Regulile pentru utilizarea trotinetelor electrice în Cluj-Napoca, aprobate în ședința de mâine a Consiliului local

Foto: Dan Bodea

Marți, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Cluj-Napoca va fi prezentat spre aprobare regulamentul care vizează condițiile de utilizare a trotinetelor electrice pe raza municipiului.

”Este primul asemenea regulament din România, ne-am inspirat la alcătuirea lui din regulamentele din existente la Bruxelles și Paris. A venit vremea să facem ordine în municipiu și din acest punct de vedere”, a declarat astăzi primarul Clujului, Emil Boc.

Astfel, potrivit regulamentului, și prevederilor Codului Rutier, trotinetele electrice nu vor putea circula pe trotuar, ci doar pe pistele de biciclete și pe traseele care vizează transportul în comun. În lipsa acestora, trotinetele pot circula pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h.

La dezbaterea publică recenta pe tema acestui regulament, s-a solicitat ca vârsta utilizatorilor de trotinete electrice să fie de peste 18 ani, însă această propunere nu a fost adoptată în document, astfel că pentru a conduce o trotinetă trebuie să ai cel puțin vârsta de 14 ani. De asermenea, casca de protecție este obligatorie pentru toate persoanele cu vârsta de sub 16 ani la deplasarea pe partea carosabilă.

Regulamentul care va fi supus aprobării consilierilor locali aduce și elemente referityoare la utilizarea și ocuparea domeniului public. Astfel, amplasarea, respectiv staționarea trotinetelor de către operator și utilizatori este interzisa pe trotuarele cu o lățime mai mică de 2 metri, în zona statiilor de transport în comun, pe aliniamentul gardurilor, în standurile de taxi, în zona trecerilor de pietoni, locuri de parcare pentru autoturisme, pe spațiile verzi, în zona intersecțiilor, a accesului în zone pietonale sau șantiere în lucru pe domeniul public.

Cei care au întocmit regulamentul, au acceptat o propunere venită în urma dezbaterilor publice, anume că operatorul de trotinete poate să le ridice pe cele staționate neregulamentar într-un termen de două ore, după care, la expirarea acestui timp, trotinetele vor fi ridicate de RADP și redate ulterior proprietarului contra unei tax, la fel cum se procedează si la ridicarea mașinilor parcate neregulamentar..

Nu în ultimul rând, municipalitatea își rezervă dreptul de a limita numărul de trotinete din municipiu, dacă acesta va fi unul ridicat și va incomoda traficul auto.

Distribuie:

Postaţi un comentariu