Se reiau lucrările la centrul de management al deşeurilor

Conducerea Consiliul Judeţean Cluj a anunţat că lucrările la sistemul integrat de management al deşeurilor vor fi reluate în perioada următoare.

Decizia a fost luată în urma mai multor şedinţe tehnice cu membrii echipei de implementare a proiectului din cadrul forului administrativ judeţean, reprezentanţii societăţii Atzwanger, liderul asocierii care construieşte Centrul de Management al Deşeurilor şi experţii tehnici ai SC TAHAL România S.R.L. care asigură dirigenţia de şantier a acestui proiect de investiţii.

DSC01327

În 16 iunie 2014, instituţia a decis stoparea plăţilor către constructor pentru că au existat mai multe divergenţe legate de lucrările executate. Ca atare societatea constructoare a oprit lucrările.

Înţelegerea la care am ajuns astăzi cu reprezentanţii firmei constructoare este o nouă dovadă a faptului că, în situaţia în care există bună credinţă şi profesionalism, dialogul poate conduce la rezolvarea tuturor problemelor şi stărilor conflictuale. Prin protocolul semnat asistăm marcăm reintrarea în normalitate, lucrările la acest obiectiv de investiţii de o importanţă vitală pentru întreg judeţul urmând a fi reluate de îndată” a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Ioan Oleleu.

Distribuie:

Postaţi un comentariu