Nu ratați noul număr Transilvania Reporter: Straniile întâmplări criminale ale Clujului

Un tânăr care a fost la un pas de a provoca o tragedie de proporții după ce și-a dat foc într-o benzinărie, o săptămână cu două bănci jefuite și un pachet explozibil pus lângă o secție de Poliție, plus alte câteva episoade de infracționalitate au lăsat impresia că prosperul și idilicul Cluj-Napoca devine de fapt un rai al infractorilor. „Nu este cazul”, spune avocatul Gabriela Culda, care este de asemenea și psiholog criminalist. Aparența că Silicon Valley-ul de România ar fi devenit din hub IT un Vest Sălbatic este doar o chestiune de percepție și, în plus, infracțiunile consemnate nu sunt nimic mai mult decât rezultatul unor impulsuri de moment din partea unor infractori cunoscuți în popor sub numele de „găinari”.

Gabriela Culda, avocat și doctor în psihologie judiciară, spune într-un interviu acordat Transilvania Reporter că fenomenul de infracționalitate este, în cazul Clujului, o simplă problemă de percepție. În plus, infractorii care operează în această zonă nu sunt dintre cei mai răsăriți: mulți acționează mânați de un instinct deseori primitiv și prea puțini sunt cei capabili să plănuiască lovituri de proporții. De ce? Unde nu e educație, nu e nici imaginație în domeniul infracțiunilor și, în plus, în 2018, infracționalitatea s-a cam mutat în online. Celor din offline le-au rămas doar… găinăriile. (R.H.)

EDITORIAL

  • Justiția tranziției și injustiția socială

Președintele țării care nu pune în aplicare o decizie a Curții Constituționale nu are îndreptățirea să-i ceară  demisia  de onoare președintelui  Camerei  condamnat la închisoare în primă instanță. Președintele de partid aflat la o a doua sancțiune penală nu are legitimitate să procedeze la suspendarea președintelui care tergiversează aplicarea legii. Iar societatea care asistă la o partidă de vânătoare între cei mai importanți oameni ai statului nu mai au cum  să vadă pădurea din pricina copacilor după care se ascund ca să tragă cei doi combatanți. (Caius Chiorean)

ORAȘUL

  • Primăria pregătește extinderea benzilor dedicate pentru autobuze

După ce și în acest an s-a confruntat cu o aglomerare considerabilă a traficului auto în oraș, Primăria Cluj-Napoca va pune în curând în dezbatere câteva noi soluții privind extinderea benzilor de circulație dedicate transportului în comun. După modelul lansat vara trecută, când în luna august a fost amenajat și dat în folosință un prim tronson pe axa est-vest, dinspre cartierul Mărăști, de la Biserica Sfântul Petru, până pe strada Memorandumului, se dorește ca și în această vară, profitând de traficul mai lejer din perioada vacanței, să se implementeze noi soluții în acest sens, în noi zone din oraș. (Claudia Romitan)

DOSAR

  • Clujul sălbatic și nu prea

Într-un interval de doar câteva zile, doi indivizi au intrat înarmați în două sucursale clujene ale unor bănci. Unul dintre sedii era chiar în centrul orașului. La scurt timp după aceste evenimente, un pompier ajunge la spital cu răni pe față și mâni, după ce un pachet amplasat lângă mașina personală (parcată la câțiva metri de o secție de Poliție) i-a explodat în față, în momentul în care l-a deschis. Imediat, s-a deschis problema unui posibil fenomen al infracționalității în Cluj-Napoca, în contextul în care oricum se discuta intens în spațiul public despre problema consumului de droguri. A devenit însă Clujul un Vest sălbatic al României? (Radu Hângănuț)

INTERVIU

  • Şeful Poliţiei Cluj-Napoca, Ciprian Rus: Clujul e un mic sistem de globalizare, cu toate consecinţele pozitive şi negative

În ultimele săptămâni, municipiul Cluj-Napoca a fost scena unor evenimente mai spectaculoase, care au ridicat semne de întrebare locuitorilor oraşului. A fost pompierul rănit cu un dispozitiv exploziv artizanat, a fost autoincendierea într-o benzinărie, violul asupra unei fetiţe de 3 ani, două spargeri la bănci la interval de două zile. Pentru a încerca să înţelegem ce se întâmplă, dacă sunt în creştere infracţiunile şi dacă poate să fie liniştit clujeanul, am purtat o discuţie cu şeful Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, comisarul şef Ciprian Vasile Rus, în funcţie de anul trecut. El a absolvit, în 2000, Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza, a făcut şi o facultate de finanţe-bănci, un master în ştiinţe penale, ba şi un doctorat în domeniul terorismului, iar în afară de IPJ şi IGPR, a lucrat un an şi la DNA Cluj. (Marius Avram)

SMART CITY

  • Eveniment mondial: Olimpiada de matematică începe la Cluj

Unul dintre cele mai importante evenimente care vor marca anul Centenarului va fi Olimpiada Internațională de Matematică ce se va desfășura în perioada 3-14 iulie la Cluj-Napoca. Competiția este organizată, în parteneriat, de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), Societatea de Ştiinţe Matematice din România şi Inspectoratul Şcolar Județean Cluj. Sunt așteptați peste 1.500 de elevi și profesori din 114 țări, fiecare stat fiind reprezentat de o echipă formată din maximum șase elevi şi însoţită de cel puţin doi profesori matematicieni. Probele de concurs vor avea loc în zilele de 9 şi 10 iulie la Sala Polivalentă. Evaluarea lucrărilor se va face în intervalul 11-12 iulie și va fi urmată de festivitatea de premiere în 13 iulie. (Alexandra Enășoaie)

CLUJUL DIN NORI

  • Castelul Haller din Coplean

Castelul Haller, cunoscut și sub denumirea de Castelul cu Scoici, de la ornamentele aflate deasupra ferestrelor, a fost construit între anii 1725-1771 pe locul unui vechi conac, în stil baroc de către guvernatorul Transilvaniei din acea perioadă, Ioan Haller. Adăugându-se ulterior ornamentații rococo, remarcabile sunt ancadramentele din piatră ale ferestrelor, despre care se crede că au fost realizate de unul din cei doi mari sculptori ai barocului Transilvănean, Anton Schuchbauer. Deasupra cornișelor trilobate, puternic profilate ale ancadramentelor, ce adăpostesc scoici uriașe, erau așezate sculpturi înfățișând boboci de laur în formă de urnă și busturi de turci cu turban. Tot aceluiași sculptor i se atribuie și capitelurile cu motive zoomorfe ale pilaștrilor de la etaj și coloanele ionice care susțin porticul de la intrarea în palat. (Cristina Beligăr)

COMUNITATE

  • Jazz in the…Pata Rât

Pentru al doilea an consecutiv, o scenă a festivalului „Jazz in the Park” a fost ridicată la Pata Rât. Festivalul și-a propus astfel să atragă atenția asupra situației comunității de acolo, dar și să faciliteze o întâlnire a oamenilor din acea zonă cu locuitorii din Cluj și poate cu turiștii. Prea puțini au fost cei care știau la ce să se aștepte de la acest eveniment, așa că în prima jumătate de oră atmosfera a fost de… acomodare. Toată lumea se uita mirată la toată lumea, dar nu cu privire ostilă, ci cu zâmbete și bucuria cunoșterii. Muzica a rupt apoi barierele, iar pentru câteva ore, zeci de persoane s-au lăsat conduse de ritmurile muzicii jazz, dar și ale muzicii lăutărești, fără a mai ține cont de niciun fel de etichetă. A contat muzica și faptul că toți au mers acolo să se simtă bine. (Alexandra Enășoaie)

APEL CĂTRE ELITE

  • Miss Dorina, profesoara venită din spațiu

„Profesor în spațiu”, scrie pe combinezonul albastru pe care îl poartă Miss Dorina Gîrbovan în laboratorul de științe de la Transylvania College. Elevii o urmăresc aproape hipnotizați și studiază cu atenție logo-ul imens de pe uniformă: NASA. Miss Dorina tocmai s-a întors de la NASA Education Center din Huntsville, Alabama, acolo unde a fost unul dintre cei patru ambasadori globali ce s-au ocupat de instruirea a peste 200 de profesori din 56 de țări de pe întreg mapamondul. Acolo, dascăli din toată lumea, au învățat de la Miss Dorina cum să folosească în lecțiile de la clasă fascinația pe care o emană spațiul cosmic. Între timp, aici, în școlile din România, spațiul e doar o problemă pentru clasele supraaglomerate. (Radu Hângănuț)

STAREA UNIUNII

  • Europa+: Se naște o nouă familie politică europeană, de centru, cu părinți franco-spanioli

La République En Marche (LREM), partidul președintelui francez, Emmanuel Macron, lucrează la o platformă electorală progresistă, alături de partidul spaniol Ciudadanos (Cetățenii), pentru alegerile europene din 2019. Proiectul a fost anunțat oficial, luni, 25 iunie, la Madrid, după o întâlnire între președintele executiv al LREM, Christophe Castaner și secretarul general al Ciudadanos, José Manuel Villegas. „În următoarele luni vom continua să lucrăm, Ciudadanos cu En Marche, la un set de propuneri comune, care au aceleași obiective”, a declarat Villegas, la o conferință de presă comună cu Castaner. Numele noii formațiuni europene nu a fost anunțat.

SPORT

  • „Diamantul” vișiniu

Are 27 de ani și un viitor frumos i se așterne cuminte la picioare. Este un fotbalist atipic. Provenind dintr-o familie extrem de bogată, se spune despre el că joacă de plăcere. Este doar al doilea fotbalist din istoria întrecerii interne care se poate lăuda că a cucerit trei titluri de campion cu trei echipe diferite. Este George Țucudean și impresionează prin opulență. Are atâția bani și mașini de lux cât, poate, nu vor strânge coechipierii lui în toată cariera lor. Este un răsfățat care nu ezită să arunce săgeți către jurnaliști atunci când îl critică, așa cum nu ezită să bage mingea-n ”ațe” ori de câte ori are ocazia. Cotat de site-urile de specialitate la 2.000.000 de euro este nestemata din Gruia, dar nu ar ezita să încerce o nouă provocare, unde altundeva dacă nu pe noul ”Tărâm al făgăduinței”, China. (Patrice Podină)

Distribuie:

Nu există Comentarii

Postaţi un comentariu