Tranzacție imobiliară record în Cluj. The Office a ajuns în proprietatea Dedeman pentru 130 de milioane de euro

Impresionanta clădire de birouri The Office din Cluj-Napoca a fost vândută companiei Dedeman, condusă de frații Pavăl, cei mai mari investitori privați din România.

Într-un raport al fondului de investiţii NEPI-Rockcastle pe 2018, proiectul The Office este evaluat la 130 milioane de euro, sumă care, potrivit zf.ro, a reprezentat și prețul de vânzare al acestuia.

Tranzacția duce Clujul și The Office în to­pul celor mai mari tranzacţii de pe piaţa de birouri, după vânzarea The Bridge cu 200 mil. euro şi a Oregon Park cu circa 165 mil. euro către Lion’s Head anul tre­cut în Bucureşti.

“Proiectul The Office va fi preluat de un grup antreprenorial puternic, cu capital românesc și reprezintă un angajament pe termen lung față de chiriași. Încheierea acestei tranzacții ne va permite să ne concentrăm pe investițiile actuale din ISHO și să ne lărgim orizontul pentru a putea identifica noi investiții”, a declarat Ovidiu Șandor, dezvoltator al proiectului The Office.

“Această tranzacție marchează încă un pas important în strategia noastră de investiții. Proiectul The Office reprezintă o alegere ideală pentru Dedeman și ne-a convins atât prin localizarea sa într-unul dintre cele mai importante și dezvoltate orașe ale țării, cât și prin standardele înalte de calitate și sustenabilitate pe care le îndeplinește. Prin continuarea achizițiilor pe piața imobiliară locală ne dorim totodată să consolidăm încrederea tuturor antreprenorilor români și să le insuflăm curajul de a-și susține marile aspirații”, a declarat Dragoș Paval, președintele Dedeman.

„Tranzacţionarea proiectului The Office este un prim pas relevant în programul de vânzare a activelor care nu mai fac parte din strategia curentă a Nepi Rockcastle, de concentrare pe centre comerciale dominante. The Office este un proiect deosebit şi ne bucurăm că va rămâne în continuare în proprietatea unui investitor dedicat planurilor de dezvoltare ale României. Am remarcat de asemenea dovada lichidităţii pentru pieţele regionale importante din România prin interesul manifestat de investitori pentru The Office. Portofoliul de birouri cu care rămânem în Bucureşti şi Timişoara se bucură de asemenea de interes foarte bun din partea pieţei astfel încât analizăm oportunitatea vânzării acestui portofoliu în perioada următoare“, au spus și reprezentanţii NEPI-Rockcastle.

Proiectul dispune de o suprafață închiriabilă de aproape 60.000 mp, are o rată de ocupare de 100% și beneficiează de o certificare BREEAM Excellent.

După Bucureşti, Clujul este în prezent a doua piată imobiliară ca importanță din țară, unde cererea pentru birouri şi rezidenţial este în continuă creştere.

 

Distribuie:

Nu există Comentarii

Postaţi un comentariu