Procesiune cu torţe şi proiecţie de tip videomapping la aniversarea celor 575 de ani de la naşterea regelui Matei Corvin

Foto: Dan Bodea

Mii de clujeni au participat în această seară la evenimentele organizate de Societatea Amaryllis şi Asociația Kincses Cluj-Napoca în memoria regelui Matei Corvin. Pe 23 februarie s-au împlinit 575 de ani de naşterea regelui, iar în 2018 se împlinesc totodată 560 de ani de la încoronarea acestuia, astfel că maghiarii clujeni au dedicat zilele de 23 şi 24 februarie acestor sărbători.

Evenimentele în amintirea regelui au început la Biserica Reformată de pe strada Mihail Kogălniceanu, unde participanţii au asistat la o slujbă aparte dedicată domnitorului.

Cele 575 de torţe aprinse au fost purtate de personaje medievale: cavaleri şi domniţe “de pe vremea regelui”, dar şi de clujeni de rând care s-au alăturat acestei iniţiative inedite. Aceştia au pornit în marş spre centrul oraşului şi s-au oprit în faţa statuii regelui Matei Corvin din Piaţa Unirii, unde îi aştepta un “covor” de lumânări.

Foto: Dan Bodea

Participanţii la eveniment au urmărit cu atenţie spectacolul oferit de marşul torţelor şi al cavalerilor care au mărşăluit pe ritmul impus de muzicienii prezenţi în piaţă. După aproximativ 15 minute, lumânările din Piaţa Unirii au fost stinse de către volunatari cu ajutorul unor extinctoare.

Clujenii au fost invitaţi de către organizatorii evenimentului în faţa Casei Matei Corvin din Piaţa Muzeului, unde, începând cu ora 18: 45 au avut loc o serie de proiecţii 3D, spre deliciul publicului. Proiecţia video a fost reluată din cinci în cinci minute.

În intervalul orar 17:30 – 18:30, circulaţia rutieră a fost restricţionată pe traseul str. Mihail Kogălniceanu – str. Universităţii – str. Avram Iancu (sensul spre str. Universităţii) – str. Napoca.

Urmăriţi o galerie foto realizată de Dan Bodea:

02W0A8847 02W0A8861 02W0A8855 02W0A8843 02W0A8832 0IMG_1131 02W0A8859
<
>
Foto: Dan Bodea

[stextbox id=’custom’]

Regele Ungariei 

Matei Corvin născut Matia de Hunedoara, cunoscut de asemenea ca „Mateiaș” în cronicile Moldovei, a fost unul dintre cei mai mari regi ai Ungariei. Acesta s-a născut pe 23 februarie 1443 la Cluj-Napoca. A condus Regatul Ungariei între anii 1458-1490. Viitorul rege s-a născut în 1443, ca al doilea fiu al lui Ioan de Hunedoara în casa lui Jakab Méhffi socrul lui Ştefan Kolb.

Matei Corvin a domnit 32 de ani ca rege al Ungariei. Aristocrația de rang înalt însă nu s-a împăcat cu prezența lui pe tronul Ungariei și a uneltit pentru a-l detrona.

Conform legendei, marii nobili ar fi reușit să-și pună planul în aplicare cu ajutorul reginei Beatrice, soția regelui. Medicul reginei îl trata de reumatism pe regele Matei otrăvindu-l cu plumb, astfel că regele Matei Corvin a murit încet, înainte să ajungă la vârsta de 50 de ani.

[/stextbox]

Citiţi şi: 

Premieră: Casa Matei din Cluj se deschide publicului pentru vizitare. Deocamdată doar în sezonul estival

Ungurii restaurează monumentele simbol din Cluj

Jude, birău, fibirău, polgarmester, primar. Povestea mai-marilor Clujului

Distribuie:

Postaţi un comentariu