Vasile Dîncu: PSD face corecții și revine la stânga rațională

Noul președinte al Consiliului Național al PSD, prof.Vasile Dîncu, spune că cel mai important mesaj pe care partidul ar trebui acum să-l transmită este revenirea la ”stânga rațională”.

Într-o intervenție la RFI, Vasile Dîncu a afirmat că „cel mai important program politic este să faci viața oamenilor din comunități mai bună, iar cel mai bun discurs este să poți face dreptate socială.”

”Acesta este pentru stânga cel mai bun discurs și cel mai bun program. Mesajul principal pe care ar trebui să-l transmită în acest moment PSD-ul este acela că noi facem corecții și revenim la o stângă rațională, la o stângă care înțelege în acest moment criza prin care trecem, unde nu ideologia este cea mai importantă, ci este foarte importantă o acțiune concretă, o acțiune pragmatică (…) Unul din lucrurile importante care a fost spus la Congres a fost faptul că bătălia noastră principală, chiar dacă suntem în momentul unei moțiuni, nu este cu Guvernul, în acest moment, ci cu viitorul României”, a spus Vasile Dîncu.

„Este vorba de o rupere de ceea ce a fost greșit în trecut, de ceea ce a fost rău, să spunem așa. În primul rând, este vorba de un anumit tip de conducere, mult prea autocratică și cu foarte multe inconsecvențe atât de natură ideologică, a poziției politice. În al doilea rând, este vorba de o mai mare stabilitate a proiectelor și a oamenilor și de un alt mod de a-i selecționa pe cei pe care-i promovăm în spațiul politic, în spațiul public.

Tocmai aceasta vrem, în condițiile Consiliului Național, în cadrul pe care ni-l va oferi Consiliul Național, vom încerca să reconstruim resursa umană, să aducem, să pregătim o nouă generație de intelectuali de stânga, să pregătim pe cei care vor ajunge în structurile administrative, dar în acest moment, eu cred că acest lucru se poate, atâta timp cât schimbăm cadrul în care funcționează oamenii, schimbăm proiectul și cred că oamenii pot să se adapteze, pentru că în această situație era vorba de câțiva oameni, foarte puțini, care au condus și care în acest moment nu mai sunt în vârf”, a mai declarat liderul social-democrat la RFI.

În ce privește prezența la vârful partidului a unor oameni precum Lia Olguța Vasilescu, Titus Corlățean sau Claudiu Manda, proveniți din conducerea trecută a PSD, Vasile Dîncu a spus: ”Sunt oameni din vechea gardă, dar care luați individual, fiecare a făcut ceva și care în interior, dar și în afară au fost votați de foarte multe ori și au fanii lor. Sigur că dacă intelectualii nu se regăsesc în acești oameni, poate se regăsesc în alții care sunt acum la vârf. Să nu uităm că a revenit la vârful partidului Sorin Grindeanu, care în acel moment a fost executat, ca să folosesc un termen un pic cam militar și am revenit eu și alți oameni care suntem noi în această perioadă, chiar dacă am mai făcut politică în cadrul PSD-ului mai demult. Este un adevăr istoric, peste care nu putem trece, dar Sorin Grindeanu a fost cel care a renunțat până la urmă atunci și și-a păstrat identitatea de stânga, a primit încrederea oamenilor în acest moment, chiar dacă a fost actorul, protagonistul unui moment nefericit din istoria partidului și am putea spune că OUG 13 a fost într-adevăr și pentru România un eveniment care a marcat din păcate negativ istoria social-democrației din România”.

Distribuie:

Postaţi un comentariu