Restricţii de circulaţie pentru lucrările la Podul Horea
Primăria Cluj-Napoca continuă lucrările la podul Horea – partea de amonte (pe sensul de circulaţie dinspre Gară spre Piaţa Mihai Viteazu), în cadrul proiectului modernizării tramei stradale de acces la zona industrială.
Lucrările la această parte vor începe marţi, 12 august şi se vor finaliza în 14 septembrie 2014.
Execuţia lucrărilor presupune restricţionarea circulaţiei pe benzile de circulaţie, altele decât linia de tramvai (deoarece tramvaiul va circula în perioada lucrărilor). Circulaţia rutieră va suferi modificări începând de mâine, când vor fi impuse următoarele restricţii pentru autovehicule:
1. Interzicerea virajului la stânga de pe strada Dacia la intersectia cu strada Horea
2. Interzicerea virajului la dreapta de pe strada Dragalina la intersecţia cu strada Horea
3. Trasee de circulaţie recomandate pentru direcţia Gară – Centru (în zona podului se va circula numai pe banda cu linia de tramvai):
– Piaţa Gării- strada Burebista – strada Iuliu Coroianu – strada Traian – Pod Traian sau
– str. Horea – str. Dragalina – pod Napoca – Splaiul Independenţei – str. G. Bariţiu
4. Traseu de circulaţie alternativ pentru direcţia cart. Grigorescu – Centru: str. Eremia Grigorescu/ Octavian Goga – pod Napoca – Splaiul Independenţei – str. G. Bariţiu
5. Pe Podul Traian, se revine la organizarea iniţială a celor 3 benzi de circulaţie: 2 benzi spre strada I. P. Voiteşti, 1 bandă dinspre I.P.Voiteşti spre străzile Dacia şi Decebal.
Toate restricţiile de circulaţie vor fi semnalizate prin indicatoare rutiere.