Doi studenți la Cluj, printre victimele tragediei aviatice din Ucraina

Foto: ziare.com

UPDATE 14.25: Potrivit Digi24 Cluj, este vorba despre doi studenți în anul II la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj, care se aflau în aeronavă: un tânăr cu dublă cetățenie, româno-canadiană, și prietena sa, cetățean german. Cei doi urmau să petreacă o vacanță în Asia de Sud-Est. “În accidentul aviatic din Ucraina şi-au pierdut viaţa, din nefericire, şi doi studenţi de la Facultatea de Medicină a UMF Cluj, anul II, secţia engleză. Este un tânăr cu dublă cetăţenie, româno-canadiană, şi o studentă cu cetăţenie străină. Suntem îngroziţi de cele întâmplate şi ne pare rău că a avut loc un astfel de eveniment”, a declarat pentru Mediafax decanul Facultăţii de Medicină a UMF Cluj, Anca Buzoianu.

<hr />

Potrivit televiziunilor de știri, care citează date prezentate de compania aeriană Malaysia Airlines, pe lista de pasageri a zborului Amsterdam-Kuala Lumpur se afla şi o persoană cu dublă cetăţenie, inclusiv română.

„În completarea informării de presă transmisă în această dimineaţă cu privire la tragedia aviatică din Ucraina, Ministerul Afacerilor Externe informează că – urmare a verificărilor care continuă, în vederea stabilirii identității tuturor pasagerilor – i-au fost furnizate noi informaţii potrivit cărora, pe lista transmisă până la acest moment de compania Malaysian Airlines se regăseşte un cetăţean care deţine dublă cetăţenie, inclusiv cetăţenie română. Familia acestuia a fost informată de autorităţile din ţara de domiciliu,  iar autorităţile române au luat, de asemenea, legătura cu familia”, se arată într-un comunicat al MAE.

Potrivit Știri de Cluj, pasagerul român al aeronavei deține și cetățenie română și era student la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, unchiul tânărului a confirmat moartea tânărului.

„Da, este vorba despre nepotul meu. Familia nu dorește ca numele să fie făcut public, așa că nu pot să vă spun mai multe”, a declarat unchiul tânărului. Studentul învață la Cluj și s-ar fi deplasat în Malaezia pentru o conferință pe tema SIDA. Familia tânărului este stabilită în Canada, iar unchiul său este din Cluj, astfel că urmează cursurile unei universități clujene.

Distribuie:

Postaţi un comentariu