Se face! După 14 ani zona „La Terenuri” se transformă în baza sportivă

Primăria a semnat, marți, contractul cu reprezentantul asocierii SC RoVerde Landscaping SRL – SC OpenTrans SRL – SC Electrogroup SA – SC Cris Garden SRL – SC Prospect Drill SRL, câștigătorii licitației privind proiectarea și execuția viitoarei baze sportive „La Terenuri” din cartierul Mănăștur. Valoarea contractului este de aproximativ 5,5 milioane de euro, iar termenul de finalizare este toamna anului viitor. Conform primarului Emil Boc contractul prevede un termen de 120 de zile pentru proiectare și un an de zile pentru execuție.

Mai bine mai târziu
Ideea amenajării zonei din cartierul Mănăștur cunoscută de clujeni sub numele „La Terenuri” datează de 14 ani. În 2006, Primăria Cluj-Napoca a lansat un proiect de cașetare (de acoperire – n.a.) a pârâului Calvaria din cel mai mare cartier al orașului. Tot atunci intenția municipalității era ca în zona „La Terenuri” să amenajeze una dintre cele mai mari parcări din oraș.

După 14 ani, culoarul pârâului și singura zonă încă verde și neconstruită din Mănăștur a făcut obiectul unui master plan de bază sportivă care să fie redată în primul rând oamenilor din cartier, dar și clujenilor în general. Între timp, Primăria a scos la licitație lucrările de proiectare și execuție pentru baza sportivă „La Terenuri”, acesta fiind al doilea proiect de acest fel după cel din cartierul Gheorgheni.

La licitația organizată anul acesta pentru baza „La Terenuri”, estimată inițial la peste 33,1 milioane de lei (6,9 milioane de euro), au participat 4 ofertanți asocieri. Contractul a fost câștigat de asocierea SC RoVerde Landscaping SRL – SC OpenTrans SRL – SC Electrogroup SA – SC Cris Garden SRL – SC Prospect Drill SRL cu un preț de 5,5 milioane de euro, mai mic cu 1,4 milioane de euro decât estimarea inițială. „La Terenuri” este un teren viran situat la marginea cartierului, utilizat informal ca loc de joacă sau de grădinărit urban.

Facilități pentru toate vârstele
Baza sportivă și parcul de agrement care vor fi amenajate în cel mai mare cartier al municipiului vor cuprinde terenuri pentru sporturi în aer liber (tenis de câmp, baschet, minifotbal, badminton, volei), amenajate cu suprafețe sintetice adaptate și prevăzute cu nocturnă. Vor mai exista terenuri de beach volley – cu nisip, o pistă de alergare, o zonă cu aparate și echipamente parkour, un skatepark dar și zone de fitness.

Baza sportivă va include și o clădire multifuncțională cu parter și etaj, cu o suprafață construită de 1.210 mp (suprafață desfășurată – 1.742 mp, conform proiectului). În această sală vor avea loc activități sportive precum squash, tenis de masă, escaladă, yoga sau aerobic. Tot în cadrul bazei sportive și a parcului de agrement vor fi realizate zone de recreere pentru copii și pentru seniori, dar și un amfiteatru în aer liber, în care va exista posibilitatea amenajării unui patinoar, pe timp de iarnă.

Baza va oferi clujenilor o suprafață de spații verzi amenajate de o suprafață totală de 18.000 mp. De asemenea, noua investiție a municipalității va cuprinde parcări auto, parcări pentru biciclete, stație de bike sharing și stații pentru încărcarea bicicletelor electrice. Vor fi amenajate căi de acces moderne, inclusiv două noi pasaje de traversare a pârâului Calvaria.

Baza sportivă urmează să deservească 40.000 de locuitori din Mănăștur, cel mai mare cartier al Clujului, potrivit estimărilor făcute de proiectanți. „Dorim să reproducem în oglindă în Mănăştur în zona La Terenuri o structură similară a unei baze sportive pentru toți clujenii. Baza sportivă va avea trei terenuri de fotbal, cu instalație de nocturnă vestiare, dușuri, grup sanitar, sală masaj, cabinet medical, sală de forță, toate facilitățile specifice unei baze sportive de performanță”, a dat asigurări primarul Emil Boc.

Nemulțumirea proprietarilor de terenuri
Mănășturenii, dar și alți utilizatori ai spațiilor verzi din cartier au cerut în repetate rânduri Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca investiții în reabilitarea zonei „La Terenuri”. Pentru ca acestea să fie posibile, oamenii au solicitat municipalității să negocieze cu proprietarii privați așa cum a negociat pentru terenul de sub parkingul de lângă „La Terenuri” și să recupereze aceste spații, pentru ca mai apoi să le redea sub forma unui Parc – Spațiu Verde Public tuturor locuitorilor din cartier și din Cluj.

Concret, peste 1,7 hectare din suprafața totală reprezintă proprietăți private care trebuie expropriate, iar locuitorii din zonă se plângă că n-au fost consultați niciodată în ultimii zece ani deși au făcut mai multe oferte Primăriei, inclusiv de vânzare a terenurilor. Mai mulți proprietari de terenuri chiar au amenințat Primăria că își vor căuta dreptatea în instanța, nemulțumiți de faptul că Primăria a refuzat să le cumpere terenurile, preferând varianta exproprierilor.

Primarul Emil Boc este de acord cu ideea că proprietarii privați au dreptul să atace municipalitatea în instanță dacă sunt nemulțumiți de valoarea exproprierilor, însă a mai punctat faptul că proiectul se va realiza, indiferent de acțiunile în instanță.

„Multe dintre terenurile existente acolo sunt private, nu puteau face obiectivul modernizării de către Primărie. În consecință, a trebuit să aplicăm prevederile legale legate de exproprieri. Dacă instanțele judecătorești vor decide că valoarea exproprierilor este alta, Primăria municipiului Cluj-Napoca se va conforma și va acționa în consecință”, a explicat Emil Boc.

Documentația de urbanism și studiul de fezabilitate au fost aprobate de Consiliului Local încă din 10 decembrie anul trecut, ocazie cu care Primăria a postat și un film simulat de proiectanți care prezintă felul în care va arăta zona. „La Terenuri” (între pădure – str. Mehedinți – grădini) este cel mai mare spațiu verde folosit în comun al Mănășturului.

Cine locuiește în cartier, își aduce aminte că, odată, zona „La terenuri” era dotată cu echipamente pentru baschet, fotbal, tenis de câmp, bănci sau mese, dar care s-au deteriorat în timp. Mai mult, ani de zile zona amintită era sufocată de gunoaie de tot felul, bănci distruse, picioare de beton cu fiare ieșite în afară, sticle sparte, pe scurt, zona arată ca după bombardament, complet distrusă.

Însă, de mai bine de patru ani, inițiativa „La Terenuri – Spațiu Comun în Mănăștur”, împreună cu locuitorii cartierului, ecologizează constant zona, ba chiar au construit piese de mobilier temporar și au creat locuri de întâlnire comunitară și culturală.

Distribuie:

Postaţi un comentariu