Se reia epopeea PUG-ului. Încă mai lipseşte un aviz

Cluj/ Foto: Dan Bodea

Primăria Cluj-Napoca a publicat astăzi pe site-ul instituţiei, varianta finală a Planului Urbanistic General (PUG) al municipiului. O variantă a planului a fost publicată şi în august 2013. La peste un an distanţă problema rămâne aceeaşi: încă lipseşte un aviz.

“Proiectul PUG-ului a fost publicat cu toate modificările făcute în urma consultărilor. Noi am depus şi avizele actualizate care fuseseră cerute de Consiliul Judeţean, reactualizarea a durat până săptămâna trecută. Îl vom trimite la CJ şi vom aştepta avizul lor, după care se aprobă în Consiliul Local şi intră în vigoare”, a precizat arhitectul şef al municipiului Cluj-Napoca, Ligia Subţirică pentru Transilvania Reporter.

Termenele pentru avizarea PUG-ului au fost amânate şi răsamânate în ultimele luni. În martie 2014, reprezentanţii Consiliului Judeţean, care trebuia să de avizul final, anunţau că documentaţia depusă este incompletă şi că arhitecţii primăriei au promis că, până în data de 30 aprilie 2014, o vor completa pentru a putea primi avizul Consiliului Judeţean Cluj. Promisiunea a rămas însă în aer, aşa că redepunerea documentaţie se va face abia acum, adică şase luni mai târziu decât termenul anunţat.

Contractul privind reactualizarea Planului Urbanistic General (PUG) al municipiului Cuj-Napoca a fost semnat în iunie 2009 în urma unei licitaţii care s-a desfăşurat în luna februarie 2009. UTCN a câştigat contractul evaluat la circa 800.000 de euro. UTCN a avut ca asociaţi pentru acest proiect societăţile Planwerk şi Bogart. Pentru PUG, ca subcontractori, a lucrat şi o echipă formată din cadre de la Universitatea de Medicină şi Farmacie, de la Universitatea Babeş–Bolyai, precum şi de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, dar şi alţi specialişti din ţară. PUG-ul urma să fie gata în 15 luni de la semnarea contractului. Astfel că, Planul Urbanistic General al municipiului Cluj-Napoca trebuia practic să fie în vigoare de mai bine de 2 ani. Procesul de avizare a primei variante a început în mai 2011 şi a fost urmat de mai multe dezbateri publice şi modificări. Noul PUG va reglementa pe următorii cel puțin 10 ani modul în care se va dezvolta Clujul.

Distribuie:

Postaţi un comentariu