Revoluţia română, o nouă abordare

Foto: Dan Bodea

„Asociaţia Luptătorilor din Revoluţia Română Decemdrie 1989 Cluj Napoca” în colaborare cu “Asociaţia Luptătorilor 21 Decemdrie 1989 din județul Cluj ”, au organizat dezbaterea “Comunicarea și simbolurile din Revoluția Româna Decembrie 1989. Cum ar fi arătat Revoluția Română din 1989 pe rețelele de socializare”.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Evenimentul a fost găduit de Prefectura Cluj, iar cei implicați au fost chiar ”actorii” revoluției de la Cluj. În cadrul dezbaterii, participanții au rememorat evenimentele din decembrie 1989, într-o abordare mult mai naturală, preferând să retrăiască acele vremuri, în dauna unor prezentări și viziuni ale cercetătorilor istorici.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Printre invitați s-au numărat prof. univ. dr. Marcela Sălăgean, lect.univ.dr. Daniel Rusu, dr. Sidonia Grama, prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, Rectorul Universitatii Babes-Bolyai, actorul Dorel Vişan, dar și preşedinţii Asociaţiilor de Revoluţionari. Dezbaterea a făcut parte dintr-o serie întreagă de manisfestări prin care vor fi comemorați eroii revoluției din decembrie 1989. Evenimentele comemorative vor continua, luni, 21 decembrie. Astfel, la ora 10.00, va avea loc adunarea lângă Astoria, o slujbă religioasă şi depuneri de coroane şi jerbe de flori. Programul va continua cu Marşul comemorării pe traseul: strada Regele Ferdinand – Piaţa Unirii, slujbă de pomenire şi depuneri de coroane de flori la Monumentul „Stâlpi împuşcaţi”.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Continuarea marşului pe traseul Bulevardul Eroilor – Piaţa Ştefan cel Mare – Calea Turzii – Cimitirul Eroilor, iar de la ora 12.00 va avea loc slujbă religioasă de la Cimitirul Eroilor, depuneri de coroane şi jerbe de flori, defilarea Gărzii militare de onoare, timp în care va fi intonat „Imnului Eroilor”. Concomitent, se vor depune jerbe de flori în locurile unde au căzut eroii martiri: Piața Mărăști (la Troiță), str. Moților nr. 102 (Fabrica de Bere) și se va ține o slujbă religioasă la cimitirul Mănăștur, unde, de asemenea vor avea loc depuneri de jerbe de flori la mormintele eroilor revoluției.

Distribuie:

Postaţi un comentariu