O nouă aeronavă Wizz Air vine pe Aeroportul Internațional Cluj la pachet cu trei destinații noi

Foto: Dan Bodea

Perioada vacanțelor și a concediilor din iarnă este pregătită încă din vară  la Aeroportul Internațional Cluj, compania low-cost Wizz Air anunțând introducerea a trei noi rute aeriene spre orașele Koln (Germania), Geneva (Elveția) și Malmo (Suedia). De asemenea, flota Wizz Air de la Cluj va fi îmbogățită cu o nouă aeronavă, de tip Airbus A320.

Cea mai mare companie low-cost din Europa Centrală și de Est va aloca o a patra aeronavă și trei noi servicii începând cu data de 20 decembrie a anului 2014. Astfel, de pe Aeroportul Internațional Cluj vor fi operate două zboruri săptămânale din Cluj-Napoca spre Koln, în 21 decembrie  urmând să fie introduse câte două zboruri săptămânale spre Geneva și Malmo. Cu cele trei noi servicii, numărul de rute Wizz Air din Cluj-Napoca ajunge la 20 spre 10 țări. De asemenea, compania va crește și frecvența pe cele mai populare rute în sezonul de iarnă. Prin urmare, la Milano Bergamo și Paris Beauvais vor fi cinci zboruri săptămânale,  în timp ce zborurile populare spre Dortmund și Bologna vor fi operate de patru ori pe săptămână iar cele spre Roma Ciampino vor ajunge la o frecvență de trei zboruri săptămânale din decembrie.

Prețurile la cursele spre Koln, Geneva, Malmo și Nuremberg  pornesc de la 109 lei.

„Suntem foarte fericiți să anunțăm alocarea celei de-a patra aeronave Airbus A320 bazei din Cluj-Napoca. Suntem angajați în crearea de noi locuri de muncă și în stimularea turismului din regiunea Cluj-Napoca. Cu aceste trei noi servicii oferim acum un total de 20 de rute internaționale. Sperăm că noile rute vor fi bine primite de către clienții noștri vor avea beneficii în turism și aviație, întrucât aducem mai multe tarfie accesibile în România”, a declarat John Stephenson, vice-președinte executiv al Wizz Air.

Cu o cotă de piață de 25% în România, Wizz Air operează cu 16 aeronave în țară și patru la Cluj, investiția în aparatele de zbor Airbus A320 de la Cluj ajungând la aproximativ 100 de milioane de dolari. Vice-președintele executiv, John Stephenson a mai declarat că pe viitor se urmărește creșterea frecvenței curselor pe perioada vacanțelor și introducerea de zboruri spre destinații precum Dubai, Georgia și alte destinații estice. În ceea ce privește introducerea în viitorul apropiat de zboruri spre Budapesta, John Stephenson a explicat că șansele sunt mici întrucât cursele pe distanțe atât de scurte nu ar avea suficienți clienți care să ocupe toate locurile din aeronavele de 180 de locuri pe care compania le deține. De asemenea, acesta a mai anunțat și că, în curând, compania va comanda pentru Cluj și o aeronavă Airbus A321, cu o capacitate de 185 de locuri.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Kurta Rozalia says:

    Sintem multi solicitanti din Göteborg la Cluj Napoca !
    Ar fi bine ca si cei din Göteborg sa beneficieze de ruta directa :Göteborg-Cluj Napoca si retur.

    Totodata ar fi bine ca si din Göteborg sa avem mai multe posibilitati in lumea mare;Spania ,Franta,Germania,Elvetia,
    Italia,Dubai,etc… cu multumiri si sperante,Rozalia Kurta

  2. Ma bucur enorm si va felicit ptr.ceea ce faceti!!!BRAVO!!!O intrebare?Spre Grecia nu a-ti putea face ceva???Va multumesc

Postaţi un comentariu