să se asocieze şi împreună să găsească o astfel de soluţie. Sigur, e nevoie de seriozitate, e nevoie să nu falsifice laptele, de exemplu.

 

Pomi şi animale

  Pentru zona Clujului şi Transilvaniei în general, pe ce ar trebui să se axeze oamenii, pe specii de carne sau lapte? Mă refer la vaci, bivoli, oi, capre.

În Cluj, dar şi în Transilvania -dacă nu punem la socoteală judeţele Satu Mare, Bihor, Arad şi Timiş-, zona aceasta este una de dealuri, care este mult mai propice pentru pomi fructiferi. Şi pe fonduri europene sunt alocate sume foarte mari de bani pentru investiţii în dezvoltarea pomiculturii. Acest lucru este unul recomandat, începând dacă vreţi de la nuc până la măr şi vişin, cais, afine, mure etc. A doua variantă extraordinară pentru această zonă este creşterea animalelor. În această zonă există o suprafaţă mare de păşuni şi fâneţe naturale pe care le vedem pustii sau pe cale de a se pustii. Trebuie să ne intre foarte bine în cap că la noi, în această zonă, chiar pe zona de câmpie să zicem, cerealele se vor obţine întotdeauna cu un preţ de cost un pic mai mare faţă de cele obţinute în Bărăgan sau în Câmpia Estică. La acest lucru se adaugă unul extrem de important: cerealele se valorifică la export cu precădere prin Portul Constanţa, iar transportul din Transilvania până acolo costă cel puţin 10-15%, dacă nu chiar 20% din preţul de cost al cerealelor. Atunci, noi recomandăm cultura cerealelor în această zonă, dar numai pentru consumurile locale, care nu necesită transport foarte mare. În rest, recomandăm cultura plantelor tehnice, creşterea taurinelor, creşterea ovinelor; avem debuşeu de export bun. Avantajele –cei din vest n-o să ne spună niciodată de ce preferă să cumpere de la noi tăuraşi sau berbecuţi sau produse lactate- constau în faptul că sunt produse ecologice.

 

Merg şi caprele şi bivolii?

Caprele, da. Cu o singură condiţie: creşterea caprelor înseamnă asociere sau nu neapărat asta, ci capacitatea de a asigura partide pentru export. Românii nu sunt mâncători de brânză de capră. Constatăm căîn supermarketuri, brânza de capră este de chiar trei ori mai scumpă ca brânza de vacă. Acest lucru e ca în Franţa sau Anglia. Atunci, dacă ai debuşeu de export în celelalte ţări europene…, dar partidă de export, pentru că nu te poţi duce cu 10 kg, nici cu 100 kg. Atunci, cu această condiţie, creşterea caprelor este de asemenea o activitate pe care o recomandăm extraordinar de mult.

 

 Deci, aceste animale, ar trebui să le creştem pentru lapte sau pentru carne?

La vaci am încercat să aducem şi rase de carne, care au avantajul lor. Dar, pe de altă parte, noi românii nu suntem consumatori nici de carne de vită, nici de oaie. Atunci, dezvoltarea creşterii taurinelor şi ovinelor pentru carne trebuie să fie acompaniată de două lucruri: 1. educarea poporului român să mănânce carne de vităşi de oaie, pentru că este mult mai ecologică decât carnea de pui sau de porc industrializată, care vine din furaje concentrate, cu performanţele pe care le ştim. De exemplu, un pui din acesta de 2, 5 kg ajunge la această greutate în 37-38 de zile sau un porc face 110 kg în maximum 6 luni. Atunci, recomandarea este ca şi pentru carne şi pentru lapte să umblăm şi la educaţie. Oricum, pentru că urmează o contractare a economiei bazată pe industrie din cauza epuizării materiilor prime, după părerea noastră cine va face agricultură în perioada următoare va fi cu siguranţă un om bogat, dacă discutăm de la 10-20 de hectare încolo sau de la 10-20 de vaci încolo sau de la 50-100 de porci încolo.

 

 Şi poate că trebuie să se asocieze…

Există această obligativitate. Sigur, că la noi e foarte îngreunată din cauza fostelor CAP-uri comuniste, unde oamenii erau puşi cu forţa, unde era o diferenţăşi de efort, dar şi de furt, aspecte care a pervertit ideea de asociere. Această idee de asociere există în toate ţările din Europa. Trebuie o stăruialăşi în educaţie, pentru că noi am stăruit prea mult să pregătim un inginer, ca să fie salariat la o multinaţională, de exemplu. Cred că ar trebui să insistăm în a-l pregăti pe om să fie antreprenor, săştie să se descurce, să-şi facă o mică afacere şi în mediul rural.