Din Dej, spre Nobel, cu viteza luminii

Alexandru Cristian-Eduard Rusu nu este un român obişnuit. Nemărginirea timpului şi a spaţiului l-a fermecat dintotdeauna, iar ştiinţele exacte au fost pentru el calea de a ajunge mai aproape “de stele”. Astăzi, tânărul din Dej, de doar 30 de ani, îşi reprezintă ţara într-una din cele mai prestigioase universităţi din lume, a avut ocazia să pătrundă în cercul laureaţilor Premiului Nobel şi poate fi, de ce nu, speranţa actuală a României la o asemenea distincţie. “Puiuţul”, alintat astfel de bunicii săi din satul Mănăstirea, s-a născut în Dej în 1984, a urmat clasa primară în satul Mănăstirea la Şcoala Elementară, clasele II-VIII în Baia-Mare şi Liceul „Gheorghe Şincai” din Baia Mare. În prezent, Eduard locuieşte şi studiază în Tokyo, se aseamănă deja la comportament şi caracter cu felul de a fi al japonezilor şi, după cum mărturiseşte bunica lui, “s-a făcut cumesecade japonez”. În liceu, rezolva probleme de matematică chiar şi în timpul drumului cu trenul spre Mănăstirea şi astăzi, ca toţi astronomii dedicaţi pasiunii lor, Eduard doarme de multe ori în laborator. Destinul său pare să fi fost scris în stele.

 În momentul când tatăl său i-a dăruit la vârsta de cinci ani un ghid de conversaţie japoneză, această limbă, la fel şi cerul de deasupra lui, a început să îl farmece. Atras de cea mai veche dintre ştiinţe, astronomia, încă din liceu şi participând constant la Olimpiadele care vizau ştiinţele exacte, Eduard şi-a dorit tot mai mult să urmeze cursuri de specialitate. Astfel, în ultimul an de liceu a aplicat pentru o bursă în Japonia (Bursa Monbukagakusho- Ministry of Education, Culture, Sports, Science, and Technology). “Am avut parte de o situaţie avantajată, nu numai prin faptul ca am primit bursa guvernului japonez pe o perioadă de şapte ani, dar şi ai Societăţii Japoneze pentru Promovarea Ştiinţei pe următorii trei ani. Acestea mi-au permis, din punct de vedere financiar, atât să îmi urmez studiile în Japonia imediat dupa terminarea liceului, dar şi să conduc munca de cercetare în ultimii patru ani. Pe de altă parte, nu a fost uşor să ajung să fac ceea ce mi-am dorit de la bun început, şi anume să lucrez la Observatorul Astronomic Naţional al Japoniei. Iniţial am intrat la Univesitatea din Osaka, pe profilul Fizică, iar abia patru ani mai târziu am fost admis la Universitatea din Tokyo şi Observatorul Astronomic”, povesteşte Eduard.

În ceea ce priveşte avantajele de a face parte şi de a avea acces la resursele unei astfel de instituţii, din punctul său de vedere, cel mai important avantaj este accesul la o temă de cercetare de nivel ridicat, cu unul dintre cele mai mari telescoape din lume. “Incidental, eu am fost primul vizitator român la telescopul Subaru, care este cel mai mare telescop optic şi infraroşu al Japoniei”, declară tânărul cercetător. Astronomia este nu doar cea mai veche dintre ştiinţe dar, într-o bună parte, o culminaţie a tuturor ştiintelor, punctează Eduard. “Utilizează în multe dintre ramurile sale rezultate din diverse domenii, de la noile rezultate în fizica particulelor elementare (cosmologie), până la cercetarea biologică (astrobiologie). Personal, am fost întotdeauna atras de aspectul clasic al Astronomie, de a privi printr-unul dintre marile telescoape ale lumii, înspre universul îndepartat. Ca şi orice domeniu de cercetare, Astronomia presupune multă pasiune şi perseverenta, dar poartă promisiunea unor satisfacţii care nu pot fi obţinute decât prin cercetarea ştiinţifică”, descrie tânărul cercetător obiectul său de studiu.

 Mai multă strălucire

 El speră ca exemplul său să fie unul instructiv pentru studenţii români interesaţi în cercetarea astronomică, insistând asupra faptului că un Master sau Doctorat în străinătate la una dintre universităţile de prestigiu este esenţial pentru atingerea performanţei. “În general, aş spune că cei patru ani de studii universitare iniţiale pot fi urmaţi într-o universitate din România. Eu am studiat un semestru la departamentul de Fizică-Informatică al Universităţii Babes-Bolyai. Este important, însă, ca mai departe studiile să fie urmate în străinătate”. Absolvent al Masteratului Universităţii din Tokyo-Departamentul Astronomie , Eduard se pregăteşte să intre în al treilea său an de doctorat la Universitatea din Tokio cu o temă de cercetare intitulată “Observaţii cu optica adaptivă ale quasarilor sub efectul lentilelor gravitaţionale, utilizând telescopul Subaru”. “În principiu, utilizez o nouă tehnologie numită optică adaptivă, care îmi permite să corectez efectele introduse de atmosfera Pământului asupra astrelor pe care le studiez. Această tehnologie acţionează asupra telescopului ca şi «ochelari de corecţie». În contextul cercetarii mele, lentilele gravitaţionale sunt galaxii care, datorită masei pe care o conţin şi a teoriei Relativităţii, curbează spaţiul din jurul lor, producând imagini multiple ale quasarilor aflaţi pe aceeaşi linie vizuală, în spatele acestor «lentile». Quasarii sunt galaxii cu un centru foarte strălucitor, în care se găseşte o gaură neagră. Eu studiez atât conexiunea dintre gaura neagră şi galaxia «gazdă», cât şi structura şi evoluţia lentilelor gravitaţionale”. Până la această dată, tânărul a terminat de efectuat observaţiile cu telescopul Subaru şi, odată analizate datele obţinute, va urma rezumarea noilor rezultate în Teza de Doctorat.

 Viaţă de cercetător

 În mod normal în viaţa unui cercetator, următorul pas este căutarea unei poziţii post-doctorale şi, în acest scop, Eduard  ia în considerare câteva oportunităţi de acest gen, printre care se află şi Agenţia Spaţială Americană (NASA). Din păcate, ceea ce nu urmăreşte tânărul în viitorul apropiat este să găsească o poziţie de cercetare astronomică în România. “Aceasta nu este doar pentru că salariile de cercetare sunt mici în România iar fondurile financiare foarte limitate. De exemplu, România a câştigat un program de finanţare a unui nou telescop (proiectul TELEROM), în valoare de 1.5 milioane euro, care a fost ulterior pierdut datorită ineficienţei instituţiilor româneşti implicate”, precizează Eduard. Tânărul spune că în munca de cercetare observaţională, efectuarea unei observaţii reuşite este doar o fază a muncii de cercetător. Este nevoie de perseverenţă, uneori pe parcursul câtorva luni, în a analiza datele obţinute, şi nu există nici o garanţie că aceste date vor produce o nouă descoperire. “Cercetarea astronomică în domeniul optic şi infraroşu este dificilă pentru că timpul de observaţie la marile telescoape este foarte limitat, iar în cazul în care este acordat, succesul depinde de condiţiile atmosferice. În cazul meu, doar un sfert din timpul de observaţie care mi s-a acordat a fost senin. Reversul medaliei este că sunt multe prilejuri de sărbătoare: când observaţiile propuse sunt aprobate, cand cerul este senin şi observaţiile reuşesc, când datele sunt analizate şi rezultatele sunt scrise într-un articol, iar la sfârşit, când articolul este acceptat pentru publicaţie. Munca de cercetare constă într-un şir al acestor cicluri, care de multe ori se suprapun”, explică Eduard.

 “Când a primit primul kimono a venit acasă vara şi m-a întrebat: ce să fac cu el mamă că eu nu mă îmbrac cu aşa ceva? Cum să nu te îmbraci măi copile? Când te duci în străinătate îl iei pe post de pijama, nu vezi ce mătase bună-i în el?”, Doina Rusu, bunica lui Eduard.

Drag de Mănăstirea

Cel mai mult din România tânărului cercetător îi lispseşte mămăliga cu topală a bunicii sale, pentru care nu există înlocuitor în Japonia. “Încerc sushi”, mărturiseşte Eduard, recunoscând că, acolo departe, uneori simte lipsa prietenilor şi a familiei. “Pe de altă parte, aveam doar 19 ani când am plecat în Japonia, ceea ce înseamnă că m-am maturizat printre obiceiurile şi cultura japoneză. În general consider că m-am adaptat la viaţa din Japonia”, spune tânărul din Dej. Acesta este ataşat în mod deosebit de bunicii săi alături de care şi-a petrecut primii şase ani din viaţă şi nu trece săptămână fără ca “puiuţul” să nu vorbească cu “părinţii” lui din Mănăstirea. “Ne spune mamă şi tată, aşa s-a obişnuit de mic”, povesteşte printre lacrimi bunica lui Eduard, aducând din camera alăturată un nou teanc de diplome şi poze pe care le arată întotdeauna musafirilor: “Aici e Edi, puiuţul nostru. A fost olimpic la Fizică pe ţară. L-am crescut de la două săptămâni şi clasa întâi a făcut-o cu soţul, aici în Mănăstire. Era un copil ahtiat să ştie, să se documenteze în toate domeniile, dar în special astronomia era punctul lui forte. Mama mea se plângea tot timpul că nu îşi găseşte ochelarii şi că îi dispăreau lentilele. Edi găsea câte-un sistem să monteze lentilele şi se uita toată seara pe cer, la stele. Asta a fost pasiunea lui”, mărturiseşte Doina, bunica lui Eduard. La rândul lui, bunicul lui Edi, cu o experienţă de 41 de ani în învăţământ, trăieşte şi astăzi cu crâmpeie de amintiri legate de primii ani de şcoală al nepotului său. “Aproape de terminarea primului an şcolar era foarte cald, eu eram foarte obosit. Veneam cu Edi de la şcoală când, la un moment dat, mă trage de mână: spune-mi cum e cu stelele astea, cu Luna, cu Soarele?, mă întreabă. I-am spus că nu știu. Atunci el mi-a intrat în față, m-a blocat şi m-a prins de haină: un învățător trebuie să le ştie pe toate, mi-a spus” povesteşte bunicul lui Eduard. În vârstă de 77 de ani, tot el, în calitate de învăţător, este cel care i-a acordat nepotului său prima diplomă: un merituos premiu întâi pentru rezultatele obţinute la învăţătură în primul an de şcoală.

 Din provincie, în Capitală

Astăzi, bunicii din Mănăstirea îşi alină dorul de nepotul lor cu momentele în care vorbesc cu el la telefon sau pe internet, simţindu-i prezenţa chiar şi la aproape 9000 de kilometri distanţă. “Am o anumită tristeţe pentru că nu este lângă mine, dar mă mângâi când îl văd vorbesc cu el la calculator. Atunci parcă este la mine în cameră şi îmi trece dorul”, spune bunica lui Eduard. Băiatul îşi ţine bunicii întotdeauna informaţi în legătură cu parcursul său profesional, le povesteşte atmosfera de la colocviile şi conferinţele la care participă, sau le cere sfaturi atunci când simte nevoia unei vorbe venite din suflet. “Mă consider mai mândru de faptul că mi-am petrecut copilăria la Mănăstirea decât dacă aş fi petrecut-o la oraş, şi chiar dacă acum locuiesc în Tokyo, îmi place să îmi amintesc că provin «din provincie». Pe de altă parte, sunt norocos că ambii mei părinţi sunt profesori universitari în străinătate. Îndrumarea lor este responsabilă nu în ultimul rând pentru poziţia mea actuală”, precizează Eduard. “Cealaltă familie” a sa, respectiv tatăl, mama şi sora lui se află în Chile.

 

În aşteptarea vizei

 În afara studiilor, Eduard îşi petrece majoritatea timpului liber cu logodnica lui Rossa, de origine indoneziană, pe care a întâlnit-o în timpul cursurilor la Universitatea din Osaka şi care în prezent este angajata unei companii prestigioase de servicii internet din Tokyo. În restul timpului, lui Eduard îi place să asculte muzică clasică, să urmărească filme, dar şi să joace ping-pong şi să patineze. Deşi nu are timp să citească detaliat informaţii despre situaţia economică, socială şi politică din România, tânărul cercetător spune că urmăreşte ştirile din România pe romanianewswatch.com. “În rest, aflu de noile ştiri de la bunici, sau de la prietenii din liceu care se mai află în ţară. Ceea ce am remarcat este că puţine persoane pe care le cunosc în Japonia ştiu unde se află România pe hartă, dar sunt impresionaţi când află ca facem parte din Uniunea Europeană”, povesteşte Eduard. În ceea ce priveşte integrarea sa în societatea japoneză, Eduard urmăreşte să obţină statutul de rezidenţă permanentă, ceea ce oferă o situaţie socială mai stabilă decât cea acordată de viza de student. În general, rezidenţa permanentă este greu de obţinut, necesitând domiciliu şi viză de lucru pe o perioadă de zece ani. În cazul său însă, este posibil să primească viză pe baza contribuţiilor ştiintifice.

 “Am avut prilejul să îl cunosc în 2012 în cadrul Întâlnirii cu Laureaţii Nobel din Lindau, pe d-nul Dr. John Mather, laureat Nobel şi lider al proiectului pentru noua generaţie de telescoape spaţiale. Sunt foarte mândru de această întâlnire”, Eduard Rusu, cercetător, 29 de ani.

“Deşi aş putea spune că astronomii români sunt mai numeroşi decât credeam peste hotare (întâlnesc nume de români de multe ori în articole de cercetare, sau pe pagina web a diverse instituţii astronomice), nu am avut plăcerea să întâlnesc decât doi dintre aceştia personal: D-nul Dr. Ovidiu Vaduvescu, astronom în insulele Canare, şi Alexandru Tudorica, doctorand la Institutul Argelander”, declară Eduard Rusu.

 Telescopul Subaru

 Telescopul Subaru aparţine Observatorului Naţional Japonez (NOAO) şi se află în Hawaii, la peste 4000 m înălţime. Acesta are o oglindă de 8, 2 m în diametru, fiind unul din primele zece telescoape ca mărime. Telescopul este localizat în Hawaii, pe vârful vulcanului Mauna Kea. Construcţia telescopului a început în luna aprile a anului 1991, urmând ca şapte ani mai târziu lucrarea să fie finalizată. Primele imagini de interes ştiinţific au fost surprinse în luna ianuarie a anului 1999. Localizarea aproape ecuatorială a telescopului este ideală pentru cercetători datorită cerului întunecat, a umidităţii scăzute şi a poziţionării deasupra majorităţii vaporilor de apă din atmosferă.

 Proiecte “îngropate”

 68 de astronomi, doctori în astronomie şi ştiinţe, profesori, studenţi şi astronomi amatori din România şi Diaspora îşi exprimau indignarea în luna iunie a anului 2011 pentru “iminenta înmormântare a telescopului românesc “TELEROM”!” Acesta era un proiect în valoare de 1, 5 milioane Euro fonduri structurale europene câştigat prin concurs în 2010 şi început în urmă cu nouă luni de către Institutul Astronomic al Academiei Române (IAAR). Din păcate, la sfârşitul lunii iunie 2011, în a zece sa lună de viaţă, proiectul TELEROM a încetat oficial să existe, fiind reziliat de Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică. Un motiv al rezilierii a fost lipsa dialogului între autorităţile desemnate să finalizeze proiectul, principalul învinuit la acea vreme fiind directorul Institutului Astronomic Român (IAAR) Vasile Mioc.

TELEROM a fost al doilea proiect “îngropat” de directorul Vasile Mioc, după ASTEROS, care în anul 2008 ar fi putut primi finanţare europeană de 15 milioane de euro pentru două telescoape. Conform astronomului Ovidiu Văduvescu, din cauza unor documente nesemnate, proiectul ASTEROS nu a fost acceptat în competiţie. Cel mai “mare” telescop prin care astronomii români au încetat de fapt să mai observe cerul are numai 50 cm diametru (oglinda principală), fiind amplasat în curtea Institutului Astronomic al Academiei Române din Bucureşti (fostul Observator Astronomic), o locaţie improprie observarii cerului din cauza poluarii luminoase. Telescopul a fost achiziţionat în urmă cu cinci decenii, fiind considerat unul mic la acea vreme şi total depăşit astăzi de foarte multe telescoape de amatori din lume dar şi din România! Un instrument similar a funcţionat la Observatorul Astronomic din comuna Feleac, aflat la numai 5km de Cluj-Napoca, o locaţie de asemenea improprie observaţiilor astronomice, fiind înlocuit astăzi de un telescop comercial de amatori. În acest sens, telescopul robotic TELEROM de 1, 3m diametru instalat într-un loc prielnic observaţiilor ar fi însemnat un pas fundamental pentru revitalizarea astronomiei româneşti.