UBB propune trei scenarii posibile pentru primul semestru al noului an universitar

Foto: Dan Bodea

Consiliul de Administrație al UBB propune, pentru primul semestru al noului an universitar, un scenariu cu privire la începerea anului universitar 2020-2021. Scenariul a fost stabilit după consultări cu reprezentanții comunității UBB (cadre didactice, cadre de cercetare, studenți, inclusiv personal administrativ) și poate fi adaptat în funcție de reglementările locale și naționale, precum și de condițiile pandemiei în luna octombrie 2020. Va fi adoptat instituțional la sfârșitul lunii septembrie, trecerea dintr-un scenariu în altul dintre cele trei propuse fiind flexibilă. UBB are o comunitate academică de 50.000 de membri, cea mai mare din România.

Scenarii posibile:

Scenariul 1 (improbabil)

Dacă reglementările naționale revin la condițiile pre-pandemie, atunci UBB va reveni la modalitatea clasică de derulare a activităților academice.

Scenariul 2 (posibil)

Dacă reglementările naționale și condițiile pandemiei revin la contextul stării de urgență, atuncți activitățile academice se vor derula complet online sau în condițiile specificate de reglementările atunci în vigoare.

Scenariul 3 (probabil)

Planul propus pentru semestrul I al anului universitar 2020-2021

Dacă reglementările naționale și condițiile pandemiei rămân cele din prezent, atunci UBB va implementa un plan astfel: Distribuire studenților în căminele UBB se va afce conform procedurii standard (pre-pandemie), dar sub anumite condiții. Toate cursurile de nivel licență și master se vor organiza online dar activitățile la nivel doctorat se vor derula în regim clasic.

Propunerea integrală a UBB poate fi consultată AICI.

„Scenariul academic propus este unul de lucru, pentru a păstra sănătatea comunității UBB și a orașului Cluj-Napoca, pentru a nu afecta major parcursul de viață al studenților UBB, sperând însă și să-l folosim creativ/inovativ pentru a iniția o nouă pedagogie universitară”, afirmă rectorul Universității Babeș-Bolyai, prof. univ. dr. Daniel David.

„Întrebarea este ce vom face din luna octombrie, adică dacă aducem studenţii în Cluj sau nu-i aducem, fiindcă asta poate să dinamizeze întregul mediu socio-economic. Deocamdată, vă spun sincer că lucrăm pe mai multe scenarii. Scenariul pe care sperăm să-l putem implementa este să ne întoarcem la modalitatea clasică de predare şi atunci în Cluj automat vor veni mai mulţi studenţi decât am avut în 2019, fiindcă şi la admitere, în acest an, am avut cu aproximativ 3.000-4.000 de studenţi mai mult. (…) Celălalt scenariu pe care nu ni-l dorim absolut deloc este ca Guvernul să ne impună să facem absolut totul online”, a declarat miercuri Daniel David, în cadrul unei conferințe de presă.

El a adăugat că speră să poată fi implementat un scenariu hibrid, prin care să vină la Cluj-Napoca măcar studenţii de anul I şi cei din ultimul an, din zona ştiinţelor experimentale, precum Biologie, Chimie, Fizică, Știinţa mediului şi vocaţionale, precum Teatru, Sport, unele zone din Teologie.

„Scenariul hibrid este ca cei de anul I de la toate facultăţile să vină în Cluj, iar în cazul lor se vor ţine în regim clasic seminariile şi laboratoarele. Cursurile vor fi oricum online, fiindcă nu poţi să pui într-o sală de clasă 150 sau 200 de studenţi. Iar în ceea ce priveşte facultăţile experimentale şi vocaţionale, vom avea în variantă clasică şi activităţile din ultimul an de studiu, astfel încât să nu le afectăm şansa de a-şi face cercetările pentru tezele de licenţă şi disertaţie. Deci vor fi studenţi în Cluj, dar fără cei care sunt în anul II la licenţă sau în anul II la masterat. Cu doctoranzii, ei nu reprezintă un număr foarte mare şi intenţionăm să facem în regim clasic. Sigur, acesta este un plan pe care-l avem. O să-l punem în discuţie şi în comunitatea noastră şi vom cere părerea ministerului. Foarte puţin probabil să ne întoarcem la varianta obişnuită, la varianta clasică. Ne-am dori, dar nu cred că se va întâmpla lucrul acesta”, a subliniat rectorul UBB.

Distribuie:

Postaţi un comentariu