O primă grădiniță din Cluj se închide în urma cazurilor de Covid-19. Șase copii și cinci angajați, depistați pozitiv la Grădinița “Mica Sirenă”

Șase copii (unul de la o grupă și alți cinci de la altă grupă) și cinci angajați (patru educatoare de la trei grupe și directoarea) ai Grădiniței cu Program Prelungit “Mica Sirenă” din Cluj-Napoca au fost testați pozitiv cu Covid-19, a anunțat Instituția Prefectului în cursul zilei de joi, 25 februarie. Ca urmare, activitatea didactică va fi suspendată până în data de 8 martie. Grădinița are înscriși 306 copii și dispune de 46 de angajați.

“Având în vedere adresa Direcției de Sănătate Publică a Județului Cluj nr. 2669 din 24.02.2021 privind rezultatele anchetei epidemiologice, înregistrată la Instituția Prefectului- Județul Cluj cu nr. 2302/25.02.2021, adresa Inspectoratului Școlar Județean Cluj nr.1537 din 25.02.2021, înregistrată Instituția Prefectului-Județul Cluj cu nr. 2303/25.02.2021, privind propunerea de suspendare a activității didactice care presupune participarea zilnică, cu prezență fizică a preșcolarilor pentru unitatea de învățământ preuniversitar Grădinița cu Program Prelungit “Mica Sirenă” din municipiul Cluj-Napoca, la propunerea Consiliului de Administrație a unității de învățământ, avizată de Inspectoratul Școlar Județean și Direcția de Sănătate Publică, CJSU Cluj a aprobat prin hotărârea nr. 16, suspendarea până la data de 08.03.2021, a activității didactice care presupune participarea zilnică, cu prezență fizică a preșcolarilor, pentru această unitate.

Pe perioada suspendării, procesul de învățământ la unitatea de învățământ preuniversitar menționată la alin. (1) se va desfășura online.

În perioada de suspendare a cursurilor cu prezenţă fizică, conducerea unităţii de învăţământ va dispune realizarea următoarelor activităţi obligatorii:
a) curăţenia şi aerisirea claselor/sălilor;
b) dezinfecţia generală şi nebulizarea spaţiilor unităţii de învăţământ, respectiv clase, săli, holuri, toalete”, se precizează în comunicatul transmis presei.

Distribuie:

Postaţi un comentariu