Nu ratați noul număr Transilvania Reporter: „România reintră în criza medicamentelor”

Ministrul Sănătăţii are de ales. Dacă va aplica, aşa cum PSD a promis în campanie, ordinul de ieftinire a medicamentelor, foarte multe vor dispărea de pe piaţă pe termen nedefinit. Se întâmplă asta deja. Producătorii şi distribuitorii au decis să forţeze preventiv mâna Executivului şi au provocat o criză de aprovizionare. Dar dacă nu va aplica respectivul ordin, care datează din 2009 şi care până acum a fost respectat de un singur ministru, Bănicioiu, social-democrat, actualul ministru riscă să fie acuzat de abuz în serviciu. Posibilitatea unei vizite a procurorilor se vede că nu i-a înspăimântat pe miniştrii guvernelor de dreapta, pentru un social-democrat este una îndeajuns de ameninţătoare. 

Pacienţii în schimb nu au de ales, mai ales unii dintre ei. Fără insulină, care nu se mai găseşte în farmacii, sunt condamnaţi. În lipsa vaccinurilor, care şi ele au dispărut, copiii sunt lăsaţi fără apărare.

Guvernul Grindeanu pare blestemat să o ia doar pe drumuri înfundate. Alegând să înceapă lupta promisă cu multinaţionalele într-un domeniu atât de sensibil cum este sănătatea, executivul a ales practic înfrângerea. Puternica industrie farma, incluzând producători, distribuitori şi lanţuri farmaceutice, nu contabilizează victimele, doar profitul. Pe de altă parte, presupunând că e lipsit de umanitate, guvernul răspunde penal dacă oamenii mor în lipsa tratamentului. E o luptă pierdută din start, cum lăsa şi premierul să se înţeleagă declarând că va iniţia negocieri cu producătorii.

Nemaivorbind că ieftinirea preţului medicamentelor nu este resimţită direct de pacienţi, cele mai multe dintre ele fiind decontate de Casa de Asigurări. Insulina, de pildă, este gratuită. În lupta statului cu industria medicamentelor, şi populaţia e de partea industriei.

Originea crizei este în 2009, când un social-democrat a semnat un ordin de ministru impunând ca medicamentele de care beneficiază asiguraţii pe bază de prescripţie medicală să fie vândute la cele mai mici preţuri din Europa. Pentru producători şi distribuitori era o dublă pierdere: profitul se diminua în România şi exista riscul exportului de medicamente în ţări din Europa unde preţul lor era mult mai mare, micşorând profitul şi pe acele pieţe. Farmaciile erau de asemenea dezavantajate de o astfel de măsură luată de pe o zi pe alta pentru că erau obligate să vândă stocurile la preţ mai mic decât cel de cumpărare. Poate din acest motiv, singurul care a respectat acest ordin a fost ministrul Bănicioiu în 2015. Consecinţa imediată a fost dispariţia de pe piaţă a peste 1600 de medicamente. Dacă miniştrii următori ar fi continuat politica de forţă probabil că industria ar fi cedat, piaţa din România este una seducătoare chiar şi cu o marjă mai mică de profit. Nu s-a întâmplat aşa şi lucrurile trebuie luate de la început. Guvernul o apucă din nou pe deal în sus cu bolovanul medicamentelor în spate. Cum rămâne cu bolnavii care rămân în urmă?

Sumarul ediției:

ACTUALITATE. Bună Ziua cu patru benzi. S-a lansat consultarea publică. Primăria Cluj-Napoca a iniţiat procedura de consultare publică privind modernizarea şi extinderea străzii Bună Ziua. În acest sens, Primăria propune două variante:Varianta 1: 3 benzi de circulaţie (2 dintre acestea cu sens de mers înspre Calea Turzii), pista de biciclete și 2 trotuare (lăţime trotuar 2m, lăţime bandă carosabil 3,25 m, pistă biciclişti 2,25),Varianta 2: 4 benzi de circulaţie, 2 trotuare (lăţime trotuar 2m, lăţime bandă carosabil 3m ). Fiecare varianta presupune aliniamente de arbori. (Claudia Romitan)

ACTUALITATE. Latura vestică a Pieţei Unirii s-a închis circulaţiei. Latura vestică a Pieţei Unirii va fi modernizată şi transformată în zonă pietonală. Lucrările au demarat la începutul săptămânii şi se vor finaliza la sfârşitul lunii mai 2017. Acestea constau în reamenajarea trotuarului şi a carosabilului. (Claudia Romitan)

INTERVIU. Sărbătorim Dragobetele, să fie fericite fetele. Iubeşti? Ai iubit? Şi ştii de ce? Dacă da, dacă nu, filosoful Aurel Codoban îţi oferă o perspectivă şi un posibil răspuns. Unul dintre cei mai reputaţi teoreticieni români ai iubirii, Aurel Codoban este autorul volumului „Amurgul iubirii” şi are în lucru avansat un roman, „Jurnalul amurgului iubirii”. Iubeşti? Ai iubit? Citeşte! Şi iubeşte! (Marius Avram)

DOSAR: „Din trânta cu multinaţionalele dispar medicamentele”

  • Florentina Babici, medic de familie: „S-a schimbat schema de vaccinare din cauza lipsei acute de vaccinuri”. Criza medicamentelor le crează mari probleme și medicilor de familie. Transilvania Reporter a discutat cu medicul de familie Florentina Babici pentru a vedea cum anume îi afectează pe pacienți lipsa vaccinurilor și a altor medicamente, dar și ce soluții alternative au găsit aceștia, în condițiile în care anumite vaccinuri nu se găsesc deloc pe piața din România. (Maria Man)
  • Raluca Arbore, vicepreşedinte al Colegiului Farmaciştilor Cluj. „În momentul acesta e o mare problemă cu insulinele, nu ne putem aproviziona”. Măsura ieftinirii cu 35% a medicamentelor cuprinsă în programul de guvernare al PSD şi aflată în dezbatere a iscat numeroase discuţii privind efectele pe care le-ar aduce asupra pacienţilor, producătorilor şi distribuitorilor de pe piaţa medicamentelor din România. (Claudia Romitan)
  • Comerțul paralel, principala cauză a lipsei insulinei în farmaciile din România. Cu toate că în ultimele zile, insulina este tot mai greu de găsit, Asociația persoanelor cu diabet Cluj-Napoca nu a primit sesizări clare vizavi de acest aspect. Am discutat cu Cristina Maria Petuț, președintele ABD Cluj, care suferă la rândul său de diabet, despre problemele cu care bolnavii se confruntă , dar și ce s-ar întâmpla în cazul unei crize acute de insulină în România, precum și care sunt cauzele pentru care pe rafturile farmaciilor din străinătate găsim ceea ce lipsește le lipsește celor din țară. (Maria Man)
  • Medicamentele se ieftinesc și dispar de pe piață. În vara acestui an piața farmaceutică din România va încasa o lovitură extrem de dură. Preconizata ieftinirea a medicamentelor nu înseamnă un plus de confort pentru consumatori, nici un motiv de relaxare, pentru că scăderea prețurilor va produce un alt fenomen, în totală opoziție cu ideea de la care s-a pornit. Concret mii de produse farmaceutice (medicamente) vor dispărea efectiv de pe piață. (Patrice Podină)
  • Dragoş Damian, CEO Terapia a Sun Pharma. „Dacă România devine dependentă de importuri va fi lovită dur de criza internaţională a medicamentelor”. Transilvania Reporter a demarat o analiză a crizei de medicamente, fenomen care se repetă pe piaţa românescă şi care pare să aibă cauze multiple. De ce, cum şi unde ne pot duce aceste probleme dacă nu găsim soluţii proprii, ne explică într-un interviu Dragoş Damian, director general al producătorului de medicamente clujean Terapia a Sun Pharma. (Ruxandra Hurezean)
  • Probleme se dezbat, problemele continuă. Ministrul Sănătăţii, Florin Bodog, a declarat, marţi, la finalul vizitei de lucru pe care premierul a făcut-o la Ministerul Sănătăţii, că vaccinul hexavalent nu a primit avizul controlului financiar preventiv (CFP), precizând că s-a demarat o nouă procedură pentru găsirea unor soluţii pentru achiziţionarea acestuia. Bodog a spus că pentru vaccinul tetravalent ministerul este ”în procedură de semnare” a contractului. (Radu Hângănuț)

CULTURĂ. Gala Premiilor UNITER 2017. Un spectacol de la Teatrul Maghiar și actorul Miklós Bács, pe lista nominalizărilor. Site-ul oficial al Uniunii Teatrale din România (UNITER) a publicat în cursul zilei de marți, 21 februarie, nominalizările la Gala Premiilor Uniter, eveniment care se va desfășura în acest an în data de 8 mai la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara. (Cristina Beligăr)

IT. Risky Business, rampa de lansare pentru start-up-urile din domeniul tehnologiei. Chiar dacă legislația și birocrația încă reprezintă piedici în calea multor idei de afaceri, anual, mii de inițiative se transformă în business-uri de tot felul și în special în IT- unul dintre cele mai în vogă domenii la ora actuală. Pe de altă parte însă, multe start-up-uri sfârșesc încă de la stadiul de idee, din motive cât se poate de simple: lipsa banilor. Pentru a ameliora această problemă a apărut Risky Business, o inițiativă care are ca model de funcționare fondurile de investiții. 250.000 de euro „adunați” de companii din zona Transilvaniei așteaptă acum să ajute la creșterea celor mai bune idei care, în viitor, să devină business-uri de mare succes. (Radu Hângănuț)

ROMÂNI ÎN AMFITEATRELE LUMII. Cristina Bleorțu a obținut un contract doctoral de 80.000 euro în străinătate. Cristina Bleorțu își efectuează studiile doctorale în cadrul Universității din Zürich, Elveţia și în cadrul Universității din Oviedo, între cele două entități existând o colaborare în acest sens. Tânăra a obținut un contract doctoral de peste 8.000 de euro, iar în prezent face naveta între cele două instituții de învățământ. Și-a construit o carieră universitară la Universitatea din Oviedo, unde predă cu mult drag. În ianuarie a câștigat marele premiu în cadrul Galei susținute de Liga Studenților Străini în Străinătate. Își dorește să ajungă un „lingvist eminent” și muncește enorm pentru a-și împlini visul. În ce condiții s-ar întoarce să profeseze în România și ce planuri de viitor are, aflați în cele ce urmează. (Maria Man)

COMUNITATE. Investitorii privați recuperează sistemul de sănătate. Clujul a fos „săltat” în acest an de la bugetul de stat, primind fonduri mult mai mici decât alte județe. Cu toate acestea, investitorii privați încearcă să își aducă aportul în diverse domenii, astfel încât clujenii să nu simtă aceste lipsuri. (Maria Man)

STAREA UNIUNII. Demisie în stil italian. Bombă de presă sau „arătarea pisicii”? La Repubblica susține că Jean-Claude Juncker ar vrea să demisioneze. Respectatul cotidian italian La Repubblica a publicat luni, 20 februarie, un material incendiar în care afirmă că președintele Comisiei Europene ar putea să demisioneze. „Partida se va juca în martie, lună crucială pentru viitorul Uniunii Europene”, scrie ziarul roman, cu referire la trei evenimente majore care vor avea loc luna viitoare: declanșarea Brexitului, alegerile din Olanda și celebrarea a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, prin care s-a înființat Comunitatea Economică Europeană, precursorul Uniunii de azi. (Bogdan Stanciu)

DOCUMENTAR. Calendarele şi împărţirea timpului: o istorie de mii de ani. Încă din cele mai vechi timpuri, cu multe mii de ani în urmă, oamenii au privit stelele şi au încercat să le înţeleagă. Au observat mişcările Lunii, ale Pământului, poziţia Soarelui şi a altor aştri. Astfel, au întocmit primele calendare, menite să le organizeze timpul, activităţile zilnice şi periodice, anotimpurile, treburile, evenimentele importante. Calendarul pe care noi îl folosim astăzi, cel mai răspândit în lume, este cunoscut drept „calendarul gregorian”, după numele celui care l-a adoptat şi l-a promovat, la 24 februarie 1582 – Papa Grigore al XIII-lea. (Mădălina Kadar)

SPORT. Magia inelelor. Cluj-Napoca a fost dintotdeauna un oraș în care baschetul a fost la el acasă. Performanța echipei feninine Universitatea Cluj rămâne unică în istoria sportului sub panou, cu 10 titluri cucerite consecutiv, între 1984 și 1993. Nici performanțele echipei masculine nu sunt de neglijat, chiar dacă în acest caz ruptura petrecută în urmă cu ceva vreme a dus la divizarea simbolului universitar în U-BT, continuatoarea de facto a Universității și echipa CSU, o palidă replică a fostei mari campioane. Însă, indiferent de vremuri și de scindări, magia nu a dispărut. U-BT a pus stăpânire pe competiția KO, Cupa României. La finalul săptămânii trecute trupa lui Mihai Silvășan a cucerit a doua Cupă și al treilea trofeu, adăugând aici Supercupa, în ultimele 12 luni. Rezultatele îi ajută pe ”uriașii” Clujului, iar semnalele indică o perioadă de glorie pentru U-BT. Urmează lupta pentru coroana de regină a României și nimic nu pare să le mai stea în calea succesului. (Patrice Podină)


Publicitate

Postaţi un comentariu