Virgiliu Ţârău, istoric: „Generația timpurilor revoluționare se află la sfârșit de mandat. O nouă generație își spune povestea”

Foto: Dan Bodea

30 este un număr magic pentru istorici, în general, pentru că istoricii modernității după 30 de ani încep să aibă acces la datele și informațiile pe care instituțiile publice le-au prezervat după trecerea timpului istoric. Ca urmare, după 30 de ani pentru istorici începe procesul de excavare a trecutului în termenii a ceea ce acel trecut a lăsat nu doar în forma memoriei, ci și în forma artefactelor trecutului, a tuturor acelor date din trecut care pot să spună un adevăr despre acesta.

Revoluția din 1989 este un eveniment „favorabil” pentru istorici din două motive, a explicat pentru Transilvania Reporter prof.dr. Virgiliu Ţârău, istoric la Facultatea de Istorie și Filozofie din Cluj-Napoca.

În primul rând pentru că există foarte multe surse neclasificate despre Revoluție, care nu au avut nevoie de cei 30 de ani pentru a-și demonstra adevărul.

„Avem o revoluție transmisă în direct, o revoluție care a lăsat urme tragice în memoria multor oameni din România și mai avem moștenirea lucrărilor produse de sociologi, politologi, psihologi, în lipsa așezării unei imagini de ansamblu asupra fenomenului. A doua dimensiune a numărului magic este dată de îndepărtarea de acest moment și de capacitatea noastră de a privi acest moment cu mai multă obiectivitate dată de așezarea științifică a lucrurilor, nu doar de subiectivitatea și pasiunile care pot fi datorate situării în câmpul victimelor sau în câmpul călăilor, al mutațiilor care în decurs de 30 de ani se produc din punct de vedere subiectiv”, a explicat profesorul Virgiliu Țârău.

Astăzi suntem în situația de a putea să începem să distingem între ceea ce a fost parte a unui proces anterior anului 1989 și care generează un sfârșit de epocă și respectiv a momentului 1989 care marchează începutul unei noi epoci.

„Noi, istoricii, spunem că există momente de cenzură și cezură când istoria se accelerează. Acestea sunt timpurile revoluționare.  Revoluțiile nu sunt însă niște fenomene care să poată fi înțelese și interpretate exclusiv din perspectiva unei purități conceptuale. Ele sunt produsul unor epoci. Iar modernitatea a generat pentru oameni o experimentare a revoluției nu doar ca ruptură, ci și ca timp al construcției. Revoluțiile înseamnă nu doar distrugerea unei lumi, ci și începutul construirii celeilalte. Problema este că noi, oamenii, nu înregistrăm ambele fenomene în mod curent. Memoria noastră excavează de cele mai multe ori elemente și le selectează într-o modalitate diferită. Foarte important este că reușim într-o manieră arhitecturală modernă să înțelegem ambele dimensiuni, dar și coexistența lor pentru că în mod natural nu există o ruptură în momentul în care se încheie o lume, ci foarte multe din vechea lume coexistă în noua epocă”, precizează istoricul clujean.

Revoluția nerezolvată

Ultima valență a numărului 30 este cea generațională, când o generație veche își încheie mandatul și o nouă generație, care nu a trăit în mod nemijlocit lumea de dinainte, începe să își spună povestea. Generația prezentă nu mai este pusă în situația de la începutul anilor ‘90 în care armata să se afle de o parte a baricadei și poporul de alta și să se nască în acest sens un conflict cu privire la adevăr. Cazul românesc este din nou atipic, spune Virgiliu Țârău.

„Suntem după 30 de ani și încă nu am rezolvat adevărul juridic total asupra Revoluției care să unifice momentul 1989. Avem o mulțime de adevăruri locale, care sunt consacrate juridic, procese terminate și narațiuni argumentate din punct de vedere juridic cu privire la vinovați, nu doar la victime. Pe de altă parte, nu avem povestea mare. Bucureștiul nu și-a rezolvat Revoluția. Încă. Așa că pericole care pot apărea odată cu generația care vine din urmă și care nu a trăit Revoluția nu sunt nici mai multe nici mai puține decât în raport cu un subiect care se află în proximitatea temporală a vieții noastre. Ca orice subiect de istorie recentă, și revoluția, într-o formă sau alta, este o parte a unui patrimoniu care poate să fie manipulat politic, cultural, identitar, cum vreți. Revoluția este un subiect pe care îl putem negocia, de acum, într-o manieră mult mai așezată decât am făcut-o”, a explicat istoricul clujean.

Vânturile schimbării

În zilele de 13-14 decembrie, Departamentul de Studii Internaţionale şi Istorie Contemporană cu sprijinul Fundaţiei Konrad Adenauer au organizat la Cluj conferința „The Wind of Change: 1989 East European Revolutions in historical perspective. Systemic, Regional and National Perspectives”. Studenții au avut ocazia să întâlnească și să asculte specialiști ai momentului 1989 și să participe la un atelier în care le-au fost prezentate sursele istorice. Totodată, au fost expuși unor încercări destul de complicate legate de modul în care ar trebui interpretate artefactele trecutului.

„Le-am făcut cunoștință cu o victimă a revoluției din 1989 de la Cluj, profesoara Cristina Popa Dinu, care a participat la atelier împreună cu doi dintre colegii noștri de la Institutul de Istorie Orală, încercând să le arate studenților cum funcționează memoria. A fost un experiment pentru ei, prin care am vrut să le demonstrăm cum lucrează memoria de-a lungul a 30 de ani și ce înseamnă suvenirurile memoriei, ce înseamnă narațiunea principală și ce înseamnă toate celelalte narațiuni care pot să coexiste cu ea”, precizează Virgiliu Țârău.

Studenții au navigat apoi în jurul imaginilor de arhivă, insistând nu atât pe impresia artistică a fotografiilor, ci pe acele aspecte care spun ceva despre lume. S-a discutat foarte mult, de exemplu, despre faptul că în 21 decembrie 1989, aici la Cluj, unde de obicei se aprindeau foarte târziu felinarele, după-amiaza, la ora 15.30, felinarele erau aprinse. O altă temă importantă a celor două zile de conferință a fost sursele diplomatice și felul în care diplomații au raportat ceea ce s-a întâmplat în estul Europei.

„Un mit al revoluției noastre este că lumea a fost luată prin surprindere. Ei bine, nu. Nu a fost luată prin surprindere. Anul 1989, în totalitatea lui, a fost un an revoluționar. Când am ales titlul conferinței, Vânturile schimbării, nu a fost nici datorită piesei lui Scorpions, nici datorită discursului politicianului britanic Harold Macmillan pe care l-a adresat în Cape Town, în 1960, ci datorită metaforei foarte frumoase dintr-un roman al lui Hemingway în care două dintre personajele sale discută despre faliment. «Și cum ai dat faliment?», este întrebat unul dintre aceste personaje. Iar răspunsul celuilalt a fost: «Gradual și apoi dintr-odată». Cam așa se întâmplă și fenomenele revoluționare”, a explicat istoricul.

În 1989, începând cu ianuarie-februarie în Polonia și în Ungaria s-a derulat un proces cunoscut cu numele de «mese rotunde» iar procesul acesta s-a dezvoltat până la sfârșitul anului când, în cazul României, bulgărele de zăpadă început atunci a explodat. Fenomenul de jos, produs de oameni a depășit cu totul tot ceea ce elitele negociaseră, dacă negociaseră, anterior. Conferința a urmărit să le arate studenților care a fost limbajul diplomatic de atunci și cum s-a contaminat acesta cu discursul politic. S-a discutat despre moștenirea lui Mihail Gorbaciov, prezent încă printre noi, și despre actele produse de Institutul Bogomolov cu privire la ce s-a întâmplat, precum și rapoartele diplomaților britanici din România și rapoartele diplomatice produse în context românesc reunite în volumul „Principiul Dominoului”. Conferința s-a încheiat cu punerea la dispoziția studenților a surselor deschise, de la formele care consacră urmele trecutului ținute în arhive digitale, până la bloguri și vloguri, adică povești spuse care, într-o formă sau alta, concurează pentru construirea unui adevăr nuanțat și aprofundat al momentului.

„Curiozitățile studenților, viitori istorici, sunt diverse și vizează în parte dimensiunea comparativă a fenomenului, nu doar în termenii a ceea ce s-a întâmplat în România, ci a ceea ce s-a întâmplat în întreaga regiune. Studenții trebuie ajutați să parcurgă într-o modalitate adaptată cu timpul actual această experiență profesională pentru a nu fi puși în situația în care a fost pus premierul Republicii Populare Chineze care, aflat într-o vizită în anii 70 la Paris, a fost întrebat de un jurnalist ce părere are despre anul revoluționar 1789 și despre moștenirea lui lăsată umanității, întrebare la care Zhou Enlai a răspuns foarte simplu:« A trecut mult prea puțin timp pentru a da un răspuns cu privire la asta». Altfel spus, cred că noi trăim într-o zonă în care adevărurile concură unele cu altele”, a remarcat Virgiliu Țârău.

În ceea ce îi privește pe tinerii care nu și-a făcut un scop în a deveni istorici și care sunt expuși doar în lunile decembrie dezbaterilor cu privire la subiectul Revoluției, ei împrumută memoriile părinților sau ale bunicilor, însă în formule condensate, deși trecutul are o foarte mare relevanță în raport cu identitatea lor astăzi.

„Ar fi nevoie, de aceea, de o discuție mai aprofundată și mai nuanțată cu privire la acest trecut, pentru ca el să nu rămână doar la nivelul etichetelor. Copiii astăzi au acces la atât de multe resurse, încât le este foarte simplu să înțeleagă trecutul. De exemplu, ca să pot să discut cu studenți care nu sunt istorici despre ceea ce a dus la momentul 1989, uneori utilizez surse neconvenționale, așa cum am utilizat în urmă cu o săptămână un episod al vloggerului Mircea Bravo despre greutățile din timpul comunismului, reieșite din dialogul dintre el și bunica lui”, a precizat istoricul Virgiliu Țârău.

Virgiliu Țârău a absolvit Facultatea de Istorie şi Filozofie (Universitatea Babeş-Bolyai), 1995 – Licenţiat în Istorie, 1996 – Masterat, „Istorie Contemporană şi Relaţii Internaţionale”; 2004 – Doctor în Istorie, Tema „Primele alegeri parlamentare desfăşurate în centrul şi estul Europei după al doilea război mondial”.

2005 – Conferenţiar Universitar, Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Istorie şi Filosofie, Catedra de Istorie Contemporană şi Relaţii Internaţionale; 2000 – Lector Universitar, Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Istorie şi Filosofie, Catedra de Istorie Contemporană şi Relaţii Internaţionale; 1998 – Asistent Universitar, Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Istorie şi Filosofie, Catedra de Istorie Contemporană şi Relaţii Internaţionale; 1995 – Asistent Cercetare, Institutul de Istorie, Filiala Cluj-Napoca a Academiei Române, Sectorul de Istorie Contemporană; 1993 – Documentarist, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca, Secţia Istorie Contemporană.

Postaţi un comentariu