Primul clujean a votat în Noua Zeelandă: „Nu vreau să o mai văd pe mama plângând atunci când plec”
Un clujean stabilit în Noua Zeelandă, Dan Coroian Vlad, a fost primul român care a votat în al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Acesta s-a prezentat la secția de vot din Auckland, cu ceva timp înainte ca aceasta să se deschisă, pentru a fi sigur că își va putea exercita dreptul fundamental. Clujeanul a scris câteva rânduri pe o rețea de socializare înainte de a vota. Acesta nu dorește o „țară ca afară”, ci „un pic de normalitate”.
„6.45 am Auckland, New Zealand. E 1-0 ! Mândru ca sunt român. De fapt sunt mândru ca sunt primul român din lumea asta care are șansa și privilegiul de a nu vota cu simbolul perfect al hoției, corupției, minciunii, aroganței, anormalului. Stau în fața secției de votare și mă întreb de ce mă trece scrisul. E disperarea de a mă vedea furat, din nou, de speranța ca țara mea o sa meargă în direcția bună. E disperarea emigrantului care vrea sa aibă șansa de a se întoarce (da, într-un loc cu mari probleme, dar care se află pe drumul bun). Nu vreau să îmi pierd limba, „I Love You” dă bine numai în filme. Nu vreau să o mai văd pe mama plângând atunci cand plec. Nu mai vreau atacurile de panică în dimineața plecării. Nu mai vreau să mă simt un ticălos care alege bunăstarea și casa pe malul mării în defavoarea prietenilor de o viața, Clujului, familiei… Nu „vreau o țară ca afară”. Vreau doar un pic de normalitate și certitudinea că nu ne îndreptăm din nou în direcția greșită. Bunăstarea va veni, probabil, prea târziu pentru noi, dar sunt dispus să renunț în favoarea unui trai decent. Gata, hai ca-s melodramatic. Nu fiți tâmpiți, mergeți la vot”, a scris acesta.
Singura secție de votare din Noua Zeelandă, cea din Auckland s-a deschis la ora 20:00 (ora României). În primul tur al alegerilor aici nu au fost probleme. Cu toate acestea prezența la vot a fost mică (160 de persoane și-au exercitat acest drept), din cauza distanței mari pe care românii au fost nevoiți să o parcurgă (sute sau chiar mii de kilometri) pentru a ajunge în Auckland. Dan Coroian Vlad a parcus 40 de kilometri pentru a ajunge la secția de votare. În primul tur, acesta a votat la Cluj.