A construit un han pentru a nu lăsa moara veche să moară

Acum mai bine de 200 de ani, moara din satul Stolna funcţiona la capacitate maximă, oferind sătenilor, dar şi celor din împrejurimi, trei tipuri de făină. Moara de apă, situată pe malul pârâului Stolna nu era doar un loc unde grânele se transformau în materia primă pentru pâinea făcută în casă sub îndrumarea priceputelor gospodine din zonă, dar şi un loc de întâlnire a sătenilor, un loc în care se depănau amintiri, se făceau planuri, se vorbeau vrute şi nevrute, dar mai ales un loc în care tradiţia morăritului s-a păstrat cu sfinţenie ani de zile. O parte din moara veche trăieşte şi acum, gârbovită de timp şi de istorie. Moara a fost naţionalizată, după care a fost lăsată în paragină. Dintre cele două roţi din lemn masiv, cu dinţi de lemn, unice în zonă, una s-a pierdut în timp. Nimeni nu mai ştie ce s-a întâmplat cu ea. O parte din zidurile morii au intrat în construcţia bisericii satului. O parte a morii, în schimb, ar putea fi readusă la viaţă, aidoma vremurilor de odinioară.

O bună bucată de timp, moara veche a aparţinut unei asociaţii apicole, apoi, pentru că nimic nu este întâmplător în viaţă, aceasta a ajuns la cel care şi-a făcut din salvarea sa un scop în sine. Întâlnirea celor doi, a fost, cu siguranţă, mâna sorţii. Povestea curge lin, pe parcursul anilor, aidoma făinii care şi-a făcut loc prin jgheabul de lemn, în ultimele clipe de activitatea a morii.

Sabin Vlad s-a născut în comuna Lupşa din judeţul Alba. A ajuns la Cluj în anii `60, odată cu admiterea la facultate. Filolog de profesie, acesta şi-a dedicat timpul şi cunoştinţele cercetării, dar şi pasiunii sale pentru tradiţiile şi construcţiile specifice satului românesc.

Casa de vacanţă

“Am cumpărat un teren în 1990 în satul Stolna. Eu aveam o casă gata făcută, din lemn de brad rotund, acolo la mine în sat. A fost ridicată împreună cu cei din familie. Pentru confecţionarea acestei case am tras lemnul din munte cu carul şi cu boii. Aşa se proceda atunci. Am construit la Lupşa această casă, după modelul celei părinteşti. Am demontat-o şi am pus-o la conservare în ideea că o voi instala ulterior mai aproape de Cluj, eu lucrând deja în oraş”, povesteşte Vlad Sabin. A reuşit să construiască această casă profitând de un decret dat de Nicolae Ceauşescu, prin care se menţiona faptul că cetăţenii au dreptul să îşi construiască o casă de vacanţă, într-o perioadă  în care, legea spunea că fiecare are dreptul la o singură casă.

“O perioadă foarte scurtă au dat o dezlegare, astfel că oamenii au putut să construiască. Mi-am cumpărat prin Ocolul Silvic lemn şi am făcut cu ajutorul rudelor această casă. Acum îi spun casă de vacanţă”, povesteşte acesta. Planul de acasă nu s-a potrivit însă cu cel din târg, iar casa de lemn a stat  mai bine de “20 de ani pe butuci”. Proprietarul dăduse un avans pentru un teren din satul Lungeşti pentru a o aşeza.  A făcut amenajările necesare, dar cât timp a umblat după toate actele necesare, decretul s-a abrogat.

“A fost visul meu să am o casă de lemn, aşa cum era şi casa părintească. Am fost foarte afectat de această schimbare. Am aflat că Ceauşescu a făcut o vizită lângă Piatra Neamţ, la Durău, unde şefii de partid şi-au construit un sat de vacanţă din vile impunătoare, cum se fac şi acum. Elena i-a spus imediat după ce s-a întors de acolo să abroge acel decret că prea s-au îmburghezit toţi. Decretul a fost abrogat imediat. Am umblat ani de zile pentru a găsi o soluţie şi pentru a putea aşeza undeva casa de lemn”, explică Vlad Sabin.

După 20 de ani, cercetătorul, clujean cu acte în regulă între timp, care vizitase prin natura muncii sute de sate din Transilvania, a ajuns la Stolna, pentru a aduna date din zonă pentru o lucrare. “Am văzut satul acesta şi mi-a plăcut foarte mult. Când am ajuns acasă i-am spus soţiei mele că am fost într-un sat extraordinar, care seamănă teribil cu satul meu natal. I-am spus că dacă vom putea vreodată, vom merge să aşezăm casa de vacanţă acolo. Până la Revoluţie nu s-a mişcat nimic, nu a venit nicio înlesnire. Dar imediat după Revoluţie, acest decret a fost abrogat”.

A cumpărat şase arii de teren în Stolna, unde şi-a aşezat într-un final casa. A fost nevoit să renunţe la locul din Lungeşti, pentru că i “l-a suflat” primul secretar de partid de la Turda, care a reuşise de altfel să obţină o derogare pentru construcţia unei case de vacanţă exact pe terenul respectiv şi pe schiţa cercetătorului.

“M-am instalat aici după ce am ieşit la pensie”, spune Sabin Vlad. Acesta este în prezent proprietarului Hanului Moara Veche, denumit în mod sugestiv după comoara pe care o deţine în curte. Hanul Moara Veche este situat la 14 km sud-vest de municipiul Cluj-Napoca pe drumul județean 107M, între satele Luna de Sus şi Vlaha, într-o zonă liniştită, pe malul pârâului Stolna.

De la matcă la han

“Pe locul hanului funcţiona atunci când am venit eu în sat Apicola Cluj, Asociaţia Crescătorilor de Albine din Cluj, al cărei preşedinte era Eugen Mureşan. A fost decanul USAMV la acea vreme. Ne cunoşteam, iar lui i-a plăcut foarte mult casa mea de vacanţă. Eu mărturisesc că am vrut ca aceasta să fie un model pentru casele de vacanţă care aveau să se construiască ulterior. Nu era atunci nicio casă de vacanţă atunci în zonă. Cei de la Apicola făceau aici mătci pe care le comercializau. Casa care a devenit acum han a fost casa morarilor. Era o casă veche, dărăpănată. Apicola cumpărase acest teren. Chiar şi în cartea funciară scrie că aici există o casă ţărănească şi o moară. Moara era dezafectată. La intrarea pe terenul celor de la Apicola era şi încă este o poartă tradiţională transilvăneană, deosebit de frumoasă, pe care o admiram de câte ori treceam prin zonă. La un moment dat am văzut că ornamentele care umpleau părţile de sus a porţii din stânga şi din dreapta, au început să cadă.

Văzând că se tot răresc acele sculpturi, le-am adunat. La un moment dat, câţiva muncitori care săpau un şanţ în apropiere îşi făcuseră foc din ornamente căzute recent, pentru a-şi frige slănina. M-am răstit puţin la ei că îşi fac focul cu o operă de artă când pădurea le e sub nas. Maghiarii de aici susţin că poarta a fost făcută de arhitectul Károly Kós.  Se zice că a fost realizată pentru Institutul Agronomic. Poarta a fost adusă ulterior aici şi acolo, la institut, s-a făcut o altă poartă mai solidă. Eu am adunat ornamentele respective şi într-o zi i-am spus  preşedintelui de la Apicola că sunt la mine şi că i le voi înapoia când ajunge la Stolna. Aveam un sac de elemente. Speram că vor fi puse cândva la loc. Nu am primit niciun răspuns concret atunci, mi-au spus doar să am grijă de ele. După puţin timp, cei de la Apicola au scos la licitaţie proprietatea”, povesteşte actualul proprietar.

După o serie de licitaţii la care nu s-a prezentat nimeni, Vlad Sabin s-a asociat cu patru persoane şi au cumpărat împreună terenul, cu intenţia de a face o fabrică de lactate aici. “Era producţie serioasă de lapte în zonă. Am cheltuit foarte mulţi bani pe planuri, avize, studii, dar când am ajuns la bancă cu toate dosarele, cei de acolo ne-au întrebat ce garanţii aveam. Fiecare avea un apartament. Ne-au spus că nu ne ajung garanţiile şi că ne trebuie foarte mulţi bani după estimările specialiştilor. Ceilalţi s-au retras din proiect. Am rămas doar eu. M-am tot împrumutat să îi despăgubesc. Am cumpărat eu toată proprietatea, dar doar de dragul morii şi a porţii”, povesteşte proprietarul.

A reparat poarta, atât cât s-a putut, a îngrădit proprietatea şi apoi a început să repare moara. Pe structura casei ţărăneşti, casa morarilor, a ridicat un han, după ce a luat decizia să îşi încerce norocul în turism. Spera ca banii pe care i-i va aduce această afacere să fie de ajuns pentru a repune în funcţiune moara, dar lucrurile nu au stat aşa.

“Au rămas din vechea casă zidurile din piatră masivă, pe care le-am înălţat, le-am lăţit şi am ridicat apoi întreaga construcţie. Jos este  bucătărie, sala de mese, iar sus camerele şi terasa. Lucrările au durat mai bine de zece ani. Am decis să deschid o pensiune pentru că eu îmi doream neapărat să fac ceva cu moara, să o recuperez. Am umblat peste tot pentru ajutor: la primărie, la Consiliul Judeţean, dar am primit doar răspunsuri negative pe motiv că moara este proprietate privată. Aşa că am început acest business, pentru a strânge bani. Eu sunt foarte îndrăgostit de această moară. În satul meu natal, funcţiona pe vremea când eram copil o moară. S-a păstrat până în zilele noastre. Copil fiind, toată ziua eram în picioarele morarului, eram tot după el. Eram realmente îndrăgostit de moară! Apoi mi-am dat seama că moara a fost un element crucial în civilizaţie, pentru că aceasta a schimbat total alimentaţia populaţiei şi a fost prima mare expresie a puterii inginereşti a ţăranului, care a făcut o instalaţie care a schimbat total modul de viaţă al oamenilor.

Pentru a vedea fotografiile din galeria foto, trebuie să apăsaţi butonul PLAY.

Au trecut de la mai şi râşniţă, la moară, ceea ce a fost un progres enorm. Moara aceasta a făcut trei tipuri de făină: făină nula, făină nula, nula şi pentru animale. Erau două mori aici, cu două rânduri de pietre. Moara a fost naţionalizată prin 1952 şi nu a mai pus nimeni mâna pe ea, până la mine. Primăria a scos-o din inventar ca fiind moară dezafectată, iar cărămizile le-a dat oamenilor din sat să le folosească la structura bisericii. Am refăcut fundaţia, zidurile exterioare, dar le-am păstrat pe cele vechi în interior, să se vadă cum a fost.  Am protejat moara cât am putut. Am pus peste ea o casă tradiţională de lemn din zona Răcătău. Acum e în siguranţă”, povesteşte bărbatul.

Până în momentul de faţă nu a reuşit să îşi amortizeze costurile aferente construcţiei pensiunii, dar cu toate acestea, tot ceea ce a câştigat, a investit în moară. “Puteam ridica lejer o casă cu cât am investit în moară. Aici a fost vorba despre o muncă titanică, atât cu amenajarea terenului, a hanului. Tot ce am făcut a fost din banii familiei. Am avut mare noroc că familia m-a susţinut”, spune Vlad Sabin. Acesta consideră că suma de 50.000 de euro ar fi de ajuns pentru a-şi putea vedea visul cu ochii. Vrea să refacă iazul vechi, cel tradiţional, să refacă grinzile şi ceea ce lipseşte pentru ca instalaţia să fie din nou funcţională. “Moara era foarte vestită în zonă. Chiar din Iara veneau aici ţăranii să îşi macine grâul. Căruţele erau până la poartă. Cum să o las să piară? Au venit clienţi din Olanda, Finlanda, Belgia, Germania numai pentru că au auzit că este o moară veche aici. Cum ar fi să fie funcţională?”, se întreabă proprietarul.

Hanul beneficiază de 20 de locuri de cazare. În curtea acestuia, se regăseşte, pe lângă moară, o altă bijuterie. O casă recondiţionată adusă din Vadul Moţilor, o casă moţească, tipică acelei zone, o locuinţă pentru oamenii aşezaţi, cu o singură cameră. Aceasta a fost amenajată şi se poate închiria. Aerul tradiţional s-a păstrat. La intrarea în această casă, pe târnaţ este o emblemă dăruită proprietarului de către fetele acestuia. Pe aceasta scrie: “Moara Vladului”. Aşa este de fapt. Moara Veche este acum Moara Vladului, iar acesta nu se va opri până nu o va vedea funcţională.

Pentru a vedea fotografiile din galeria foto, trebuie să apăsaţi butonul PLAY.