Mai bine artistă decât ziaristă: „Când plâng pe scenă sunt fericită”

„Cu teatrul nu ai niciun viitor, o să rabzi foame toată viața”. Astfel sunt întâmpinați și „încurajați” mulți tineri care doresc să urmeze o specializare în actorie sau cinematografie. Cu Denisa însă, acest text nu a ținut prea bine. A renunțat o dată la pasiunea pentru scenă din cauza pesimiștilor, dar a revenit acolo unde știe că-i e locul, determintă să demonstreze că teatrul are multe de oferit.

Pasionată de teatru încă din școala generală, Denisa Blag, o clujeancă acum în vârstă de 21 de ani, a urmat Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroie”. Chir dacă în clasa a 10-a făcea deja parte din trupa de teatru Viceversa și participa la diverse spectacole,   perspectiva „falimentului cultural” a speriat-o și a determinat-o să ia o decizie pe care avea să o regrete.

„Am fost și la un liceu de teatru înainte și voiam din clasa a X-a să dau la teatru. M-am răzgândit în clasa a 12-a pentru că voiam să încerc altceva. Am dat la jurnalism dar bineînțeles că nu m-am simțit bine, nu știu exact de ce. Tot timpul simțeam nevoia să revin la teatru”, spune Denisa.

După doar două luni la secția de Jurnalism din cadrul Facultății de Științe Politicie, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai,   Denisa a decis să-și retragă dosarul. Gândul de a pleca în Italia la facultate devenea tot mai mult un țel, însă tot pesimiștii care o convinseseră să evite teatrul au sfătuit-o să-și încerce norocul.

„O fostă profesoră mi-a spus ca măcar să încerc dar nu mă prea interesa. Când am trecut de prima etapă deja voiam neapărat să intru. Acum am încredere în această facultate și chiar cred că e printre cele mai bune”, spune ea.

Indiferent de stare, scena aduce fericire

Revenită în lumea pe care o iubește, Denisa a redescoperit plăcerea de a fi pe scenă. Cu toate că programul este unul aproape infernal, cu cursuri zilnice la care se adaugă, tot zilnic, câte 6 ore de repetiții, Denisa se bucură alături de colegii ei de fiecare clipă petrecută în fața reflectoarelor.

„Chiar și doar la repetiții sunt 10 minute înainte când trebuie să uiți de tot ce te înconjoară, de tot ce s-a întâmplat în acea zi, de toate problemele și să nu te mai gândești la nimic. Poți să faci orice acolo și să fii oricine. Râzi și plângi fără motiv și în felul acesta te descarci. Sunt exerciții în care plângi câte o jumătate de oră  dar ieși fericit și descărcat de toate energiile negative. Nu tot timpul poți face asta”, spune studenta.

Activând la trupa de teatru Viceversa, Denisa a avut contact cu publicul în ciuda faptului că este studentă în anul 1.

„Succesul unui spectacol depinde și de public. Am avut copii în public și a fost ceva extraordinar. Îți transmit o energie specială. Eu, când intru pe scenă, în primele 10 secunde, nu mai știu nimic, nicio replică, dar apoi intervine aportul publicului care te ajută foarte mult. Publicul trebuie să își răspundă și să reacționeze. Nu trebuie să joci neapărat numai pentru public dar el este important. Nu trebuie să fie nici foarte numeros, dar trebuie să interacționeze cu tine”, spune ea.

Mare consumatoare de teatru, Denisa recunoaște totuși că preferă să interpreteze personaje dramatice. „Îmi plac personajele comice și dramatice, în special cele dramatice. Ajungi mai repede  să atingi și să influențezi publicul prin dramă, decât prin comedie. Comedia este totuși mult mai grea decât drama pentru că, paradoxal, trebuie să fii serios, chiar dacă poate faci ceva comic. La început, când îți primești personajul și rolul, durează până îți dai seama ce trebuie să faci și cum să-l joci”, explică ea.

Revenită la prima dragoste după o scurtă „pribegie” în lumea jurnalismului, Denisa este mai motivată ca niciodată să reușească în acest domeniu, în ciuda tuturor piedicilor.

„Vreau să rămân la actorie dar vreau să fac masterul la București sau în altă țară. E mult mai ușor să spui că e greu și că nu o să ai nicio șansă să ajungi undeva sus decât să muncești pentru a face toate lucrurile astea. Eu am renunțat o dată la actorie și așa ceva nu mai fac. Și mie  îmi tot spuneam profesorii din liceu că nu o să fac nimic. Și tot ei m-au convins după aceea să revin pentru că eu voiam să merg să încerc la actorie în Italia Vreau să fiu cât mai bună în ceea ce fac, indiferent dacă e vorba despre film sau teatru”.