TIFF a stabilit datele ediției cu numărul 20: „Ne păstrăm optimismul. Suntem gata să ne adaptăm”

Foto TIFF 2020: Dan Bodea

Ediția cu numărul 20 a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) va avea loc în perioada 28 mai-6 iunie 2021, au anunțat organizatorii pe pagina de Facebook.

„Show must go on. Ne păstrăm optimismul și așteptăm să sărbătorim împreună 20 de ani de #TIFF. Dacă lucrurile rămân complicate, suntem gata să ne adaptăm, important e să ne vedem cu bine. #staysafe”, transmit organizatorii pe Facebook.

Cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, în condiții de siguranță sporită și organizată pentru prima dată exclusiv în aer liber, a atras, în perioada 31 iulie – 9 august 2020, un număr de 45.000 de participanți. Timp de zece zile, spectatorii au urmărit pe marile ecrane 157 de filme din 49 de țări, prezentate până târziu în noapte în cadrul a 232 de proiecții (față de circa 400 în 2019), în 14 locații, în prezența realizatorilor invitați la această ediție.

Foto TIFF 2020: Dan Bodea

O ediție organizată în condiții de siguranță sporită, exclusiv în aer liber, așa va rămâne în istoria festivalului ediția 2020 a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF). O ediție curajoasă, ar spune unii, în contextul în care amenințarea COVID-19 nu trecuse și în condițiile în care marile festivaluri din Europa au recurs din start la variante online pentru a evita eventuale consecințe nedorite.

Citiți și:

Interviu cu Oana Giurgiu și Cristian Hordilă: Despre TIFF în aer liber și plăceri vinovate. „A vibrat un pic orașul pe durata TIFF-ului”

Festivalul Internaţional de Film Transilvania este organizat de către Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania şi este primul festival internaţional competitiv de film de lungmetraj din România.

Distribuie:

Postaţi un comentariu