Restricții de circulație propuse pe două drumuri județene recent reparate de Consiliul Județean

Consiliul Judeţean vrea să introducă anumite restricţii de circulaţie pe două sectoare de drumuri județene în lungime totală de 35,5 kilometri. Este vorba despre DJ 107R Făget-Sălicea-Ciurila-DJ 107L (între km 8+300 și km 21+350) și DJ 108C Gârbău-Leghia/DN1 (între km 5+600 și km 28+050). Proiectul va fi dezbîtut în şedinţa din 19 februarie a deliberativului judeţean.

Am considerat a fi mai mult decât necesar să protejăm starea acestor drumuri pe care le-am reabilitat anul trecut și pe care clujenii ar trebui să le poată folosi în bune condiții cât mai mult timp. Totodată, vor fi astfel protejați toți participanții la trafic de pe cele două drumuri județene și  locuitorii din zonă”, a declarat președintele Consiliului Județean, Alin Tișe.   

Consiliului Județean a primit numeroaee sesizări din partea primăriilor comunelor Aghireșu, Gârbău și Ciurila, prin care au fost reclamate încălcări repetate ale normelor de transport pe drumurile județene, respectiv circulația cu viteză ridicată a autobasculantelor de mare capacitate, supraîncărcate. Aceste aspecte au fost confirmate de controalele în teren efectuate de specialiștii Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat din cadrul Consiliul Județean, echipa de control propunând, în acest context, adoptarea urgentă a unor restricții de circulație, atât în ceea ce privește tonajul, cât și viteza de deplasare.

În acest sens, potrivit proiectului supus spre aprobare, se propune o restricție de tonaj pentru autovehiculele cu masa totală maxim autorizată mai mare de 20 tone în interiorul localităților Gârbău, Aghireșu-Fabrici, Aghireșu, Leghia, Făget, Sălicea şi Ciurila. În plus, în ceea ce privește localitățile situate de-a lungul drumului județean DJ 107R Făget-Sălicea-Ciurila-DJ 107L, s-a propus și instituirea unei limite de viteză de 30 de km/h pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată între 3,5 și 20 de tone.

Măsura restrictivă referitoare la tonajul autovehiculelor nu va fi aplicată însă transporturilor de persoane, de animale vii și produse perisabile de origine animală și vegetală, vehiculelor care participă la intervenții în caz de forță majoră, transporturilor funerare, poștale, de echipamente de prim ajutor. Totodată, ea nu va viza transporturile pentru distribuirea de carburanți, transporturilor de mărfuri sub temperatură controlată, transporturilor pentru tractări de vehicule avariate, celor pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate, transporturilor cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării, transporturilor de apă îmbuteliată, de produse provenite din exploatări agricole, transporturi de materiale de construcții aferente construcției unor obiective civile, industriale de interes public sau privat destinate persoanelor fizice, juridice şi entităților publice, precum și transporturilor militare implicate în exerciții multinaționale.

Pe perioada instituirii restricțiilor de circulație, respectiv până în data de 31 decembrie 2018, autovehiculele cu masa maximă autorizată ce depăşeste 20 de tone pot folosi rutele ocolitoare DN1 – DN1J și DN 1 – DJ 107L – DJ 107M.

Distribuie:

Postaţi un comentariu