Peste 100 de companii recrutează la Cluj în primăvară. Standul de demisii, noutatea TDC din acest an

Piața muncii este într-o continuă schimbare, iar Clujul se clasează și în acest an în topul celor mai dinamice orașe din acest punct de vedere. Târgul de Cariere Cluj (TDC) Cluj este locul în care companiile clujene își deschid porțile către noi angajați. Acestea sunt tot mai interesate să-i testeze pe candidați încă de la primul interviu de angajare. În felul acesta recrutorii își dau seama mult mai repede, chiar din primele minute, dacă acel candidat e potrivit sau nu pentru postul disponibil. O primă testare se poate face chiar în cadrul TDC.

Ca o noutate, anul acesta, organizatorii târgului au gândit un stand aparte, cel al demisiilor, unde candidații au parte de consultanță din partea specialiștilor HR în ceea ce privește actualul loc de muncă, la care urmează să renunțe sau nu. Transilvania Reporter a discutat cu Corina Brândușan, PR Manager Târgul de Cariere pentru a afla toate noutățile legate de ediția din acest an a târgului, dar și detalii despre modul în care a evoluat piața locurilor de muncă în ultimii ani.  

Corina Brândușan, PR Manager Târgul de Cariere / Foto: arhiva personală

Reporter: Cum crezi că a evoluat piața muncii în ultimul an sau în ultima perioadă? Sunt încă mulți tineri absolvenți care susțin că nu își găsesc un loc de muncă. E rea voință sau „nepotrivire de caracter”?

Corina Brândușan: Piața forței de muncă este foarte ofertantă în anumite domenii, ca de exemplu IT, limbi străine, vânzări, în timp ce în alte arii e o ofertă mai mică, aceasta poate să fie una dintre explicații. Din experiența celor 10 ani de când organizăm Târgul de Cariere (TdC), am observat că în medie unul din 10-15 candidați își găsește un job potrivit, un curs sau un internship pe care să-l urmeze în urma participării la TdC.

Reporter: Câți angajatori/ companii și-au anunțat prezența la Târgul de Cariere de la Cluj? Ne poți da câteva exemple?

Corina Brândușan: În fiecare an avem tot mai multe companii care participă la Târgul de Cariere, în primăvara aceasta așteptăm peste 100 la cele două târguri: Târgul de Cariere Cluj Global și Târgul de Cariere în IT.  Companiile beneficiază de prioritate la alegerea standului dacă se înscriu din timp, au confirmat până acum că recrutează la Târgul de Cariere zeci de companii printre care Bosch, Porsche Engineering, Accenture, UPC, Lidl, Bombardier, accesa, E.ON Business Services, Telenav, Yardi România. Înscrierile pentru companii vor fi deschise până la finalul lunii, așadar nu mai e mult timp la dispoziție. În anii trecuți am fost chiar și în situația de a refuza unele companii pentru că nu mai aveam loc pentru standuri.

Reporter: Ce fel de joburi „domină” piața muncii în acest an?

Corina Brândușan: Vom avea, și în acest an, ediții speciale dedicate domeniului IT. Târgul de Cariere Cluj Global va fi în 7-8 martie, iar Târgul de Cariere în IT în 9-10 martie, ambele la Sala Polivalentă. Așadar joburile din domeniul IT, cele din relații clienți – cu limbi străine la nivel avansat – posturile din inginerie și cele din vânzări sunt cele mai numeroase.

Reporter:  Sunt anumite domenii, să zicem, mai cerute, după cel al IT-ului? Care ar fi top 5 cele mai cerute domenii?

Corina Brândușan: Domeniul IT este în continuare unul extrem de căutat, se caută candidați în special cu experiență medie, pe toate limbajele de programare, mai apoi limbile străine, ingineria, vânzările, relațiile cu clienții.

Reporter:  Criteriile de testare au devenit tot mai performante în ultima perioadă. Ce noutăți există anul acesta în acest sens?

Corina Brândușan: Companiile sunt tot mai interesate să-i testeze pe loc pe candidații la Târgul de Cariere, tocmai de aceea avem o zonă specială în acest sens. În urmă cu doi ani am introdus Speed Challenge-urile, atunci în domeniul IT, iar între timp le-am extins și la alte domenii precum traducere. Astfel, recrutorii care vor să testeze pe loc candidații le pot da o problemă de rezolvat, iar candidații fac asta contracronometru. E mult mai ușor de văzut în felul acesta dacă acel candidat chiar știe ce are de făcut sau mai are de învățat pentru a putea ocupa un post sau altul.

Reporter:  Se fac angajarări încă din timpul târgurilor de joburi? Au fost situații?

Corina Brândușan: După fiecare ediție de târg, companiile își programează întâlniri 1 la 1 cu acei candidați care le-au atras atenția și ne bucurăm când aflăm că multe companii și-au întregit echipele cu oameni valoroși în urma participării la TdC. Am avut și cazuri în care s-au angajat echipe întregi în urma participării la târg. De regulă mai are loc cel puțin o întâlnire, după târg.

Reporter:  Ca o noutate anul acesta va exista în cadrul TDC un stand de demisii. În ce anume constă acesta?

Corina Brândușan: O treime dintre candidații care vin la Târgul de Cariere au un job, dar vor să facă următorul pas în carieră. Unii dintre ei nu știu exact ce presupune plecarea de la job, alții nu sunt chiar siguri că sunt pregătiți să facă asta. Standul de demisii va fi integrat în târg, iar aici candidații se pot convinge dacă ar fi mai bine să rămână la actualul job sau să-și dea demisia. Decizia e la ei, iar specialiștii HR din cadrul târgului îi vor consilia în acest sens și îi vor ghida în acest proces de luare a unei decizii. O decizie care nu e ușor de luat, dar de care depinde viitorul lor profesional.

Reporter:  Care ar fi profilul candidatului din ultima perioadă? Ce își dorește acesta?

Corina Brândușan: 80% dintre candidații care au participat în toamna anului trecut la Târgul de Cariere sunt tineri care au între 20 și 30 de ani, au studii superioare sau în curs de finalizare și dorința de a fi cât mai buni în domeniul lor. Peste 70% dintre ei voluntariază sau au voluntariat în trecut.

Reporter:  Este piața clujeană a locurilor de muncă una dintre cele mai dinamice din România? Care ar fi „concurenții”?

Corina Brândușan: Dacă analizăm cererea și oferta din orașele unde organizăm Târgul de Cariere –  Cluj, Iași, Brașov, Sibiu, Oradea, Târgu-Mureș și Chișinău –da, Clujul are piața cea mai dinamică. După Cluj urmează Iași, cu o piață în creștere, inclusiv piața de IT, și  Chișinăul care se dezvoltă tot mai mult. Anul trecut am avut o surpriză plăcută cu Oradea, unde a crescut târgul în ultimii ani, credem noi că e un efect al unei dinamici mai bune a pieței.

Calendar Târgul de Cariere – martie-aprilie 2017

7-8 martie – Cluj Global

9-10 martie – Cluj IT

16 martie – Târgu-Mureș

18 martie – Oradea

21-22 martie – Iași Global

23-24 martie – Iași IT

29-30 martie – Sibiu

4-5 aprilie – Chișinău

12-13 aprilie – Brașov

Speed Challenge

„În urmă cu doi ani am introdus pentru prima dată competițiile contra-cronometru Speed Challenge. Am început în 2015 cu concursuri-fulger de programare în domeniul IT, care s-au bucurat de mare succes și pe care le organizăm și în prezent. De anul trecut organizăm și Speed Challenge pe traducere. De anul trecut le dăm posibilitatea și celor care recrutează cunoscători de limbi străine să-i testeze pe loc pe candidați. Mai mult, din această primăvară vom avea o varietate și mai mare de domenii pentru care vom organiza, în colaborare cu angajatorii, Speed Challenge-uri: e vorba despre inginerie, contabilitate, auto&automotive, dar și despre alte industrii”, spune Corina Brândușan, PR Managerul Târgului de Cariere.

Pe lângă competiții Speed Challenge, companiile pot să organizeze în cadrul TdC workshopuri și seminarii pe diverse teme.

Citiți și: Speed Challenge. Testarea candidaților pe loc câștigă teren ca metodă de recrutare

Distribuie:

Postaţi un comentariu