Repartizarea în licee: „Racoviță”, locul I din provincie

Ministerul Educaţiei Naţionale a finalizat prima etapă a repartizării computerizate în unităţile de învăţământ liceal a elevilor absolvenţi de clasa a VIII-a.

Colegiul clujean „Emil Racoviță” s-a clasat pe locul III în țară, și primul din afara Capitalei, din punct de vedere al celor mai mari medii de admitere.

Astfel, primele cinci licee cu cele mai mari medii de admitere pe ţară sunt:

  • Colegiul Naţional „Sfântul Sava”, Bucureşti: prima medie – 10, ultima medie – 9, 56;
  • Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”, Bucureşti: prima medie – 10, ultima medie – 9, 54;
  • Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”, Cluj: prima medie – 10, ultima medie – 9, 52;
  • Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, Constanţa: prima medie – 10, ultima medie – 9, 51;
  • Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, Craiova: prima medie – 10, ultima medie – 9, 46.

Aproape toţi elevii de clasa a VIII-a, mai precis 99, 3% dintre cei 128.707 care au completat fişele de înscriere, au fost repartizaţi în liceu în prima etapă, iar restul de 961 au rămas pentru etapa a II-a, potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN).

Admiterea în liceu se face pe baza mediei la evaluarea naţională în pondere de 75%, restul de 25 la sută fiind dat de media din gimnaziu. Până anul acesta, nota la admitere era calculată ca medie artimetică a mediilor de la evaluare şi din gimnaziu.

Distribuie:

Postaţi un comentariu