Transylvania College vrea să strângă peste 50.000 euro pentru susținerea a 10 bursieri

Transylvania College organizează cea de-a XVI-a ediție a balului Scholarship Society, eveniment prin care și-a propus să strângă peste 50.000 euro, aproximativ 60% din suma necesară susținerii a 10 burse integrale pentru elevi cu rezultate deosebite.

Potrivit instituției clujene, în anul școlar 2016-2017 au fost înscriși 10 elevi în programul de burse Scholarship Society. Valoarea totală a costurilor aferente școlarizării acestora se ridică la 84.000 euro, 60% din această sumă dorind a fi mobilizată prin evenimentul de caritate organizat în această lună. Diferența până la valoarea integrală a costurilor urmează a fi susținută cu ajutorul altor parteneri ai Fundației Transylvania College

La această ediție au fost invitate aproximativ 250 de persoane, părinți din comunitatea școlii și totodată reprezentanți ai comunității de business locale și naționale. Pe lângă aceștia, la eveniment sunt așteptați să ia parte și reprezentanți ai instituțiilor locale precum Primăria Cluj-Napoca, Consiliul Județean, Consulatul Olandez și British Business Council.

Citiți și: Locul în care visele se împlinesc: „În această școală poți să te gândești că mâine vei fi astronaut și apoi să realizezi acest lucru”

Două licitații

În cadrul evenimentului caritabil, participanții vor avea șansa de a lua parte la două tipuri de licitații – live și silent, în urma cărora vor putea câștiga obiecte unicat precum o rachetă de tenis semnată de Simona Halep, dar și mantouri, diverse obiecte de artă confecționate de către cercul de artă al școlii sau de către elevi voluntari, abonamente la centre sportive și coșuri tematice realizate de elevi. Pe lângă acestea, invitații vor putea licita și pentru experiențe inedite – obținerea unei apariții în una dintre cele două viitoare ecranizări regizate de Tudor Giurgiu și posibilitatea ca un elev din Transylvania College să fie Director Executiv al școlii timp de o zi.

Fondurile strânse în urma ediției precedente a balului s-au ridicat la aprox. 37.000 euro, sumă prin care au fost susținuți 5 elevi bursieri. În total, datorită primelor 15 ediții ale evenimentului, valoarea totală a burselor a ajuns la peste 530.000 euro, rezultatele fiind vizibile în rândul elevilor absolvenți care studiază astăzi în universități prestigioase din Europa.

„Prin edițiile anterioare ale Scholarship Society Ball, am reușit să oferim peste 100 de burse de studiu unor elevi excepționali din întreaga țară. Primii noștri elevi bursieri își pun deja bazele carierelor în informatică, managementul afacerilor sau jurnalism, fiind studenți în cadrul unor universități precum Southampton University (Marea Britanie), Koln University (Germania) sau Meriott-Watt University (Scoția)”, a declarat Ruxandra Mercea, Director Executiv al Transylvania College.

Printre absolvenții bursieri care și-au descoperit pasiunea la Transylvania College se numără elevi precum Bogdan Buduroiu, care studiază acum Computer Science în cadrul universității din Southampton, Anamaria Mihuț, care urmează cursurile Universității International Business Management la Heriot-Watt University, dar și Vlad Mureșan, câștigător al marelui premiu oferit de către Royal Society of Chemistry pentru lucrarea The Neoteric Vitruvian’s Arm și, în aceste momente, student în cadrul Universității de Arte și Design din Cluj-Napoca.

Evenimentul va avea loc vineri, 11 noiembrie, în sala de evenimente Transylvania Forum, din Cluj-Napoca, pe lângă cele două tipuri de licitații, fiind planificate și momente speciale de divertisment. 

Citiți și: O școală privată din Cluj, în top patru cele mai bune școli internaționale britanice din lume

Liceul Internațional Cambridge oferă burse în valoare de 37.500 euro pentru elevii clasei a opta

Află tainele meseriei dorite de pe băncile liceului

Metode alternative sunt, bani să fie!


Publicitate

Postaţi un comentariu