FOTO | Pasagera suspectată de infecție cu coronavirus nu prezintă simptomele. Ea a fost internată pentru siguranță

Foto: Dan Bodea

Actualizare 17.20. Potrivit Direcției de Sănătate Publică, persoana suspectată de infecție cu coronavirus nu prezintă simptomele infecției, iar în urma consultului făcut la Spitalul de Boli Infecțioase, specialiștii consideră puțin probabil ca persoana să fie infectată cu nCoV (coronavirus), Redăm în continuarea comunicatul de presă al DSP:

„În cursul zilei de astăzi, 28.01.2020, pe aeroportul din Cluj Napoca, din cursa Varșovia – Cluj-Napoca, a fost preluată o persoană care a anunțat anterior că este posibil să fi venit în contact cu o persoană cu suspiciune de infecție cu nCoV 2019 (coronavirus). A fost alertat aeroportul și, conform procedurii, aeronava a fost garată. Medicul epidemiolog din Direcția de Sănătate Publica a jud. Cluj a efectuat ancheta epidemiologică conform procedurilor. În urma anchetei s-a decis, că măsură profilactica (persoana este asimptomatica) izolarea în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca pentru o perioada de până la 14 zile și prelevarea de probe conform metodologiei. În urma consultului de specialitate efectuat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase medicii specialiști considera puțin probabil că persoana să fie infectata cu nCoV. Pentru pasagerii din aeronava (în număr de 57 ) s-a întocmit o evidenta cu datele acestora pentru a putea fi contactati și monitorizați. Totodată, aceștia au primit informații cu privire la simptomatologia bolii și le-a fost recomandat că în cazul apariției unor simptome să se adreseze serviciului de urgenta 112 în vederea transportului la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj -Napoca”.

Actualizare 15.50. Prefectul județului, Mircea Abrudean, a confirmat agenției Mediafax că persoana suspectată nu prezintă simptomele infecției cu coronavirus. Pasagera a fost transportată la spital, pentru siguranță, a precizat prefectul.

Actualizare, 15.30. Persoana suspectă de infecție cu coronavirus a fost transportată cu ambulanța SMURD, de la aeronavă, la camera de gardă a Spitalului de Boli Infecțioase.

Directorul Direcției de Sănătate Publică, dr. Mihai Goia-Moisescu, a refuzat să facă orice fel de declarații, spunând că urmează să dea un comunicat de presă.

83541938_802885933560085_3169435369070395392_n 83033270_158306365589556_6478101917040902144_n targa 83181178_1259440737582913_7867947132093726720_n 82962485_202246737583733_4303774710556000256_n 83989274_481798032773655_7768227440408657920_n
<
>
Suspectul a fost transportat de la aeronavă la camera de gardă a Spitalului de Boli Infecțioase | Foto: Dan Bodea

Actualizare, 15.00. Directorul operațional al aeroportului, Tudorel Lupoaiei, a declarat pentru Transilvania Reporter, că un prim control medical ar fi infirmat suspiciunea. Suspecta ar fi o pasageră, nu un membru al echipajului. „Pasagera respectivă am înțeles că a fost examinată și nu prezintă niciun fel de probleme din punct de vedere al stării fizice… nu prezintă simptomele infecției”, ne-a spus acesta, telefonic.

Potrivit sursei citate, în acest moment, echipe de medici de la Direcția de Sănătate Publică și SMURD se află la aeronavă, iar pasagerii sunt în avion. „Mai departe ținem legătura cu domnii de la Sănătate Publică, ei ne vor da concluziile la care ajung  și luăm măsurile în consecință. Ei decid ce se va întâmpla”, a mai spus Tudorel Lupoaiei. (Bogdan Stanciu).

Actualizare 14:31. Două echipaje ale ISU (Inspectoratul pentru Situații de Urgență) sunt la fața locului ca sprijin pentru ambulanțe, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU, Andrei Biriș.

Actualizare 14:30 Directorul aeroportului din Cluj, David Ciceo, a confirmat informația pentru Transilvania Reporter.


Știrea inițială: 

Un avion al companiei aeriene poloneze LOT, care a aterizat pe aeroportul din Cluj-Napoca, din Varșovia, a fost izolat marți după amiază pe pistă, după ce la bord a apărut suspiciunea că o persoană ar fi infectată cu coronavirus. Ar fi vorba despre un membru al echipajului avionului care se pare că ar fi fost în Asia de Sud-Est în zona contaminată.

Tudorel Lupoaiei, director operațional al Aeroportului Cluj, a declarat, pentru Libertatea, că în jurul orei 14.00 se aştepta sosirea unor echipaje din oraş ale SMURD, Poliţiei şi Direcţiei de Sănătate Publică pentru a fi făcute verificări în vederea stabilirii dacă suspiciunile de infectare se confirmă. Pasagerii au fost izolaţi în avion, însă ulterior, potrivit Mediafax, s-a pus în aplicare procedura de debarcare normală a pasagerilor.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu